Pârtieeeeee! Vin alegerileeeee!

De dimineață m-am trezit cu chef de a citi ultimele știri. Dacă tot am ales să fim niște turiști cuminți, adică să stăm pe la noi pe acasă, nu de teamă ci doar pentru că nu se numește vacanță acel timp când trebuie să stai cu frica de covizi în suflet și cu soarele deasupra capului la o vamă, fără prea multe șanse de a vizita locuri interesante, doar așa de leneveală cu burta la soare, zic hai să citesc știrile să vedem ce se mai bârfește pe la Promachonas. Păi nici nu dau bine cu degețelele pe ecran, nu trec nici Dunărea la bulgari, ce să mai ajung la granița Greciei, că hop știrea, veche de ieri, ce-i drept:

Primăria capitalei (a noastră, desigur, nu a Greciei ), dă 200 lei bucureștenilor care vor să plece în vacanțe în Grecia și sunt obligați să-și facă teste Covid-19! Fain! Bine dar unde aflăm cum sunt aleși bucureștenii: unul singur din familie, toată familia fără număr?! Apoi de unde e sigură primăria că acei bucureșteni chiar merg în vacanțe externe că de, omul mai pleacă și pe cont propriu, nu doar prin agenție turistică. Și de ce atâta grijă pentru cei care pleacă afară când avem un litoral…cel mai cel?! Lăudat zic! Mă apucă emoția, îmi dau lacrimile și încerc cu o mână tremurândă să-mi fac cruce! Nu apuc căci din greșeală am atins ecranul și na, altă știre emoționantă:

Așa arată centrul istoric, Km 0. Pasajul Latin sau ce a rămas din el că și ziua uneori e ciudat.

Primăria capitalei (tot a noastră, nu a Romei), iar dă bani, 12,5 mil lei se zice (sau euro?! ) pentru diverse reparații și construcții, majoritatea fără importanță, bisericii ortodoxe! Încerc să-mi amintesc despre cutumele creștinismului adevărat și constat că am devenit uitucă rău. Isus a cerut creștinilor să nu creadă în El și să se roage Lui decât în biserici pavate cu marmură prin care trece sistemul de încălzire prin pardoseală, în biserici cu fresce strălucitoare de-ți iau lumina ochilor și nu observi că n-ai primit bon fiscal pentru lumânările pe care obligatoriu le iei de la pangar, că altfel Isus cică te-ar trimite la subsolul ortodoxiei dacă vii cu unele din piață. Sau o mare urgență, pentru instalații de sonorizare! Pardon, s-au unit religiile mari ale lumii și n-am aflat eu?! Îmi amintesc și acum momentul când mergând la o înmormântare în Titan, am auzit din parcare (la bordură, la noroc) slujba înmormântării de parcă era nevoie să fie treziți toți copiii din somnul amiezii.

Apropo de chitanță, vizitam acum trei ani Moscheea Albastră din Istanbul și un turist vorbitor de engleză, din spatele meu a spus supraveghetorului că donează 50 € și întreba unde să-i dea. Răspunsul a fost să aștepte puțin pentru chitanță. Degeaba a insistat omul că nu vrea chitanța, i-au adus un bon fiscal și abia atunci i-au luat bănuții. Pentru omul simplu gestul a contat enorm, indiferent ce se întâmplă în spatele mulțimii.

M-am uitat pe situația de la ANAF a Arhiepiscopiei Bucureștiului (mulțumesc GABRIEL KOLBAY) și am încercat să înțeleg. Niet! Niet! Am încercat să înțeleg de ce trebuiesc atâtea centre culturale pastorale în care sigur nu intră plătitorii de rând, de ce biserica Zlătari are nevoie de împrejmuire când este într-o zonă bună, apoi de ce, de ce și iar de ce o biserică care are clienți darnici în exces, are nevoie de sprijin financiar la greu. Care sprijin financiar este furat, la propriu, din taxele bucureștenilor. De ce ar avea copiii defavorizați dar cu note foarte mari la învățătură, o vacanță în Grecia sau mai bine, pe litoralul nostru, de ce ar avea liniște bucureștenii care iarna stau cu frica în suflet că iar pocnește țeava de apă caldă din stradă și asta din vina extratereștrilor cică, de ce trebuie să te simți în unele tramvaie ca într-un malaxor pentru că șina e vraiște; de ce unele autobuze, destule, nu dau aer condiționat de coboară bieții oameni, unii foarte tineri, purtători de mască, înainte de finalul călătoriei; de ce o piață mare nu are parcare? Și acum, în plină vară fierbinte din toate punctele de vedere, de ce Bucureștiul nu are niște cișmele stradale legate la canalizare, cum sunt în multe alte capitale mari, de ce nu are toalete publice dese, curate că de, e pandemie (doar dna.primar spunea că nu ia exemplu decât de la marile primării din lume. Și culmea, primăriile alea au așa ceva.). De ce centrul istoric arată ca-n filmele de groază dacă ridici ochii mai sus de umbrelele de la terase, de ce …..

Sunt atât de multe de ce că deja m-am scârbit! Mă duc să mă dreg cu o cafea tare, amară, numai bună pentru alungat greața…. Cruce nu-mi fac, am învățat că greața e cu treaba ei iar credința mea ortodoxă este foarte „dreaptă” dacă o țin departe de pangare și politici.

Deschid tv-ul să văd starea vremii că pare cam nor: 1, 2, 3, 4 …n butoane, toate publicitate la greu. A, nu despre produse de slăbit, tigăi, chelie, diaree/constipație (ultimele sunt fix la ora prânzului) ci din gama ce vrăji a mai făcut primăria capitalei, câte clădiri a reabilitat primăria doamnei capitale (sic!). Parcă ieri treceam prin centrul istoric și citeam Atenție! Cade tencuiala! Oi fi visat eu așa o scârnăvie cu tencuiala asta?! Sau de la Biserica Vrăjitorului (Zlătari) îmi vine vraja?! Închid și televizorul, îmi fac cruce și moțăi lângă ibric. Dar tot n-am stare!

Ptiu, mă pune Aghiuță să mă uit pe calendar până fierbe cafeaua: Pârtieeeeee! Vin alegerileeeee!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.