Crede și nu cerceta

La terasă-i fudulia, la biserică e temelia!

Nu știu cum mi-a venit să modific o zicală veche despre un păcat omenesc, raportul dintre băutură și mâncare. Dar cred că nu am greșit deloc privind în jur în această perioadă de pandemie când unii dintre noi, din înțelegere și spirit civic, respectă legile date de guvernanți la indicațiile medicilor – cel puțin așa se spune – iar alții….. Adică nu ne ducem în locuri aglomerate, nu la terase, de restaurante ce să zic că nici nu s-au deschis, nu mergem la ștrand sau în alte locuri care mai de care mai aglomerate. Ba pe căldura de foc umblăm conștiincioși cu mască și, cel mai tare, smeriți ca la spovedanie lăsăm să ne ia temperatura la intrarea în supermarket. Asta după ce s-a spus destul de mult că nu temperatura peste o anumită valoare este un simptom clar că omul este infectat cu Covid-19! Eu aș propune să ne încerce gustul ori mirosul. Adică fiecare client ce vine la supermarket să primească o mini înghețată ori o bomboană cu vișinată sau chiar un țoi de palincă dar musai irlandeză, desigur mascate în ceva. Dacă omul nu știe ce a ingurgitat – dulce sau amar, rece sau cald, tărie sau apă sălcie – atunci la spital cu el că e infectat! Aveți ceva împotrivă?

Probabil că vă întrebați ce m-a apucat să scriu cele de mai sus dar azi am citit undeva că regulile referitoare la numărul de persoane acceptate la o întâlnire obișnuită, laică, nu se aplică și întrunirilor religioase! Mai ciudat decât asta nu cred că am auzit până azi. Adică cum, la o întâlnire obișnuită de afaceri sau de plăcere, oamenii sunt obligați să poarte măști și să păstreze distanța fizică de 1.5 m și să nu vină decât într-un număr mic, adică se recunoște transmiterea virusului însă în mediul bisericesc oamenii pot veni cu miile (Mânăstirea Nicula), pot sta fără să se spele sau dacă o fac cu apa din bidoanele aduse de acasă, asta se întâmplă în mijlocul grupului iar de toalete ce să mai zic: dacă la restaurante sau în avion se impunea cică dezinfectarea după fiecare client, aici, la aceste aglomerări de persoane doar norocul fiecăruia face să nu iei virusul de la latrină, fie că e cea tradițională, fie, mai ales, cea ecologică.

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut ,Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.

Nicolae Steinhardt / Jurnalul fericirii

Ca toate ceremoniile religioase ortodoxe din ultimele două luni, aceasta m-a scandalizat dar mai ales m-a îngrijorat pentru că oamenii aceia care s-au târât pe pământ, au pus mâna pe lemnul vechii bisericuțe, au pus bani (?!) în zidurile aceluiași vechi lăcaș de cult, au stat destul de apropiați unii de alții, deși au avut în mod sigur printre ei destui purtători de Covid-19. Și acești oameni s-au împrăștiat apoi în toată țara, ducând cu ei bucuria naivă a unui ritual ce pare pur creștin dar prin felul cum l-au împlinit duce cu gândul la practici păgâne. De multe decenii, de fapt de secole dar asta este altă poveste fără sfârșit, oamenii au încredere doar în preoți și așa zișii slujitori ai Domnului dar nu și în medici și sfaturile lor. Boala nu-i sperie, nu se tem că merg acasă la cei dragi pentru care au cerut îndurare și mai ales sănătate unui Isus obosit de cei care au uitat că măreția acestei religii este tocmai simplitatea. Oare acești oameni n-au văzut că Isus este supărat, că scoaterea icoanei de acum câteva luni pentru a opri pandemia nu L-a impresionat, considerând asta fățărnicie? Oare n-au înțeles că Isus nu vrea bani, nu acceptă să-i cumperi judecata și protecția? Că Dumnezeu nu dorește intermediari între tine, suflet cu adevărat credincios și El? Că tu poți să te rogi Lui în sufletul, în casa ta, cu evlavie, fără să rupi din banii pe care-i poți folosi în educarea și sănătatea copilului tău?

„Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.” (1Timotei 2) 

Crede și nu cerceta! Un ordin mascat, nerecunoscut, al tuturor religiilor de altfel, spus diferit. Și dacă stau și mă gândesc, era și în legea comunismului pe care erai obligat să o respecți dacă nu doreai să treci prin beciurile Aiudului, Piteștiului, pe la Gherla sau Canal. Crede și nu cerceta, cuvinte păgâne ce nu se regăsesc în Biblie dar voalat sunt acceptate și folosite de clericii din toate timpurile și mai ales din zilele noastre. Și adunările imense și iresponsabile din perioada aceasta, folosirea unei singure lingurițe la împărtășanie pe motiv că în biserică virusul nu se transmite, puparea icoanelor și moaștelor, puparea mâinilor și poalelor anteriului preotului, toate astea sunt dovada că biserica promovează cuvintele păgânului senator roman Celsus Polemeanus (sec. II d.Hr.), anticreștinul filozof care își bătea joc astfel de adepții lui Isus. Crede și nu cerceta că medicul care ia bani sau alte foloase de la pacienții lui, este un hoț. Dar nu și slujitorul Domnului care pretinde sume fixe și frumoase de bani, fără chitanță, fără ca aceste sume să se regăsească pe contabilitatea oficială a bisericii, și asta pentru sfintele taine, pentru un botez, o cununie, o înmormântare. O vizită de acum câteva zile la o celebră mânăstire din Argeș mi-a lăsat același gust amar al legilor financiare care sunt doar pentru laici, nu pentru biserica noastră.

Uneori îmi amintesc de prima mea legătură cu biserica și mă amuz, nimic nu s-a schimbat într-o viață de om. Eram cumva pe la 5 sau 6 ani și tatăl meu, ortodox convins, m-a dus prima dată la Înviere. Mă pregătise cumva special pentru vârsta de atunci și, îmbrăcată frumos, cu lumânarea în mână, puțin emoționată că eram în primul rând, așteptam să iau Lumină. Dar surpriză! Preotul a ieșit din altar fără lumânări, a dat să spună ceva credincioșilor din biserică și i-a căzut capul pe masa cu cărți! De beat ce era! Îmi amintesc și de serile de Ajun, una mai frumoasă decât alta. Mai ales aceea în care același năstrușnic tată al meu, alături de milițianul satului și câțiva intelectuali, au șutit sutanele cele mai bune ale preotului, s-au îmbrăcat în ele și și-au înșirat pe ei cârnați, șunci și ce porcării mai avea popa puse la afumat. A fost plata pentru izgonirea de către popă a copiilor ce veniseră plini de speranță să-l colinde pe preot și preoteasă în noaptea sfântă de Ajun! Să vă mai spun că am văzut preot bătrân bătut de confrate în cimitir pentru că îndrăznise să slujească o pomană la care cel tânăr a întârziat peste două ore? Întâmplările au continuat și pot spune că m-au marcat nu în pierderea credinței ortodoxe, doar în apropierea de funcționarii acesteia. E greu de explicat altora de ce pentru mine credința există dar îmi e tare greu să întru într-o biserică și să mă adresez unui preot. Și totuși a existat un preot-călugăr care mi-a marcat pozitiv adolescența într-una din vizitele mai lungi de la Mrea. Cernica și despre care voi povesti curând pe celălalt blog.

Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericiri