Adevăr a spus Lawrence Durrell:
Cunoaşterea este un fel de exorcism.
A venit și anul acesta Crăciunul. Ne bucurăm sau nu? Eu zic că depinde cum îl percepem: ca pe o perioadă de liniște interioară, de bucurie pentru că noi, familia noastră și prietenii apropiați sufletește ne-am mai petrecut un an pe aici, pe planetă sau ca pe momentul meselor îmbelșugate până dincolo de limitele noastre obișnuite? Greu de zis pentru că toți ne dorim și una, și alta. Nimic nu poate lipsi din casa românului, în nici un caz carnea de porc. Se spune că porcul este ceva specific Crăciunului românilor, Crăciunului ortodox. Oare?!
Ei bine, eu am fost curioasă să aflu traseul prin istorie a acestui animal care e în limbajul tuturor oamenilor dar mai ales în farfuriile celor mai mulți, nu doar de Crăciun.
Despre porc, simbol al lumilor
Se spune că porcii domesticiți provin din porcii sălbatici aflați în munții Alpi şi Pirinei, în Asia Centrală şi Sud-Vestică, în Caucaz şi Munţii Taurus. Unele urme arheologice spun că porcul provine dintr-o specie ce a crescut în zona Chinei, care au fost domesticiți prin sec. XIII î.Hr. Din munții Taurus, azi Turcia, se se spune că porcii au fost duși și domesticiți în Egipt în sec. IV î.Hr. iar unele documente dovedesc deja creșterea porcilor domestici în sec. VII î.Hr. pe teritoriul de azi al Iranului. Oricum rasele de azi sunt produsul încrucișării raselor europene și asiatice, după interesele anumitor epoci, adică dorința de a avea porci de carne cu puțină grăsime sau porci mai buni pentru obținerea slăninii afumate.
Oricum strămoșul comun este mistrețul și acesta n-a putut fi domesticit decât după ce triburile antice au devenit sedentare, și-au întemeiat mici așezări și au început cultivarea terenului. Explicabil, deoarece porcul nu poate urma triburile nomade, el este sedentar prin genetica lui.
În culturile lumii, este de obicei o diferență între simbolistica porcului sălbatic, mistrețul, și porcul domestic. Primul este un simbol de curățenie, curaj, cinste, sacru chiar, pe când al doilea este murdar, spurcat și asta poate unde este și omnivor, a fost învățat să mănânce orice resturi de la mesele oamenilor.
Porcul, ca multe alte animale, are rolul lui în cultura popoarelor de pe toate continentele.
Egiptenii se spune că îi foloseau pe câmpuri, după ce aruncau semințele. Porcii cu botul legat erau lăsați liberi să circule și astfel băgau adânc boabele în pământ. De fapt scroafa era un simbol al fertilității la egipteni iar porcul în general era legat de cultul lui Seth și al lui Horus. În Grecia Demeter și Persefona primeau sacrificii cu aceste animale. În Roma antică, în cinstea zeului Marte se făceau sacrificii, porcul fiind unul din cele trei animale favorite, alături de oaie și taur. Tot în Europa, celții aveau un zeu al porcului mistreț, Moccus /porc, considerat protector al vânătorilor de mistreți și războinicilor.
Cât privește zona Asiei, acolo prezența porcului în lumea credințelor și zeilor, a fost mult mai puternică în lumea indiană și chineză.
Pentru că au un simț olfactiv deosebit, în câteva regiuni din Franța au fost și încă sunt folosiți pentru căutarea trufelor, după ce sunt pregătiți special căci învață repede. Se zice că un porc poate strânge până la 30 kg de trufe pe zi, chiar dacă zăpada are 20 cm.
Se pare că și dacii credeau în sacrificarea porcului ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstiţiul de iarnă. Antropologii au dovezi că dacii mâncau frecvent porci.
Legende
De ce grohăie porcul? Se spune că, după ce Dumnezeu a creat toate animalele, le-a chemat și le-a spus ce destin au după ce le va da drumul în lume. A spus calului că a fost creat să slujească omul la câmp, la război și la distracție, câinelui că va trebui să păzească casa omului și să-i fie mereu loial stăpânului deși omul nu va fi mereu bun cu el, maimuței că rolul ei este să facă oamenii să râdă dar să îi ajute și la culesul bananelor… Porcul, ultimul din rând, când a înțeles ce viață scurtă are și cum va fi ucis, a început să grohăie urât. Atunci Dumnezeu a făcut ca acest animal să grohăie foarte des pentru că n-a avut rușine în fața Lui. De aceea porcul grohăie indiferent dacă îi e bine sau rău şi scurmă pământul căutând ceea ce-i lipseşte, adică ruşinea.
Porcul mistreț este al doisprezecelea semn zodiacal în astrologia chineză. Legenda spune că Buddha a chemat toate animalele să vină să-l vadă înainte de a pleca de pe pământ. Au venit doar 12, astfel că i-a răsplătit pe cei 12 numind un an în calendarul lunar chinezesc după ei, în ordinea în care acestea au sosit în fața lui.
Porcul în creștinism
Între creștini încă se discută dacă este indicat să consume care de porc sau nu. De fapt este o polemică între cei ce respectă Vechiul Testament și cei ai Noului Testament.
Religia creștină a adus porcul pe masa oamenilor credincioși căci Isus a hotărât asta. Dacă în Vechiul Testament porcul era interzis pentru mâncare de Dumnezeu tatăl, în Noul Testament Isus încuviințează acest animal drept hrană: „Nu ceea ce intra in gura spurca pe om… Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om…” (Matei, 15, 11, 17-20).. Isus chiar îi dă o vedenie Apostolului Petru, un evreu ce respecta încă Vechiul Testament, și el este îndemnat ca la masa sa să fie „toate cele câte cu patru picioare ale pământului, și fiarele, și cele ce se târăsc, și păsările Cerului” (Fapte, 10:12)
Legenda creștină a lui Ignat
Se povestește că demult, trăia un bărbat pe nume Ignat. El a vrut să taie porcul într-un an, dar, din neatenție, a tăiat capul tatălui său, iar acesta a murit pe loc. L-a îngropat, i-a făcut pomeni, dar de necaz, Ignat a plecat în lume. În drumul său s-a întâlnit cu un preot căruia i-a spus de păcatul său, iar preotul i-a spus să facă o luntre cu care să treacă oamenii peste un râu, fără să le ceară nimic la schimb. Preotul i-a mai cerut și să îngroape într-un loc un tăciune și să aștepte până când de acolo va răsări o tufă.
Ignat a făcut tot ce i-a zis preotul apoi s-a însurat și s-a instalat într-o casă aproape de râu. După mai mulți ani, într-o noapte, Ignat aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt, se urcă repede în luntre și trece apa. Însă, acolo nu găsește pe nimeni și se întoarce acasă. După puțin timp aude din nou strigăte, se grăbește să treacă râul, iar de data asta găsește acolo doi bătrâni pe care îi aduce acasă. Le spune și lor povestea lui și își recunoaște păcatele. Cei doi bătrâni erau, de fapt, Dumnezeu și Sfântul Petru, care îl ascultă pe Ignat, dar nu zic nimic. Se uită în jur și văd sărăcia mare în care trăiau Ignat, copiii și soția sa. Copiii plângeau de foame iar mama lor îi păcălea că le-a pus ceva la copt pe sobă, sub un ștergar. Însă, când unul dintre bătrâni întreabă ce a pus la copt, femeia recunoaște că nu au de nici unele de mâncare. Bătrânul îi spune să ridice ștergarul pus pe sobă, iar acolo femeia găsește o pâine mare și proaspătă. În același timp, pe masă s-au aprins singure două lumânări, așa că Ignat înțelege că îl are în casă pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Ignat să îl urmeze și să nu își facă griji pentru că familia lui va fi ajutată. Ignat a acceptat iar când au trecut pe lângă locul în care a fost îngropat tăciunele a văzut o tufă înverzită. Acesta a fost semnul care i-a spus lui Ignat că păcatul său i-a fost iertat. Au călătorit împreună mai mulți ani, fără ca Ignat să-și mai revadă familia. Apoi Ignat și-a reîntâlnit copii care deveniseră bogați și la îndemnul Domnului, a rămas cu ei.
Ignatul la noi
Nu e pasăre ca porcul! Așa spune o vorbă românească despre carnea de porc care, pentru mulți, este mai bună decât cea de pui. Carnea de porc, blamată de medici și vegani, a început să fie iar apreciată de primii. Se pare că organismul nostru, al celor din zonele temperate și reci, are nevoie și de puțină grăsime animală, căci așa a fost construit de milenii bune. Și culmea, carnea de porc ar fi foarte bună dacă e consumată în cantități moderate.
Tăiatul porcului în trecut se făcea după tradiții moștenite și respectate cu sfințenie deși practic nu este o sărbătoare, nu are nimic sacru și nimic creștin, este doar un fel de a-ți completa proviziile de alimente pentru lunile geroase de iarnă. Tot procesul, de la aducerea porcului până la împărțirea cărnii, a căpătat aspecte religioase, asimilări cu patimile lui Isus. Sau altfel spus, porcul, un animal considerat spurcat, era trecut la sacru. Încă o datină păgână de care biserica s-a folosit.
În primul rând trebuia ca tăierea să se facă doar de bărbați gospodari, femeile nu aveau voie să participe la înjunghiere pentru că fiind mai miloase, porcul moare greu. Apoi tot procesul trebuia făcut la lumina zilei, nu înainte de răsărit și nici după apus. În unele zone din sudul țării se păstrează obiceiul marcării zonei de tăiere cu o linie pe pământ, precum cercul zonelor de sacrificiu ale păgânilor. Porcul, la cei ce respectă tradițiile vechi, trebuie pus cu botul spre răsărit înainte de înjunghiere.
Porcul era legat de picioare precum Isus a fost prins de cruce. Înainte de înjunghiere, cel care îl taie trebuie să îi facă semnul crucii pe frunte apoi este înjunghiat cu cuțitul precum Isus a fost chinuit cu sulița. După ce a murit porcul este pârlit ceea ce înseamnă purificare prin foc iar spălatul este considerat un fel de acceptare a creștinării.
După tăiere se observă cu atenție organele interne. Splina porcului e mai ceva decât meteorologul Busu, prevestește cât de grea va fi iarna care vine. Dacă splina este groasă uniform, atunci va fi o iarnă grea și lungă. Dacă splina e mai umflată la mijloc, atunci iarna o să fie mai grea pe la mijloc. Dacă splina este doar la un capăt groasă, înainte sau înapoi, atunci iarna va fi mai grea doar la început sau sfârșit.
Carnea este dusă în casă după anumite reguli. Întâi căpățâna cu râtul înainte, pentru a avea parte de noroc locuitorii casei sau, în alte regiuni, invers.
O atenție deosebită se dă colectării sângelui, pe care totuși Biblia îl interzice consumului uman dar și părului porcului din care se fac bidinele și pensule ce ar trebui înmuiate prima dată în sângele animalului.
Urmează finalul, pomana porcului, momentul când toți cei care au participat la sacrificare trebuie să consume șorici, puțină carne și părți din organe, toate prăjite în untură și să bea o gură de tărie locală. Masa se așează afară dar mesenii trebuie să stea în picioare.
Citeam undeva că există o legătură între biserică și tăiatul porcului, cum că preotul, un mediator între divinitate și om, îi spovedește pe cei ce vor înjunghia porcul și le vor ierta păcatul uciderii animalului cu o zi înainte de Ignat! Dar că ar trebui să primească limba porcului, o parte din piele și chiar …o pulpă! Probabil că azi a rămas doar legendă dar nu mă îndoiesc că în trecut era așa.
Femeile sunt oprite de la multe munci în ziua Ignatului. Ele nu au voie să facă decât pomana porcului și să pregătească meiul pentru scutecele lui Isus. Altfel, Inatoarea, femeia rea din credințele păgâne, le pedepsește prin torturate și opărire cu apa clocotită necesară curățării porcului și vaselor folosite la tăiere.
Cine a fost Ignatie?
Sfântul (mucenic sfințit) Ignatie Teoforul (purtătorul de Dumnezeu), a fost un episcop al Antiohiei care a fost ucis din ordinul împăratului Traian în anul 107, la un an de la moartea regelui Decebal. Ortodocși îl sărbătoresc pe 20 decembrie, alegerea fiind făcută de biserică chiar pentru ziua în care se spune că a fost dat leilor în arenele din Roma dar și când oamenii taie porcii și îi pârlesc, după reguli mai vechi decât creștinismul. Ziua a devenit cunoscută ca Ignatul porcilor (ignis = foc). Încă nu e clar dacă Ignatul vine de la Ignatie.
Despre ce a rămas din trupul lui Ignatie după ce l-au devorat leii, informațiile se bat cap în cap. Unele spun că doar oasele mari de la picioare n-au putut fi mâncate de lei (și atunci mă întreb de unde atâtea moaște împrăștiate prin lume?), alte povești spun că leii nu au mâncat tocmai inima: cel de-al doilea mod de interpretare isi are radacina in Traditia care ni-l prezinta pe Igantie ca avandadu-L in inima pe Hristos. Acest fapt a fost descoperit in momentul in care a fost sfasiat de lei. Animalele nu i-au mancat inima, iar in interiorul inimii acestui martir se puteau vedea literele care formau cuvantul Teoforul, adica de Dumnezeu purtatorul.(sursa)
Cert este că în calendarul ortodox românesc, Sf. Ignatie este trecut cu cruce neagră, deci fără a i se da o importanță deosebită și ziua de 20 decembrie este marcată drept zi de post fără nici o dezlegare de carne sau altceva. Deci pomana porcului e încălcarea postului!
Porcul și medicina umană
De la animalul murdar, scârbos, azi s-a ajuns ca de multe ori viața omului să depindă de un porc. Un porc cu patru picioare! Din punct de vedere anatomic și fiziologic porcul domestic este pe o treaptă foarte apropiată de om. Astfel că acesta este folosit drept cobai pentru cercetare dar și în chirurgie cardiaca, producerea de insulina, a heparinei sau chiar pentru xenogrefe (grefele în care donatorul și primitorul sunt din specii diferite), cum ar fi valvele cardiace sau tendoanele în ortopedie. Doar se zice că 95% din ADN-ul porcului domestic este comun cu al omului. Și cercetarea dar și practica nu se oprește aici, mergând spre un domeniu ce poate fi discutabil, ingineria genetică, grefa genelor umane la porcii crescuți pentru uz medical. Dar este un domeniu oarecum tabu și trebuie lăsat specialiștilor din medicina umană să-l explice. Științific și etic.
Gândindu-mă la această medicină modernă și la minunile ei când vine vorba de folosirea animalelor, a porcilor, în experimente și tratamente pentru oameni, mă întreb cât de creștin poate fi un specialist care le susține dar și un credincios care vrea să-și lungească viața artificial, aici pe pământ. Și îmi dau seama cât de egoistă este rasa umană și cum crede în minuni.
Un animal cu adevărat sacru la unii, la alții considerat murdar (de fapt tăvălirea lui în noroi este un mod de a-și proteja pielea de paraziți), chiar rău, la noi creștinat pentru a fi pe masa de sărbătoare, porcul totuși a fost făcut vedetă în numeroase rânduri. Mai ales că diverse studii au constatat că este un animal inteligent. Și-a făcut loc în povești, povestioare, romane, benzi desenate, muzică și chiar filme. În „Ferma animalelor”, a lui George Orwell toate animalele sunt egale între ele, dar unele sunt mai egale decat altele. Mai ales porcii, specia cu două picioare în lumea noastră! Apoi cine nu-și amintește de Naf-Naf, Nif-Nif și Nuf-Nuf, cei trei porcușori cu caractere total diferite sau de The Beatles cu Piggies. Copilăria multora dintre noi a fost fermecată de poveștile cu porci, citite de bunici din cărțile lui Creangă, Ispirescu și alți povestitori români.
Am întâlnit o poveste impresionantă care ar trebui să ne dea de gândit atunci când mergem în piețe și supermarket și vedem munții de carne ce se vor în farfuriile noastre. Ar trebui să medităm dacă evoluția noastră ca specie umană a fost bună și cinstită, mai ales în ultimul secol. Am fost creați dependenți de carne. Dar diferența este uriașă între ce a fost inițial când omul, ca orice animal, vâna doar atât cât avea nevoie să se întrețină, vâna animale care trăiau liber în natură. Azi nu avem limite, nu avem măsură, nu avem milă nici la mâncare și implicit la protejarea naturii și a noastră. Altfel spus, orthós și dóxa, nu mai au același înțeles.
Vă invit la un film manifest, poate nu foarte reușit artistic dar cu un mesaj deosebit, mai ales acum, de Crăciun:
Okja → 🐷
–––––
foto Matthias Böckel , Jess Bailey
Gânduri pe tastatură 