14 noiembrie, DOBROGEA

Dobrogea e colţul nostru de Asie. 

Nicolae Iorga

14 noiembrie! O zi despre care se vorbește puțin în presa românească, pe bloguri și vloguri și mai puțin. Mă întreb ce face Ministerul Culturii și Ministerul Educației? De fapt am constatat de ceva timp că istoria României aproape că nu mai există în interesul românilor cu ceva școală. Intelectuali care se laudă cu multe diplome în diverse domenii, nu prea mai știu istoria măcar modernă a țării ăsteia, nu știu că atunci când se plimbă prin România ar trebui să-și amintească faptul că Dobrogea și Valea Prahovei sunt zone care nu i-ar fi atras turistic azi dacă acum peste un secol în urmă,  guvernul și clasa conducătoare a micului stat românesc n-ar fi impus aducerea pe tronul domnesc, ulterior regesc, a unui străin, un neamț cu suficientă pregătire militară și cu o voință de fier, care să ridice neamul ăsta pe harta lumii europene și nu numai. Mă intrigă de fiecare dată când aud ori citesc aberațiile cum că prințul Carol, apoi regele Carol I al României, primul rege al acestei țări,  a fost un neica nimeni, un individ dubios cu patru clase primare și sărac lipit, care a supt agoniseala unui neam de urmași ai dacilor liberi! 

Când circulă prin Bucureștiul încă plin de clădiri numite Carol I, când își amintesc de beneficiile litoralului românesc de acum câteva decenii – că azi este dezastru pe acolo, când se înghesuie cu propriile mașini,  într-o cruntă disperare de weekend pe Valea Prahovei, mulți români, eu cred că majoritatea, nu știu ori nu vor să accepte că acel prinț care a fost adus pe tronul Țării Românești și care a fost trimis să locuiască în actuala Piață a Palatului, a fost teribil de surprins să vadă porcii, găinile, noroaiele și șatra ce trăiau acolo în comun, alături de câțiva boieri. În câțiva ani a curățat zona, a ridicat un palat regal demn să reprezinte coroana regală, a ajutat la ridicarea Ateneului Român și a altor multe clădiri cu care azi unii, cei care mai cunoaștem istoria, ne mândrim. 

„Trebuie să constatăm că această lungă domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria României, cu un an mai lungă decât a lui Ştefan cel Mare, ne-a fost benefică. În acest răstimp, ţara noastră a făcut un salt înainte uimitor. Poate că, dintre toate ţările moderne, numai Japonia a făcut un salt comparabil cu cel al României de la mijlocul veacului trecut şi până la Primul Război Mondial. Din punct de vedere economic s-au făcut progrese uriaşe, dar, bineînţeles, nu se putea ca într-o singură generaţie să ajungem la nivelul ţărilor occidentale. Mai toate căile ferate de la noi datează de pe vremea regelui Carol I. S-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului; am fost a doua ţară din lume, după SUA, în privinţa industriei extractive a petrolului…”.  Neagu Djuvara

Ar trebui multe articole pentru a aminti tot ce a realizat Carol I în țara noastră. Dar marea, poate cea mai mare realizare a lui când încă era principele sau domnul Principatelor Unite, numite deja România, este cea legată de rolul imens pe care l-a avut în Războiul de Independență sau ruso-turc 1877-1878. Viziunea lui și capacitatea de organizare a unei armate române din una aproape inexistentă, strategia lui militară învățată la bunele școli militare europene și îndârjirea cu care a condus luptele pe teritoriul Bulgariei, pentru obținerea independenței de sub jugul otoman, a noastră și a vecinilor de la sud de Dunăre, au rămas în istoria corectă. Bulgarii încă mai păstrează vie amintirea lui prin muzeul de la Plevna și mai ales prin casa memorială de la Pordim, loc pe care l-am vizitat și despre care am scris deja »📑.

În urma acestui război în care armata română condusă de prințul Carol a obținut victorii strălucite și recunoaștere internațională, prin hotărârile Tratatului de la Berlin din 13 iulie 1878, oarecum favorabil Rusiei, suntem forțați să renunțăm la sudul  Basarabiei dar să acceptăm un teritoriu aproape sălbatic, cu sate puține și extrem de sărace, fără o agricultură serioasă, cu o zonă multietnică și relativ neinteresantă, cu un vecin veșnic hulpav la nord, o parte din Dobrogea. Și desigur cu extrem de puțini locuitori permanenți români.

Oficial la 14 noiembrie 1878, trupele române conduse de prințul Carol, au trecut Dunărea la Geçit (poartă, pasaj în turcă), azi Smârdan, pentru a prelua conducerea acestor teritorii de la administrația rusă ce ocupase zona cu un an înainte, adică la începutul războiului ruso-turc. 

Dar ce era cu Dobrogea asta de Carol și de altfel toată clasa noastră conducătoare nu o doreau inițial?

Pe lângă faptul că era o zonă multietnică la care era mai complicat de ajuns, fiind despărțită de restul țării prin fluviul Dunărea, ea părea și o zonă ce va genera multe conflicte României. Ceea ce s-a și întâmplat. Istoria Dobrogei este plină de lupte între etniile care au existat, care au traversat-o sau  care și-au dorit-o ca patrie. Și pentru a înțelege, ar trebui să ne uităm în istoria ei din antichitate și până azi. Și mai ales să înțelegem cât de românească a fost regiunea când Carol I și soldații săi au debarcat acolo prima dată.

Dacă ar fi să socotim anii când actualul teritoriu al Dobrogei noastre a fost sub conducerea unor domnitori asimilați azi ca români, grupul pietricelelor negre ar fi mult mai mare decât al celor albe. Căci așa socoteau sciții războinici  zilele bune și cele rele, după cum spune Phylarchos, istoricul secolul III î-Hr.: sciţii, înainte de a se culca, îşi aduc tolba şi, dacă s-a întâmplat că au petrecut ziua aceea fără supărări, adică zenob, aruncă în tolbă o pietricică albă, iar dacă au avut necazuri, una neagră. Când cineva moare, i se ia tolba şi i se numără pietricelele. Dacă înăuntru găsesc mai multe pietricele albe, îl socotesc fericit pe răposat. 

Ca și  așezare Dobrogea este perfectă pentru mulți: pe două părți o desparte Dunărea de restul lumii, apoi Delta Dunării, formațiune unică în Europa iar pe a treia latură Marea Neagră. Marea aceasta a atras mereu alte neamuri. Sciții o doreau și-i spuneau Axaina (albastru întunecat) iar grecii o denumesc Pontos Euxeinos (euxeinos însemnând în greacă primitoare, explicația venind de la gurile Dunării unde apa dulce, bună de băut, era deasupra apei sărate a mării).  O singură graniță, destul de scurtă,  este pe pământ simplu.

Trecutul foarte vechi a popoarelor acestui loc este încă mult discutat de istorici, antropologi, etnologi. În nodurile timpului există doar un licăr, anume că undeva, cu câteva milenii înainte de Hristos, triburi patriarhale foarte războinice venite din Asia (se pare că Asia este mereu  Adamul  Europei) au cotropit liniștitele triburi matriarhale locale, europene și așa ar fi apărut dacii, geții, sciții, celții, etc. Marija Gimbutas și teoria ei privind indo-europenizarea încă sunt pe val. Dar să nu intrăm în această nebuloasă ce dă mari dureri de cap profesioniștilor.   În vremurile din care au rămas urme materiale mai ușor de studiat, se pare că actualul teritoriu al Dobrogei de Nord, cea românească dar nu numai, a fost locuit de câteva triburi din marea familie tracică, cei mai importanți fiind geții iar vecinii lor nordici erau sciții. Cu ultimii au avut probleme persanii lui Darius, (514-513 î.Hr.) prilej pentru Herodot să aprecieze calităţile geţilor de pe coasta de vest a Mării Negre: „Înainte de a ajunge la Istru, Darius lovi mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori… Geţii, însă fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, cu toate că ei sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” Sciții sunt ținuți dincolo de Dobrogea, în nord, și de regele Filip al-II-lea »📑, tatăl lui Alexandru cel Mare, în anul 339 Î.Hr. 

Persanii au rămas puțin în zonă, mai puțin de un sfert de secol, apoi pentru aproximativ 12 ani Dobrogea devine parte a imperiului lui Alexandru cel Mare, deci iar sub influență macedoneană. După moartea sa perșii devin stăpâni o vreme.

Sciții care au atacat ades pământurile dintre Istru/Dunăre și Axaina/Marea Neagră, sunt urmați de sarmați, popoare războinice și crude. Pe aici trece și macedoneanul Lisimach care se proclamă satrap al Traciei. Legendă ori istorie, este bătălia dintre el și getul Dromichete din anul 300 Î.Hr., când macedoneanul cucerise cetățile dobrogene de pe malul Dunării și pe care regele get le dorea înapoi. Și le-a obținut!

Urmează marea și distrugătoara invazie a hunilor, la sfârșitul sec. IV d.Hr., de care nu scapă nici zona Dobrogei. 

Prin sec. III î.Hr. prin zonă trec și celții, unele din urmele lor fiind lăsate în zona Tulcea de azi.  Dar apar iarăși sarmații care luptă destul de mult alături de triburile locale, după cum se arată pe Columna lui Traian și pe Monumentul de la Adamclisi (au participat alături de geto-daci şi bastarni la coaliţia anti romană condusă de Decebal). 

Dar după cum reiese din textele unor istorici antici, chiar triburile geților se războiau între ele. Adică nu era nimic legat într-un stat al geților sau dacilor care să acopere actualul pământ dobrogean, până când Burebista (82-44 î.Hr.), întemeietorul primului stat dac, cucerește cetățile grecești de la țărmul mării, întemeiate aici începând cu sec. VII î.Hr. (prima colonie, Histria,  apoi Tomis, Constanța de azi), în acea perioadă pe care istoricii o numesc marea colonizare greacă.  Se pare că cei ce întemeiau un nou polis erau doar bărbații greci, femeile fiind în mare parte luate cu forța dintre localnice. Conform informațiilor furnizate de Pliniu cel Bătrân numărul polisurilor întemeiate de greci se ridica la 90, acestea furnizând la jumătatea secolului IV î.Hr. cca. 2/3 din consumul anual de cereale al Aticii, drumul de acces spre Pontul Euxin fiind numit și „drumul pâinii”.

Burebista până la moarte include Dobrogea (până la Sozopolul de azi)  în statul său. Doar că această perioadă este extrem de scurtă, doar câțiva ani, căci la moartea lui statul este împărțit în cinci regiuni, trei fiind doar în Dobrogea extinsă. Dar urmașii, după multe lupte cu teribilele triburi de sciți, cad treptat sub ocuparea romană, Dobrogea devenind provincie romană.

Începutul Dobrogei ca provincie romană este treptat, când sunt supuse pe rând (72-71 î.Hr.) orașele grecești până la gurile Dunării. După ce trupele romane vor învinge conducătorii geto-daci locali: Roles, în sudul Dobrogei, Dapyx în centru Zyraxes în nord, Dobrogea va intra  în stăpânire romană (28 î.Hr.). Hotarul pe malurile Dunării, a avut ca finalitate includerea Dobrogei în Imperiul Roman. În 45 e.n. este parte din  provincia Moesia și este supusă unui intens proces de romanizare. Conflictele militare importante geto-romane în Dobrogea se încheie cu bătălia de la Adamclisi (102) finalizarea victoriei armatelor romane în fața coaliției conduse de Decebal.

A fost stăpânită aproape continuu până în sec. IV de cele două imperii romane, secolul IV fiind cel mai bun pentru Dobrogea, căci Imperiul Bizantin se implică mult în modernizarea acesteia, în special a cetăților-port de la mare.

Vine însă fatidicul sec.VI d.Hr. când începe marea  invazie a hunilor, apoi a avarilor (ei distrug Tropaeum Traiani), a carpilor (o ramură a tracilor sau daci liberi care vor distruge total cetatea Histria), goții și vizigoții, pecenegii, cumanii dar și a bulgarilor. Bulgarii, triburi asiatice la fel de sălbatice ca și hunii,  stăpânesc vreme destul de lungă, în prima etapă până aproape de sfârșitul mileniului I, când sunt alungați de bizantini.   Două secole mai târziu, bulgarii ocupă din nou Dobrogea în acea răscoală victorioasă a Asăneștilor (monumentul de la Veliko Târnovo și harta Imperiului Vlaho-Bulgar despre care se vorbește rar la noi  »📑 ).

La jumătatea sec. XIII tătarii devin stăpâni timp de aproximativ un secol, până când conducătorul Dobrotici cucerește aceste teritorii și de atunci zona s-a numit Despotatul Dobrogei ori Țara Cărvunei. Istoricii moderni încă încearcă să afle dacă Dobrotici a fost vlah, bulgar, turc creștinat sau de altă etnie. Dobrotici își extinde teritoriul până în Ucraina de azi.

Dar atacurile tătarilor vor continua încă multe secole, nu vor da pace nici bulgarilor și nici vlahilor,  chiar dacă sunt de mai mică amploare. 

Dacă vorbim de tătari, e bine de știut că aproape de sfârșitul sec. XIII, un număr impresionant al acestui neam dar  și turci selgiucizi -între 10 și 20000- vor ocupa Dobrogea sub comanda celui ce avea misiunea de a islamiza zona și a proteja granițele turcești de invadatorii ruși. Sari Saltuk Baba, dervişul trimis cu misiunea de a răspândi religia islamică, se spune că ar fi descălecat în Dobrogea în 1262. Dobrogea era pe atunci un teritoriu al nimănui, aproape nepopulat, stăpânit la sud de Imperiul Bizantin, dar ocupat la nord de Hoarda de Aur”, spune dl. Petre Țache. Saltuk Baba, de la care vine numele localității Babadag, a rămas până la moarte aici, impunând credința islamică. Localitatea Babadag este și azi loc de pelerinaj pentru islamici, chiar pentru Erdogan! Tot prin acei ani, spun unii istorici,  Isaccea de azi devenise capitala unei organizații tătare ce avea să fie apoi hanatul lui Nogai. Nogai sau Noghay (Nohai) era un urmaș al lui Ginghis Han, un bun strateg și diplomat. Peste un timp au mai venit și alții. Așa s-au așezat primii tătari în Dobrogea. Câteva secole mai târziu, aici s-au refugiat și tătarii crimeeni, alungați de ruși din Peninsula Crimeea.

Tătarii s-au calmat de-a lungul timpului și s-au înțeles destul de bine cu restul locuitorilor, fie ei creștini ori de alte religii. Desigur cea mai bună perioadă a fost în timpul regalității căci atât Carol I cât și Ferdinand au știut să împace orgoliile și tradițiile etniilor dobrogene. Iar tătarii, alături de români, au fost se pare etnia cea mai crunt lovită de perioada roșie de după 1948. Dar a rezistat. 

Între anii 1391-1418, domnitorul Mircea cel Bătrân anexează Dobrogea. Prima dată pentru aproape 7 ani dar o pierde în lupta cu  osmanlâii (turcii Imperiului Otoman creat în primii ani ai sec. XIV de Osman I, fiul lui Ertrugul);  a doua  oară cam 16 ani, din care 2-4 după moartea domnitorului, deci până în 1420 sau 1422, nu e sigură data, când a intrat în componența eyalet-ului, sangeacului sau altor forme administrative  ale Imperiului Otoman. Ce este totuși de precizat, Mircea cel Bătrân a ținut să înglobeze Dobrogea în statul său nu din motive etnice, naționaliste sau cum vreți să-i spuneți. Era doar o modalitate de a elimina pericolul otoman și de a stabili o graniță a țării sale la Marea Neagră. Problema etniilor era mult mai puțin fierbinte atunci decât acum, de importanță majoră era religia. Din aceeași motive militare, securizarea granițelor și nu din motive naționale, Dobrogea a mai fost parțial ocupată de Mihai Viteazul, timp de zile ori luni de zile.

Preluare Uniunea Armenilor România

Armenii au poposit pe pământurile noastre cu aproximativ un mileniu în urmă. Dar prima atestare a lor în Dobrogea, la Babadag, a fost cam prin 1500 și de atunci au venit mai multe valuri, desigur mânate de mari necazuri, de multe atrocități. Unul dintre popasurile lor aici, în Evul Mediu, nu face cinste românilor, din păcate dar, ca orice popor năpăstuit, și armenii s-au descurcat atunci. Este recunoscută priceperea lor ca buni negustori, ei influențând mult comerțul nostru. Ultimul mare val de armeni a fost între 1915-1918, după unii chiar până în 1923 când au fost primiți aici 200 de copii armeni orfani, legat de ceea ce istoria numește genocidul armean turcesc. Atunci România a fost prima țară care le-a deschis granițele. Că indiferent ce spun unele grupări politice, armenilor le-a fost bine pe pământ românesc, stă dovadă Hacikar-ul de la Constanța. Este crucea unică, inconfundabilă a credinței armene, o sculptură în piatră amplasată în aer liber. Cea din Constanța are următorul text: Acest monument reprezintă o dovadă a prezenţei multiseculare a armenilor în Dobrogea, precum şi a gratitudinii lor pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi…..  

Imediat după jumătatea sec. XVII, biserica rusă prin patriarhul Nikon și mai apoi Petru cel Mare, aduce mari modificări cultului ortodox, prima mare schismă pe teritoriul Rusiei fiind în sec. XVII. Credincioșii care nu se supun aveau să fie torturați, spânzurați, arși pe rug. Astfel că o parte dintre ei aleg calea pribegiei – raskolnicii / schimnicii–  și se stabilesc în Dobrogea, probabil prin pădurile de tei de la Lipova (lipa / tei), căpătând numele local de lipoveni. Sunt o comunitate aparte și astăzi, ei deosebindu-se de creștinii ortodocși români prin crucea staroveră (cu opt colțuri), prin închinarea cu două degete (vezi Deisis), prin neagățatul icoanelor pe perete ci doar proptite de acesta, căci, spun ei,  Isus a fost spânzurat pe cruce. Ei bine, lipovenii au fost singura minoritate care a cerut insistent alipirea Dobrogei la URSS în anii 1945-1946! Dosarul nr.19645, CNSAS.  Adevăr sau minciună? No comment!

Enisala


În sec. XVIII se stabilesc în zona Deltei Dunării, cu aprobarea administrației otomane, haholii, adică ucrainenii alungați de Ecaterina a II-a din ținuturile cazacilor.

Istorici spun că cea mai rea etnie ce a locuit pe teritoriul Dobrogei au fost cerchezii. Probabil că vă amintiți de olimpiada de la Soci, cea mai scumpă din istorie. Așa caracteriza presa serioasă de pe planetă acel spectacol oferit lumii la deschiderea jocurilor olimpice 2014. Și tot presa internațională, The Guardian: „Vladimir Putin a zâmbit in fata unei prezentări elegante si suprarealiste a istoriei Rusiei, la Soci. Ceremonia de deschidere a fost sub semnul naționalismului, însă a creat o viziune utopică a istoriei.” Ei bine, Soci este construit pe o parte din pământurile unuia dintre multele popoare care aproape au dispărut din istorie, lovite de nemiloasa Rusie, cerchezii. Se crede că era  cea mai veche cultură din Caucaz. Mama Rusia a distrus-o dar nu ușor ci luptând cu ei fix un secol, 1763-1864. Când n-au mai avut luptători suficienți, supraviețuitorii au fost alungați din casele lor și trimiși peste graniță, urmele culturii lor șterse cu buldozerul. O mare parte dintre cei ce au rezistat drumului, s-au stabilit în Dobrogea otomană. Turcii le-au oferit ceva avantaje aparte și locuințe deoarece cerchezii erau teribili luptători și ura lor împotriva rușilor păzea granițele de nord ale Imperiului Otoman. Doar că oamenii se înrăiseră, așa că s-au purtat criminal cu populația creștină din Dobrogea, mai ales în timpul războiului ruso-turc. Sate întregi de nemți mai ales dar și de români, au fost trecute la propriu prin foc și sabie de cerchezi. Astfel că la Congresul de la Berlin, se cere insistent și se obține expulzarea lor în zona asiatică a Imperiului Otoman, fără a primi dreptul de revenire în Europa, deci și în Dobrogea. O problemă pe care acum unii o întorc împotriva României… căci istoria e oarbă, ca și justiția. Coincidență?

Puțin ciudat dar adevărat, comandantul otoman ce a pierdut bătălia de la Plevna, Osman Nuri Pașa, era de origine cercheză. Cui s-a predat? Unui ofițer superior român de origine….cercheză (căutați povestea lărgită pe net, merită)! 

Povestea cerchezilor, indiferent de modul lor brutal în care au terorizat Dobrogea, este una dintre cele mai instructive despre ce înseamnă Rusia de azi, invazia Ucrainei, dorințele rusești de-a lungul istoriei trecute și a … viitorului, indiferent cine este țarul! 

Dintre alte minorități ce au populat spațiul dobrogean, trebuie să amintim evreii. Au avut mereu puterea de a supraviețui oricărui genocid așa că și în Dobrogea s-au stabilit destui, fie de voie, în slujba Imperiului Otoman ori după, românizarea zonei, fie pentru că au fost expulzați din alte țări europene și apoi de ruși din Basarabia. Dar ei au avut afaceri în zona Dobrogei încă dinainte de Isus. Apoi dacă ar fi să luăm doar partea religioasă, Apostolul Andrei, evreu prin naștere, „cel dintâi chemat” (la apostolie) este în tradițiile creștine cel ce a propovăduit în cetățile grecești de la Pontul Euxin, respectând îndemnul lui Isus: sa mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel  (Evanghelia după Matei), adică în cetățile ce aveau sinagogi. Și Tomis avea, conform unor documente romane.

În Dobrogea au fost atât evreii sefarzi (cei expulzați din Spania în sec. XV, Sepharad, Spania), cât și evreii romanioți (de la grecii bizantini, care se numeau Romaioi). Se crede că primii evrei stabiliți ca negustori la Pontul Euxin au fost romanioții, logic dacă ne gândim la vechimea cetăților grecești de aici. Apoi sefarzii și puțini ashkenazi (germanici). Ca întreaga lor istorie și în zonele noastre șederea lor a fost deseori întreruptă de diverse stăpâniri, una dintre ele fiind cea a primilor romani, apoi a hunilor, a germanilor, chiar a românilor. Cu turcii s-au înțeles bine, că de, banul…. Și s-au implicat financiar la preluarea Dobrogei de Principatele Unite:

….Din balconul casei lui Ellman, de pe strada Babadag, oficialii şi militarii români au salutat parada militară din Tulcea din 14 noiembrie 1878. Şi acelaşi evreu dobrogean, Abraham Ellman, l-a găzduit în casa lui, în octombrie 1879, pe Domnitorul Carol I în prima lui vizită în Dobrogea. / De unde am venit… de Carol Feldman.

Romii sau rromii au fost cel puțin din vremea lui Mircea cel Bătrân prezenți pe teritoriile noastre. Cum au ajuns e greu de spus. Se bănuiește că unii au fost aduși deja robi, știut fiind că tătarii se ocupau cu vânzarea sclavilor; alții au fost înrobiți după ce triburile lor au poposit liber pe aceste tărâmuri, fiind considerați bunuri ale domnitorului ori, cei mai mulți, robii mănăstirilor! Azi sunt a doua minoritate ca număr după maghiari și sunt rromi creștini și rromi musulmani.

Rromii sunt o mare problemă azi dar vina o poartă administrația statului. În sec. XXI Dobrogea are pe lângă rromii comunității creștine și rromii musulmani cunoscuți drept horahai sau horahane, adică nu este rrom! Unii sunt foarte săraci, nu au acte de identitate în general, copiii nu primesc certificate de naștere, nu vorbesc românește și sunt împotriva școlarizării. Logodnele și nunțile lor încă se desfășoară după vechi tipic musulman și se respectă Noaptea de Henna cu ținuta bindalli, pe care am descris-o în cartea mea, Kaderini între două lumi »📑, ca un obicei universal în întreaga lume islamică tradițională. Plus că o familie de regulă este compusă dintr-un bărbat și patru femei iar copii… fără număr. Mulți rromi de aici cerșesc în țările UE, așa că nu e de mirare că unii au case cu 1-2 etaje fără a fi plătitori de taxe și impozite în România. 

Genovezii și venețienii au avut și ei afaceri prin aceste zone. Orașe-state puternice în Evul Mediu, au făcut un comerț înfloritor cu valahii, despre care s-au scris destule pagini, mai mult ori mai puțin acceptate de istorici. Cert este că au poposit destul pe aici, lăsând în urmă nu doar mărturii fizice, ci și ceva legende.

Germanii, ziși germani dobrogeni, Schwarzmeerdeutsche (germani de la Marea Neagră), au apărut în Dobrogea în prima parte a sec. XIX, alungați de ruși din zonele Caucazului și Bugeacului, unde erau așezați de mult timp. Așa se explică portul lor, mai ales al bărbaților, asemănător cu al lipovenilor. Ultimii veniți au fost prin 1890 dar în 1940 au fost obligați să plece în Germania.

Machidonii! Cine n-a auzit de machedonii dobrogeni, aromânii? O comunitate destul de închisă încă azi, plină de tradiții vechi. La fel, cine n-a auzit de Moscopole și tragediile lui? Acolo trăiau oameni care-și strânseseră averile prin muncă multă. Doar că și-au dorit să scape de jugul otoman și asta le-a fost fatal. Cu un salt peste timp și evenimente între Moscopole și războaiele de început de sec. XX, în anul 1920 Dobrogea românească incluzând și Cadrilaterul, oferă posibilitatea machedonilor să colonizeze aceste ținuturi. Cei ce își pierduseră deja averile prin mutarea în Cadrilater, aveau să le mai piardă încă o dată prin redarea acestei regiuni Bulgariei, machedonii preferând să se mute în Dobrogea de Nord, mai mult în zona Constanței. Sunt o comunitate înfloritoare și azi. Vorbesc un dialect al limbii române, aromâna ori armâna și au expresiile lor greu de înțeles.

Dobrogea avea să fie preluată de la otomani după aproape jumătate de mileniu, abia în 1877, fix de către ruși. Scopul era clar. La sfârșitul războiului ruso-turc, în 1878, Dobrogea este oferită cu forța României, în schimbul a trei județe din sudul Basarabiei. Se spune că Rusia și-ar fi dorit să păstreze și Dobrogea! O fi adevărat ori ba, eu înclin să cred că da. Mai ales că  la 23 noiembrie 1878 autoritățile românești au preluat oficial administrația Dobrogei, dar trupele țariste au continuat să staționeze aici si la începutul anului 1879, un an aproape de la semnarea păcii, se spune pe pagina Bibliotecii Județene Tulcea. Sunt voci care spun că alipirea Dobrogei a fost totuși un lucru bun căci astfel s-a închis un culoar militar pentru neprietenii României și în același timp s-a deschis o poartă românească spre mările lumii.

În anul 1878, la preluarea Dobrogei de români, ținutul avea, spun unele documente, 226.000 locuitori, majoritari tătari și turci:  tătari 71.000, turci 49.000, români 47.000, bulgari 30.000, restul erau evrei, greci, ceva italieni, armeni, ruși, ucrainenii haholi, puțini cerchezi şi germani. Aceste date diferă pe diverse pagini, unele dând ca majoritară populația română, un fapt greu de crezut chiar și de un elev isteț.

Dobrogea avea să mai fie ocupată tocmai de statul la a cărei eliberare a contribuit, Bulgaria. Doi ani, în timpul primei mari conflagrații mondiale, bulgarii au ocupat Dobrogea și au făcut prăpăd în populația locală, română și turcă. Apoi au fost obligați să plece, lăsând iar Cadrilaterul, adică Dobrogea de Sud, României. Schimburi forțate de populații, vieți distruse. Și vine anul 1940 când Cadrilaterul este redat Bulgariei, România păstrând doar administrarea Cuibului Liniștit  »📑 de pe Coasta de Argint. Doar pentru câțiva ani căci în 1948, regele Mihai fiind forțat să abdice, se pierde definitiv și acest drept.

Făcând o comparație între Castelul Balcic și castelul Vila reginei de la Mamaia, a fost mai bine că primul a rămas doar bulgarilor…. Iar în ceea ce privește povestea Cadrilaterului, au avut dureroasă dreptate Nicolae Iorga, C. Dobrogeanu-Gherea și alții care n-au fost de acord cu primirea acestui teritoriu: „Am restituit Bulgariei ce i s-a luat ca urmare a Razboiului balcanic. Am zugravit aiurea, de la un pas diplomatic la altul, acea actiune gresita a ministrului Maiorescu (Titu) prin care s-a cautat de politica de partid a Romaniei o crestere de teritoriu, care sa intareasca dominatia celor de la carma, fara ca un curent national adevarat sa indemne catre intinderea hotarelor la sud, atunci cand aspiratiile noastre tinteau Carpatii. (…) Trebuie sa recunoastem ca, in ciuda operei de civilizatie indeplinita, ne-am simtit straini acolo” – Nicolae Iorga, 17 septembrie 1940.

Cam acestea ar fi cele mai importante dintre etniile care și-au lăsat totuși genele prin Dobrogea noastră, combinându-se de multe ori cu cele ale dicienilor (dobrogenii români), ale vlahilor ori mocanilor sibieni veniți aici în transhumanță. Dar nu e drept să trecem peste o altă etnie care, deși puțină numeric în sec. XIX, adusă forțat de administrația otomană, a contribuit un timp la agricultura locală într-o zonă aridă. Prin mutarea administrativ-politică din 1878, dispare prin migrare sau pur și simplu prin asimilare: harapii, adică arabii din Siria. Și pentru că tot suntem la Siria, să ne întoarcem în timpul cuceririi romane și să ne amintim că pe teritoriul Daciei ocupate, printre alte neamuri, romanii au adus Legiunea a XIII-a Gemina în care una dintre cele 10 cohorte era a arcașilor sirieni. Din Dacia au trimis în Siria, soldații din Ulpia Dacorum. Veteranii din ambele cohorte au primit pământuri pe locurile unde au fost trimiși…  Concluzia ar fi că ADN-ul dobrogenilor, nu este și nu poate fi pur românesc, dacic curat ori măcar tracic, ci este un melanj de genomuri etnice în care cel al lui Decebal este abia vizibil. Oare și urme ale celebrului cromozom Y al lui Ginghis Han despre care se vorbește în lumea științifică, o fi poposit și în Dobrogea 🤔?

Pentru a scrie acest articol ce nu are dorința decât de a arăta cât de colorată etnic este harta Dobrogei noastre, am parcurs zeci de articole vechi dar și mai noi. Cele care m-au intrigat cel mai mult sunt cele referitoare la numărul românilor înregistrați în Dobrogea la preluarea ei de către România. Adevărată istorie a falsificărilor de date! Ca și despre discursurile politicienilor de atunci, acum 144 de ani dar și cei de azi, indiferent cărei etnii și religii aparțin. Asta îmi confirmă că falsificatorii vechi și noi ai istoriei sunt adevărați artiști ai vorbelor. Cu atât mai mult cu cât familia soțului meu a cunoscut tragedia mutării forțate de populații a anilor 1940, deci am aflat câte ceva prin viu grai. Viața soțului meu într-un orășel ce până la 1989 avea parfumul acestui melanj de culturi cu tradițiile și toleranțele lor, predominant fiind  cea tătară despre care el își amintește și azi cu drag, mă face să cred că încă sunt multe de descoperit despre Dobrogea modernă.

România a fost auzită dar nu ascultată! / Otto von Bismarck, inițiatorul Congresului de la Berlin, 13.06-13.07.1878

Încă nu știm toată istoria corectă a Dobrogei din ultimele milenii. Dobrogea, mai ales cea de nord, a fost mereu o țintă și este și azi în cuiul cătării unora. Nu știm nici măcar unde a poposit Apostolul Andrei »📑, căci biserica una spune credincioșilor creduli (sic!) și alte informații are în bibliotecile din spatele ușilor închise. Oricum putem spune lumii că după romani și otomani, noi românii am poposit aici cel mai mult, 144 de ani deja! Ce va fi în viitor? 

Se ti sabir         

Ti responde;

Se non sabir, 

Tazir, tazir.

În limba sabir, adică lingua franca, limba sinceră folosită în porturile mediteraneene și dobrogene:

(Dacă știi

Răspunde,

Dacă nu știi

Taci, taci.)

Toleranța este un act de umanitate, pe care trebuie să-l cultivăm și să-l adoptăm fiecare în viața proprie în fiecare zi. (Audrey Azoulay, directorul general UNESCO) pe 16 noiembrie este Ziua Toleranței

https://www.youtube.com/watch?v=d1wE8BaMuYc

Ca apele, oamenii vin și pleacă…

 spunea Ruxandra Hurezean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.