Noaptea lupului

V-ați aprovizionat cu suficient usturoi? Mult, cât mai mult și să fie românesc că vin strigoii din morminte și nu le place mirosul de usturoi străin. E un an aparte în care strigoii circulă zi și noapte că de, s-au modernizat. Ne îmbie cu tot felul de promisiuni doar, doar vom lăsa ceva arginți prin locuri sfinte. Ei dar strigoii și-au luat ajutor legal acum nici 30 de ani, aici pe pământurile noastre.

Noaptea strigoilor

Zgomot trist în câmp răsună!
Vin strigoii, se adună,
Părăsind a lor secrii.
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!

Oare câți își mai amintesc versurile lui Vasile Alecsandri? Sau câți mai știu cine a fost Vasile Alecsandri? Mai ales că Halloween → 🧾 a trecut de mult, aproape neobservat în anul acesta în care strigoii moderni ne-au dictat viața. Dar Halloween este sărbătoarea altora, una păgână, adusă, se zice, să ne strice nouă rânduielile creștine cu care ne-am născut. Ne-am născut după 1989 încoace că înainte nu erau atâtea zile de adunare, de pelerinaj, de cheltuit banii aiurea. Mai bine zis ne-am trezit brusc cu noi obligații, cu noi tradiții și cheltuieli de parcă Isus și-ar schimba des regulile.

Înaintașii noștri credeau că dincolo de moarte sufletele nu dispar. Ele sunt împărțite după faptele pe care le-au făcut de-a lungul vieții. Cei răi pe pământ devin de multe ori strigoi după moarte. Ce e mai de neînțeles sunt moroii, copiii morți nebotezați și care, atât în vechile credințe cât și în cea actuală, nu sunt creștini, nu pot fi îngropați în orice loc în cimitir, așa că sufletul lor se chinuie între lumi. Oare ce vină au ei că au fost avortați natural sau forțat, că întâmplător sau nu au murit înainte de botez? L-aș întreba pe Isus dacă El a hotărât asta….

„Adeseori strigoii trag şi clopotele pe la biserici în această noapte” aflăm din scrierile lui Tudor Pamfile, unul din cei mai mari folcloriști români. Această datină a rămas și azi, doar că strigoii nu trag clopotele la miezul nopții, doar ziua, cu alai, cu haine scumpe și strălucitoare și contra …. daniilor! Cum a evoluat și strigoimea asta!  Și cum s-a mascat ea de cam 25 – 30 de ani încoace! Că doar în secolul trecut s-a jucat alba-neagra cu religia, cu tradițiile, cu sufletul poporului. Ce a fost această noapte de Sân Andrii înainte de a deveni un alt loc de pelerinaj și adunat bani?

Pe vremuri oamenii credeau în natură și forța ei, în animale și plante magice și le serbau cu credință. Printre altele erau convinși că în noaptea asta de sfârșit de noiembrie, lupii capătă o mobilitate deosebită a gâtului și așa ajung să-și vadă coada. Devin mai puternici, mai flămânzi și atacă vitele celor care n-au respectat tradițiile ancestrale impuse de nu se știe cine. Vârcolaci și lupi flămânzi, ce teroare! Dar culmea, nici o legendă nu spune clar dacă au fost oameni omorâți de strigoi! Că de lupi flămânzi știm sigur că da, un fapt natural până la urmă. Ce e sigur, în noaptea asta oamenii stăteau bine închiși în case și-și păzeau averile.

Marele Lup Alb al lui Zamolxis

Legenda lupilor flămânzi din noaptea de noiembrie se pierde undeva în negura timpurilor, în vremea dacilor liberi, în povestea lui Zamolxis și a primului lui sfătuitor, Leandru după legendele din zona Orăștie, pe care l-a transformat în lup alb pentru a ajuta oamenii locurilor pe vremea când erau buni, viteji, harnici. Până s-au lăsat de obiceiuri și nici măcar Zamolxis nu i-a putut salva. De ce în lup? Pentru că lupul era simbol al dacilor, pentru că lupul este în marile religii un animal totemic, ambiguu, puternic. Dintre toate simbolurile – lupul cenușiu al turcilor, lupul albastru al mongolilor, lupul alb al dacilor și indienilor americani era un spirit devotat poporului său.

Dacii au dispărut, Zamolxis și Lupul Alb s-au închis în muntele sfânt văzând că oamenii nu-i mai ascultă. Sacerdoții daci au rămas singuri în templele lor improvizate din peșteri, temple simple ce nu atrăgeau ochi de prădător dar nici oamenii simpli ce se depărtaseră de credința în Zamolxis. În spațiul gol, spune legenda, a venit unul din apostolii lui Hristos, Andrei (de la ἀνδρός, bărbăție).

Când bătrânii au croit legendele lupilor, pe aceste pământuri se serba probabil anul nou dacic, perioada când lupii de toate vârstele umblau în haită pentru a-i învăța pe cei tineri de nici un an să vâneze. Presupuneri. Cert este că, așa cum s-a întâmplat cu Crăciunul, cu Anul Nou, cu Ziua Tuturor Sfinților, bisericile creștine au găsit o cale mai ușoară de a-i atrage pe oameni de partea lor și au suprapus sărbătorirea Sfântului Andrei peste sărbătoarea păgână a dacilor, cultul lupului. Și combinația asta a rămas și azi, mai mult sau mai puțin vizibilă.

Apostolul Andrei

Apostolul Andrei, spune istoricu­lui Eusebiu de Cezareea, ar fi fost primul dintre discipolii chemați de Isus să-l urmeze în călătoria lui pământeană și cel care a primit sarcina, după Înălțarea Mântuitorului, să creștineze popoarele din Sciția, se zice regiunea de la nordul Mării Negre, adică Scythia Major (denumirea de Scythia Minor sau Dacia Pontica, Dobrogea de azi a apărut târziu prin sec.III, la sfârșit). Ciudat, se zice că  la Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 48-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. Dar în Faptele Apostolilor nu găsim asta!

Păreri, nimic absolut clar. Așa se zice, după tradiție, că ar fi poposit cumva după anii 50 d.Hr. apostolul Andrei în ce­tățile Histria, Tomis /Constanta, Callatis / Mangalia), Dionysopolis / Balcic. Trebuie să ținem cont că primul Sinod Apostolic a fost aproape sigur între anii de mai sus iar apostolul a fost ucis la Patras, în Grecia, se pare în anul 60 d.Hr. Săraci, îmbrăcați sumar, nu au fost bine primiți în cetatea Tomis așa că au căutat loc de odihnă în depărtare și au găsit o peșteră, la câțiva kilometri de oraș. Azi legenda nouă spune că și-au săpat aici în piatră un pat și un altar. Oare cât a stat Andrei și cei doi ucenici ai săi aici de a săpat în stâncă atât de mult cum se vede azi?! Desigur că timpul nu i-a permis să facă așa o lucrare, mai ales că, după cum spun legendele, avea mult de colindat pentru împlinirea misiunii primite. Iar vârsta era și ea un impediment, socotind că Andrei s-a născut în anul 6 Î.Hr. deci cu 6 ani înainte de era noastră, de posibila naștere a lui Isus. Dar când s-a născut Isus?! Evangheliile nu spun nimic clar, chiar se contrazic în date legate de viața pământeană a lui Isus.

Apoi ar trebui să ținem cont că apostolii nu puteau propovădui în pustiu, misiunea lor era să meargă în orașele mari, acolo unde populația era numeroasă, de etnii și religii diferite. De obicei, dacă e real, aveau deja legături care le puneau rapid la dispoziție nu doar locuri de odihnă ci și locul, locurile unde vorbeau cetățenilor. Misiunile Apostolului Pavel s-au oprit de obicei în sinagogi. Dacă ați poposit la Veria unde este bema apostolului Pavel, veți găsi informații despre modul de propovăduire al apostolilor pentru a converti la creștinism cât mai mulți oameni.

Plus că era greu să vorbești oamenilor într-o limbă pe care ei nu o înțelegeau. Amintiți-vă că slujbele din bisericile noastre creștin-ortodoxe s-au făcut mult timp în limba latină, o vorbire neînțeleasă de poporul analfabet și a trebuit să vină o minte luminată precum georgianul Antim Ivireanul care să schimbe legea, limba liturgică să fie limba țării, a poporului. La toate astea am putea adăuga și conflictele politice generate de noua religie, fapt ce ar fi făcut destul de grea misiunea apostolilor, Andrei și Filip, în toată lumea dar mai ales în ce ne interesează pe noi, Dacia Pontică.

Curios pentru noi creștinii români cât de repede s-au produs schimbările în calendar: în 1995 se trece în dreptul sfântului cruce roșie, semn de mare sărbătoare, apoi în 1997 devine „Ocrotitorul României”. Pe lângă ocrotitorul Dobrogei și al Galațiului  iar din 2012, 30 noiembrie este zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Poate una dacă nu singura ascensiune foarte rapidă a unui sfânt apostol în biserica noastră.

Peștera Sfântului Andrei

Arhiepiscopia Tomisului spune că Peștera Sfântului Andrei este prima biserică creștină de la noi. Căci atunci când apostolul Andrei a venit să creștineze Dobrogea, aici ar fi fost primit de trei preoți din cultul păgân al lui Zamolxis, preoți care imediat au aderat la creștinism. Doar că Dobrogea de atunci era sub o puternică ocupație romană care ne-a părăsit abia două secole mai târziu. Dar să credem că așa a fost. Doar că arheologii au descoperit în cu totul alte locuri dovezi ale creștinismului primar în Dobrogea și astea datând din sec.IV când deja era religie de stat în Imperiul Bizantin.

Peștera Sfântului Andrei are o poveste, de fapt mai multe povești. Până în sec. XX a fost un loc cunoscut de țăranii din zonă drept refugiu de vreme rea, mai ales pentru oieri care uneori își adăposteau acolo animalele și dormeau și ei pe timpul nopții. Undeva scrie că în ambele încăperi ale peșterii intrau peste 1000 de oi. O legendă descoperită abia în prima jumătate a sec. XX, în 1935 după unii, în 1922 după alții, leagă venirea Sf. Andrei de lumea dacică a lui Decebal și Traian. Să vă spun că totuși cronologic faptele nu se potrivesc? Dacă știți istoria Daciei lui Decebal și citiți biografia apostolului Andrei, e evident. Dar….

Marele Lup Alb, Leandru cum ziceam mai sus, se spune că, împreună cu haita lui de lupi l-a călăuzit pe apostol spre peșteră, într-o noapte cu furtună năpraznică. Unele legende susțin că Andrei știa să vorbească cu lupii care în noiembrie umblă în haite, altele că lupul alb l-a recunoscut drept binefăcător al dacilor liberi. Care daci liberi?! De aici i se trage, spun legendele, numele de Andrei, apostolul lupilor. Aici la peșteră apostolul Andrei i-a găsit pe preoții daci, a ținut slujbe la care au participat atât Decebal cât și împăratul Traian dar aceștia nu s-au convertit la creștinism, doar au îngenucheat smeriți la slujba lui Andrei! Mai ales Traian!

Și au trecut 19 secole, timp în care nimeni, nici un sătean al zonei, nici o serbare populară n-a amintit de apostolul Andrei, de Apostolul Lupilor dar mai ales de balada Peșterii Apostolului Andrei. Ba nici biserica română nu s-a preocupat căci în calendarul ortodox ziua sfântului Andrei era însemnată cu cruce neagră. Se spune că în 1919, ghidat de un vis, avocatul și teologul Ion Dinu descoperă această peșteră și este sigur că aici a fost apostolul Andrei în primul secol al erei creștine. Alte înscrisuri spun altceva: un fost primar din satul Cuzgan, azi satul Ion Corvin, pe nume C. Ionişor, a fost cel care a descoperit peştera, găsind chiar urmele unei cruci în formă de X, cum era cea pe care a fost răstignit Sfântul Andrei.  Cert este că gloria aparține avocatului care, la 23 iulie 1944 o sfințește. Dar fericirea durează puțin căci vin comuniștii la putere, avocatul și preotul sunt distruși de noul regim iar biserica abandonată.

Și cu toate astea, înainte de sfințirea bisericii din peșteră, avocatul Ion Dinu, cel care s-a ocupat de bisericuță 2 ani de zile și ale cărui resturi pământești au fost mutate aici, la Peștera Sfântului Andrei după 1995, scria atât de aprig despre inexistența dovezilor de evanghelizarea Dobrogei în revista Pontice în anul 1939 (Ion Dinu fiind și membru fondator). De ce după puțini ani a schimbat complet declarațiile, fără explicații? Puteți citi întreg articolul cu titlul din fotografie la pagina 20 din Pontice, anul I, nr. din 4 aprilie 1939.

Întrebări fără răspuns pentru mine

-Mă întreb, dacă tot ne fălim că suntem urmașii dacilor și romanilor, de ce hulim zeii sau idolii cum se zice, la care ei s-au închinat când Isus nu era nici măcar anunțat Fecioarei? Oare doar creștinii au suferit de pe urma păgânilor care nu le acceptau credința? Să ne amintim de amerindieni dar și de camerele Inchiziției.

-De ce legendele leagă această faptă – creștinarea românilor – de teama față de lupii pe care Apostolul Cel Întâi Chemat i-ar slobozi în noaptea Sfântului Andrei pentru a se hrăni fix cu animalele din grajdurile oamenilor credincioși?

-De ce a fost nevoie să se ridice lângă peșteră încă două biserici, una mai micuță și una mare, în ultimii 19 ani? Una singură și peștera (la care după 1990 s-a refăcut zidul și turla) nu erau de ajuns?

– Dacă după anul 1948 până în 1989 s-au reparat și întreținut cam 12000 de biserici dar s-au construit și alte 500 de noi lăcașuri de cult în România comunistă, de ce nu s-a amenajat și Peștera Sf. Andrei despre care deja se știa?

-De ce pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului apare acest text și azi, 29.11.2020, când înalții prelați români spun cu vorbe de foc că avem o biserică apostolică cum puțini au în Balcani și că protectorul țării noastre este Apostolul Andrei ce a evanghelizat Dobrogea:

Istoria creştină atribuie, nu fără rezerve, Sf. Apostol Andrei o presupusă activitate misionară în Dobrogea şi revendica pentru viaţa creştină de aici o discutabilă origine apostolică.

Legendele au farmecul lor, credința creștină ortodoxă precum și jumătatea ei geamănă, catolică, are puterea ei supremă atâta timp cât o trăiești sincer, fără falsuri, fără eforturi, așa cum a vrut Isus! Atâta timp cât o simți și nu îți este impusă! Nu aș renunța la credința mea pentru că Apostolul Andrei n-a ajuns în Dobrogea atunci, în primul secol după nașterea lui Isus. Și nici nu mă aduce mai aproape de Isus faptul că suntem un popor apostolic. Credința nu se cumpără cu povești, se simte!

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu ….. ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost...……Duhovnicul, deci, trebuie să împărtășească Adevărul!

Părintele Galeriu

Noaptea Sfântului Andrii a început de ceva timp. În jurul casei mele e ceață și urât, nu văd dacă umblă strigoii. Cum de mult timp nu mai pot să petrec în noaptea asta la păzitul usturoiului căci ursitul e de mulți ani alături de mine, mă mulțumesc să citesc alte povești, legende, istorii despre sfinți și lupi și să aștept să se crape de ziuă! Desigur, înconjurată de mult usturoi căci doar când vor apărea zorii/ m-ar părăsi fiorii!