Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă. / Albert Einstein
Trece-mă şi Dunărea, Ca să afle Dacia, Că s-a născut Mesia. -legendă dobrogeană-
Mâine este ziua Sfântului Apostol Andrei, cel despre care se spune că este creștinătorul ținuturilor pe care azi este România. Biserica, în special Arhiepiscopia Tomisului, face mare spectacol din Peștera Sf. Andrei. Spune capul acestei arhiepiscopii că Sf. Apostol Andrei a poposit pe pământurile dobrogene în primii ani de după Înălțarea lui Isus și a creștinat populația locală, a făcut preoți și episcopi!!!
Problema este practic nedovedită. Și este cumva legată și de granițele statului/statelor de atunci. Dacă ne gândim că actualul teritoriu românesc era acum două milenii un spațiu ocupat de multe triburi geto-dacice ce se războiau chiar și între ele dar peste care treceau des și brutal multe popoare nomade asiatice ori nordice, oameni cu religii șamanice ori politeiste, pare greu de crezut că am fost creștinați, de la Nistru pân’ la Tisa și de la Dunăre în sus, de Sf. Apostol Andrei. Iar dacă acceptăm că totuși Apostolul Andrei a creștinat doar zona cuprinsă între Istru și Pontul Euxin, întrebarea este cum s-au creștinat dacii de pe partea stângă a Dunării, din partea vestică a actualului teritoriu românesc? Un singur om, Sf. Apostol Andrei, nu putea face asta! Creștinarea a venit firesc, prin mulți laici și misionari dar în timp de câteva secole, mai mult din sec.III.
Apostolul Andrei
Înainte de a fi în tabăra lui Isus, Andrei era un pescar născut în satul Betsaida/casa pescarilor, loc de naștere și pentru fratele său, apostolul Petru dar și pentru apostolul Filip. Era un sat pe ambele maluri ale Iordanului, înainte de vărsarea în marea Tiberiadei (sau lacul Ghenizaret, în ebraică Ginossar ori Marea Galileei), astfel că o parte a satului se afla în Galileea, cealaltă în Gaulonitis. Se pare după tradiții că aici a locuit și Ioan iar Isus a făcut câteva minuni, una fiind cea numită a celor 5000. Minunea aceasta, miracolul, este singura menționată de toți cei patru evangheliști recunoscuți oficial și se referă la hrănirea a aproximativ 5000 de bărbați plus un număr nedefinit de copii și femei din doar 5 pâini și 2 pești, în urma mesei rămânând și 12 coșuri mari pline cu firimituri.
Dar ce este un miracol? Una dintre definiții – căci sunt mai multe, nimeni neputând da una foarte precisă – spune că este un eveniment sau o acțiune ce contrazice aparent legile științifice cunoscute / Webster’s New World Dictionary.
Păi cam așa cred eu că este și cu Sf. Andrei și creștinarea spațiului geografic al României de azi. De ce cred asta? Pentru că fapta n-ar fi fost posibilă urmărind traseul apostolului, vârsta, condițiile de călătorie, situația etnică și politică a zonelor pe care le-a colindat, conform legendelor și mai ales tradițiilor bisericești. Ținând cont și de cronologie, tradițiile bisericii și folclorului se bat cap în cap cu istoria. De exemplu, nu poți să-mi spui că la slujbele lui Andrei asista și împăratul Traian pentru că …Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani, pomenita si in versuri, era aproape de renumita peștera, deci nu ar trebui sa ne îndoim de spusele baladei. Oare autorul nu a avut curiozitatea să citească despre construcția Tropaeum Traiani? Pentru că e clar azi, s-a ridicat între anii 106-109! Despre cruce, altă poveste!
La schitul din tei, Crucea lui Andrei, Traian că venea, La slujbă ședea, Și îngenuchea, Slujba asculta, Dar nu se-nchina, Pe murg călărea Și calea-și lua, În cetatea lui, A Trofeului …
Se spune că Andrei s-ar fi născut în anul 6 î.Hr. și ar fi trăit până în anul 60-62 d.Hr. A fost pescar precum tatăl și frații săi dar a fost cucerit de munca lui Isus. Așa că și-a părăsit năvoadele pescărești și a intrat în grupul lui Ioan Botezătorul. Apoi l-a convertit și pe fratele său Simon, cunoscut ca Petru după moda vremii (exista atunci numele evreiesc și numele grecesc dat de autorități, adică ce fac azi rușii cu ucrainenii). Andrei l-a cunoscut pe Isus după vârsta de 29 ani ai Lui, știut fiind că între 12 și 29 lipsesc orice informații despre El (perioada zișilor ani pierduți ai lui Isus). Ioan, văzându-L că vine, a spus: Iată Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii” (Ioan 1,29). Scrierile spun că din acel moment Andrei nu l-a mai părăsit pe Isus până la ridicarea acestuia la ceruri. De aici, din anul 30 ori 33 d.Hr., începem să socotim timpul muncii apostolice a Sf. Andrei.
Anul 30 ori 33 d.Hr.? Da! Pentru că istoric nu se știe nici anul și nici ziua când Isus a fost crucificat! Există o diferență de câțiva ani între evangheliile lui Marcu, posibil scrisă prin anul 70, poate 61-63 și Ioan fiul lui Zevedeu, scriere începută prin anul 70 și definitivată în jurul anului 100 când evanghelistul a și murit. Primul indică anul 30 ca an al crucificării și învierii, Ioan anul 33. De ce oare? Pentru că Ioan a schimbat intenționat data și ora morții lui Isus din motive teologice și anume pentru a-l prezenta drept miel de jertfă, jertfit simultan cu jertfirea mieilor din Templu, susține Ehrman Bart în A World of Contradictions, the Death of Jesus, in Mark and John. Adevăr sau minciună? Mister!
Apostolatul
Dar la cât timp după Înviere și Pogorârea Duhului Sfânt (Rusalii), apostolii au plecat în lume să împrăștie noua credință? Ei bine datele sunt neclare. După unele scrieri, ar fi plecat imediat. După altele, foștii discipoli ai lui Isus au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, pentru a pregăti formarea noii biserici, a regulilor noii religii. Unii cercetători spun că a durat chiar peste 20 de ani șederea lor în Ierusalim și abia după anii 45-50 au plecat în lume. Pare logic dacă ne gândim că, potrivit tradițiilor, în Scythia Andrei a numit preoți și chiar episcopi. Fără o organizare unitară, aceste numiri par azi imposibile.
Dar în ce limbă a propovăduit Apostolul Andrei? Probabil că vorbea aramaica și greaca. Apoi să nu uităm că apostolii erau încă într-un amestec de tradiții, de veche religie iudaică cu ceva creștinism, separarea completă făcându-se destul de târziu, spre sfârșitul sec.I. Aici este o mare și complicată poveste în care, dacă încerci să găsești o cale, te afunzi cu fiecare pagină pe care o deschizi, sperând în iluminare…
Se spune că Andrei întâi l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scythia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până într-o parte din Rusia și Ucraina de azi. Se spune că el a ridicat o cruce pe un deal din Kiev și a prezis viitoarea creștinare a Rusiei, fapt ce avea să se împlinească însă abia peste aproximativ 9-10 secole, prima dată la Kiev! În amintirea acestui fapt, 18 secole mai târziu se ridică pe acest deal biserica Sf. Andrei. Doar că azi creștinii ortodocși se bat între ei, că biserica probabil își va trăi ultimele zile și va dispărea. Cert este că scrierile vechi întocmite pe baza poveștilor transmise oral, pomenesc de misiunea lui Andrei în pustiurile scitice dar și ale grecilor și barbarilor, adică și în zona Kievului.
Doar că Scythia era mare, chipurile. Profesorul Mihail Săsăujan se întreabă, pe bună dreptate, dacă traseul apostolului Andrei se referă doar la teritoriul Dobrogei de azi, având în vedere că izvoare vechi menționează drumul lui pe mare, de-a lungul malurilor întregului Pont Euxin. Scrieri apocrife menționează multe alte teritorii colindate de Sf. Ap. Andrei, precum Georgia de azi dar și… Gothia. Gothia este numit un teritoriu mult prea vast (cuprindea și întreaga Dacie) pentru a fi posibil să-l fi colindat un adult vârstnic ce trebuia să și vorbească convingător unor grupuri de oameni în condiții favorabile apostolatului..
Se mai spune că sfântul și ucenicii săi au ajuns în Crimeea de azi, în ținuturile Ucrainei ce au stârnit poftele Rusiei, apoi în zona Sankt Petersburg, apoi și mai la nord, în ținuturile scandinave, cel mai nordic popas fiind în localitate Valaam, azi parte a Republicii Karelia (ocupată de ruși acum 3 secole). De aici, doar dacă ne imaginăm drumul către Patras, Grecia, rămânem blocați mental. Dacă nu știți unde e Karelia (nici eu nu știam), deschideți o hartă…. Tradițiile orale ale mănăstirii Valaam spun că pe aceste locuri a fost în vechime un templu închinat zeului suprem al locului (în materialul citit de mine este Baal, imposibil, acesta fiind în zona Mesopotamiei), pe care Apostolul Andrei l-a dărâmat și a ridicat o cruce! Ciudat totuși căci crucea în creștinismul primar nu era agreată, fiind un vechi instrument aducător de chin și moarte ori un obiect de cult păgân. Să nu uităm, crucea ca simbol creștin apare, dovedit nu după tradiții, abia în sec. IV, când Constantin cel Mare are acea viziune dar care pe el nu-l schimbă, rămânând tot închinător păgân. Referitor la creştinii din secolul întâi, o lucrare spune: „Nu era folosit crucifixul şi nici vreo reprezentare materială a crucii“ / History of The Christian Church, de J. F. Hurst.
Pe scurt, crucea nu a fost un simbol al protocreștinilor, ci a fost folosită cu foarte mult tip înainte de Isus, în religiile păgâne. Nimic de reproșat că a fost preluată și de religia noastră. Dar nu de la începutul creștinismului ci după mult timp, sfârșit de sec. IV, început de sec. V, fapt recunoscut și de biserica noastră: In anul 431 s-au introdus crucile in biserici si in incaperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a aparut decat prin 586. In secolul VI, imaginea crucifixului a fost autorizata de biserica de la Roma. Invatatura Bisericii despre cultul Sfintei Cruci a fost formulata de sinodul VII ecumenic de la Niceea (787)…
Ideea este că Ap. Andrei a creștinat locul în ortodoxismul primar, prezicând acestuia un frumos viitor ortodox. Dar nu s-a folosit de cruce în apostolatul său! Doar că prezicerea a suferit mult, mănăstirea Valaam a fost dărâmată, zona a intrat în posesia rușilor iar o parte a preoțimii a reușit să fugă cu ceva odoare bisericești în Finlanda, unde a construit o altă mănăstire ortodoxă, Noul Valaam, existentă și azi.
Sf. Apostol Andrei este și Patron al Scoției. Crucea decussata (în formă de x) a Sf. Andrei, a fost aplicată pe cel mai vechi steag în folosință din istoria statelor europene. Legenda spune că în ajunul unei bătălii, o cruce în formă de x (saltire spun ei), ar fi apărut pe cer, vizibilă luptătorilor scoțieni și anunțând astfel victoria lor (vă amintiți o altă cruce pe cer înaintea unei bătălii?). Era în anul 832! O altă legendă afirmă că Andrei ar fi ajuns în Scoţia, unde ar fi ridicat o biserică, în oraşul Fife, numit acum St Andrews. Și legendele scoțiene nu se opresc aici. Dacă vreți să le aflați, citiți Sfântul Andrei: mit, legendă și realitate a lui Michael Turnbull. Cert este că sărbătoarea națională a Scoției este 30 noiembrie iar în orașul amintit mai sus sfântul este celebrat timp de o săptămână!
Dar legat de Scoția putem spune că este și Barbados, acolo unde ziua Independenţei naționale este de fapt ziua Sf. Andrei, 30 noiembrie. Pe stemă au două trestii în forma crucii decussata, căci marinarii scoțieni i-au zis unei zone Districtul Scoțian, Saint Andrew .
În Germania, se celebrează Andreasnacht, Noaptea Sfântului Andrei. Aici e și mai haios căci femeile singure care doresc să se căsătorească sunt sfătuite să doarmă dezbrăcate căci doar așa își vor vedea viitorii soți în vis. Dorm ele dar ar trebui să fie atente din ce parte latră câinii (est, vest, etc.), deoarece de acolo le vor veni viitorii soți! În Austria există tradiţia Rugăciunii Sfântului Andrei, Andreasgebet, asemănătoare oarecum cu cea germană.
Georgia, cândva Iviria, îl are ca fondator oficial al creștinismului pe Sf. Andrei, despre care zic ei, a venit acolo în sec. I, aducând cu el și o icoană a Fecioarei ce nu este lucrată de mână omenească. Dovezile reale ale creștinării vin însă din sec. IV, când o femeie, Nina din Cappadocia, din grupul numit egalul apostolilor, ar fi creștinat această țară, trimisă fiind de Fecioară care i-a dăruit pentru sprijin o cruce din lemn de viță de vie în care a prins câteva fire din părul Ei. Religie și misoginism?
După mine cea mai frumoasă sărbătoare este în iubita mea Portugalie, la Póvoa de Varzim. Aici, în orășelul nordic cu o interesantă istorie veche, la Cabo de Santo André, se află o stâncă numită Penedo do Santo, în traducere Bolovanul Sfântului. Aceasta are niște urme pe care localnicii le consideră amprentele Sf. Andrei, cel care aici este numit Barcagiul Sufletelor deoarece el aduce la mal, în apropierea capelei vechi de peste cinci secole, trupurile pescarilor morți pe mare, eliberându-le și sufletele care merg direct în Rai. În zorii zilei de 30 noiembrie, locuitorii din zonă, îmbrăcați în pelerine negre și cu făclii aprinse în mâini, străbat drumul de la capelă la plajă și înapoi, murmurând rugăciuni; apoi înconjoară capela în ceea ce ei numesc lanțul sufletelor. Tot acolo fetele aruncă în acea zi pietricele mici pe acoperișul capelei iar dacă acestea nu cad jos, e sigur că fetele se vor mărita în anul următor. Ce să vezi, ca peste tot la popoarele cu ceva influență latină, informația despre măritiș și chipul ursitului e legată de ziua/noaptea Sf. Andrei 😉.
Dar: Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen și Clement Alexandrinul, spune:„Când sfinții apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui i-a căzut…. după spusele tradiției… Andrei, Scythia…. Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istorisește amănunțit propovăduirea sa: „Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bithynia, părțile Pontului Euxin [Marea Neagră] și ale Propontidei [Marea de Marmara] cu cetățile Calcedon și Bizanț, Macedonia, Tracia și regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia și cetățile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] și Amastris”
Bun dar partea cu Scythia nu prea bate, chiar deloc, cu istoria. Din simplul motiv că Scythia Minor a dispărut oficial ca denumire în sec. I î.Hr. și a reapărut destul de târziu, când împăratul Dioclețian »📜, mare persecutor de creștini, a reorganizat provincia romană Moesia în mai multe provincii, una fiind Scythia Minor. Diocletian a domnit între anii 284 -305! Complicată istoria! Sau, cum spuneam în cartea mea Kaderini între două lumi, impunerea unor tradiții ca fiind repere certe, porunci false atribuite lui Dumnezeu ori Fiului, dezavantajează grav creștinismul și mai ales comunitățile umane.
Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie abia în 1995. În anul 1997, el a fost numit Ocrotitorul României de către Sfântul Sinod, care a decis și ca ziua de cinstire a acestui sfânt să fie zi națională liberă, din 2012, fapt votat de parlament.
Apostolatul dobrogean și nu numai
Se spune de către unii că în Dobrogea sfântul a stat cam 20 de ani! Păi să socotim că ar fi plecat din Ierusalim imediat după ce Isus s-a ridicat la cer și, adunând cei 20 de ani dobrogeni, înseamnă că Apostolul Andrei n-a mai avut timp de propovăduit prin alte ținuturi. Eventual doar să meargă spre greci, la Patras, acolo unde cele mai multe informații confirmă executarea lui în perioada anilor 58-62. Probabil dându-și seama de timpul limitat și de suprafața mult prea mare de acoperire geografică a apostolatului, au apărut câteva scrieri care dau ca nesigură data martiriului, undeva între anii persecuţiilor lui Nero, 54-68 şi cei ai lui Domiţian, 81-96. Doar că la acea vârstă, după o viață de privațiuni, e greu de crezut că un om cu vârsta de cam un secol, putea călători de la gurile Istrului la Patras. Unde este adevărul, doar Dumnezeu știe!
Pentru că am amintit de moartea sa la Patras, ar trebui să fac o paranteză și să mai cugetăm la alt aspect, crucea decussata. În cele mai vechi texte apocrife, cel mai important fiind după cum zic unii Acta Andreae, Faptele lui Andrei, scrise de Grigorie de Tours (sec. VI), unde se amintește și de această cruce ce azi dă bătăi de cap unor șoferi. Textele hagiografice susțin că Andrei, când a fost ucis, era legat și nu prins în cuie dar pe o cruce latină (un stauros, asemeni cu cel pe care Hristos fusese răstignit); dar tradiția orală spune că Andrei a fost răstignit pe o cruce numită apoi crux decussata (în formă de X) și cunoscută mai azi sub numele de Crucea Sfântului Andrei. Deoarece semnul numeric roman pentru zece /decus era X, decussis a fost folosit pentru a desemna intersecția a două linii sub formă de cruce (A Latin Dictionary, în stoc la Libris, peste 500 lei carte, avantaj livrare gratuită 😁).
Tot legenda spune că această cruce a fost cerută chiar de apostol, deoarece el nu s-a considerat egalul lui Isus în martiraj. Dar această cruce a Sfântului Andrei se pare că intră în … tradiții abia în jurul secolului al X-lea iar din sec. XIII este adusă în patrimoniul Bisericii Catolice. Arsă în sec XVIII, bucăți din ea sunt salvate de un preot ori călugăr, în sec XX este verificată și devine absolut sigur (?) că a fost făcută din lemn de măslin din sec. I și a fost ultimul loc de pe care Andrei a propovăduit creștinismul! Încă sunt preoți care susțin azi că lemnul crucii lui Andrei a fost… teiul! Este returnată orașului Patras. Este intens folosită în Evul Mediu de negustori, familii nobiliare (precum Burgunzii), de unii marinari militari ruși, traversează oceanul în Bolivia. În biserică se folosește intens și neîntrerupt din sec. XVII însă.
Și pentru că am amintit că această cruce în formă de X dă bătăi de cap unor șoferi mai altfel, legenda spune că folosirea ei la trecerea de cale ferată vine de la furtuna puternică ce s-a iscat la Patras când apostolul și-a dat ultima suflare. Atunci cenușa focului în care a ars sfântul este împrăștiată în patru zări, pomii sunt smulși din rădăcină, oamenii sunt speriați, trec la creștinism iar crucea este adoptată ca semn al unui pericol mare!
Ei bine, revenind la apostolatul dobrogean, această ipoteză a apărut de curând și aparține unui jurnalist grec ce susține că a studiat intens cei 20 de ani lipsă din biografiile Sf. Ap. Andrei (ciudată coincidență cu cei 17-18 ani pierduți sau neștiuți ai lui Isus!). Concluzia lui a fost că acesta i-a petrecut în Dobrogea, unde ar fi avut… cartierul general, fix în acea peșteră descoperită de fapt printr-un miracol/vis abia în sec.XX! Deci Dobrogea a fost omphalosul creștinismului ortodox din Europa, o parte din Asia și chiar din Africa! George Alexandrou a scris o vastă monografie de 1000 de pagini, intitulată El a ridicat crucea pe gheață, în care pretinde că are dovezi despre cele 4 călătorii apostolice ale Sf. Andrei, dintre care 3 în Dobrogea. A studiat, spune dânsul, tradiţiile orale şi texte în multe limbi despre acest apostol: în greaca veche, gryko, georgiană, slavonă, sârbă, rusă, ucraineană, română, kurdă, mai multe limbi semitice precum etiopiana sfântă ori amharică, coptă, arabă, siriana aramaică, ebraică, apoi turca veche, iraniană, bulgară, engleza veche, germană, italiană, latină, finlandeză, kareliană, armeană, multe altele. Studiul textelor limbilor altaice, crede G. Alexandrou că este o dovadă a apostolatului Sf. Andrei în ținuturile Altai din China!
G. Alexandrou susține că Sf. Andrei ar fi locuit mult în acea peșteră descoperită totuși de români abia în sec. XX, în apropierea satului Ion Corvin (de la Ioan de Hunedoara), fost Kuzgun, adică corb în turcă. Am căutat special acest cuvânt deoarece în foarte multe texte, inclusiv cele bisericești, kuzgun este tradus drept porumbel (în turcă se spune güvercin), cu trimitere la Duhul Sfânt. Ceea ce este complet fals, chiar tendențios.
Se mai spune și că în jur se găsesc locuri săpate în stânci în care stăteau discipolii Sf. Andrei. Atât interiorul peșterii cât și locurile apropiate ale discipolilor au fost săpate de aceștia în timpul cât au stat și propovăduit aici! Greu de crezut. Mai credibil este că aici s-au ascuns anahoreții veacurilor următoare, așa cum s-a întâmplat și în Valea Cetățuia din triunghiul sfânt muscelean. Oricum istorici autorizați spun că peștera dobrogeană este o așa zisă tradiție a sec. XX, că este o mare diferență între faptul că Sf. Ap. Andrei ar fi trecut cu adevărat prin Dobrogea și posibilitatea de a fi locuit aici unde, spun unii, l-ar fi cunoscut pe împăratul Traian și pe regele Decebal, cei care ar fi îngenunchiat la slujbele apostolului (anii spun altceva), ar fi creștinat fără probleme preoții dacilor, geților, sciților, carpilor. Și în niciun caz peștera nu poate fi asimilată ca prima biserică ortodoxă de pe teritoriul Daciei! Bisericile, și aici, au apărut ceva mai târziu.
Tot în acea carte se spune că Ap. Andrei a iubit dacii pentru că erau un popor pașnic, monoteist (?!), altfel decât slavii care practicau sacrificiile umane (și dacii le aveau) și că nu aveau sclavi, ceea ce e fals. Ei bine, pe lângă Zamolxis dacii venerau și alți zei, precum Gebeleizis, după unii zeul fulgerului, căruia i se sacrifica regulat câte un om, de obicei dintre cei frumoși fizic și cu comportament demn. Zeul era pretențios! Iar dacă ar fi să cugetăm puțin la numărul mare de etnii care au colonizat ținuturile actuale ale Dobrogei înainte de Isus, o mare necunoscută, la numărul impresionant de idoli ce-și aveau templele aici, pare curios că Apostolul Andrei a creștinat fix preoțimea triburilor geto-dacice, celelalte fiind ignorate. Sau erau ele ignorante 🤔?
Contradicțiile există între biserică și diverși istorici și arheologi. Cei care susțin că nu este reală creștinarea geto-dacilor de către Apostolul Andrei aduc argumente istorice, aduc și numeroase dovezi palpabile, nu doar tradiții orale ca dovadă certă. Un material ce se citește ușor, foarte clar și care mi-a plăcut, este al dlui. prof. dr. univ. pr. Emil Dumea. Am găsit răspunsuri la multe neclarități și dovezi că adevăratul creștinism, să-i zicem de masă, începe abia cu sec. III în Dobrogea de azi, în special în orașele-cetăți aglomerate și în rândul negustorilor, armatei, funcționarilor, zona rurală fiind mai greu de convins.
Nedovedit, tradiție orală, întemeierea Mănăstirii Nămăiești îl are ca sfânt ce a lăsat în grota zamolxiană una dintre cele 12 icoane pictate de evanghelist Luca, tot pe Apostolul Andrei îl aflăm. Am găsit poza icoanei Maicii Domnului Eleusa (tandrețe maternă cu Isus lipit de obrazul Mamei) într-o lungă listă de câteva zeci de icoane pictate, se povestește, de către evanghelistul Luca! Tradiția spune că model i-a fost chiar Fecioara dar stilurile picturii sunt diferite. Și, spun specialiștii, niciuna dintre zisele icoane a lui Luca nu s-a păstrat nealterată serios (unde e miracolul?). Icoanele sunt împrăștiate în toată lumea creștină ortodoxă și catolică. Dar întemeierea Nămăieștiului e frumoasă ca poveste deși are la bază aceeași temă, visele și pe … Apostolul Andrei! Și cei 33 de ani ai vieții pământene a lui Isus, deși nici despre acest fapt nu se știe nimic sigur.
Revenind la icoanele pictate de evanghelistul Luca, realitatea e alta: primele secole ale creștinismului au fost lipsite de icoane căci acei primi creștini nu au fost iconoduli! (de la icon = icoană și dulos = rob, sclav cu sensul de supus, adorator). Legende despre chipul lui Isus chiar din timpul vieții lui, sunt multe. Primul chip ar fi Sfânta Mahramă sau icoana nefăcută de mână omenească, a cărei poveste, ca buni creștini, cred că o știți. Doar că de-a lungul vremii au apărut multe copii ce se pretind originale și care diferă între ele…
Primii creștini chiar au respectat cuvintele scrise în Biblie și care se presupune că au fost poruncă divină: Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor (porunca a II-a). De altfel, o corespondență între Constantin cel Mare și contemporanul său Eusebiu de Cezareea, teolog și istoric al bisericii creștine, e doveditoare: Nu pot să vă trimit un chip al lui Hristos, întrucât creștinilor nu le este îngăduit să-L reprezinte pe Dumnezeu în formă umană, după obiceiul păgânilor. Q.e.d.! Dar de remarcat textul! Ori poate traducerea…. căci Eusebiu de Cezareea, dovedit, folosea multe texte cu origine nesigură.
Tradițiile ca un troc scump
Pe de o parte, se află grupul celor care susțin activitatea Apostolului la noi, în frunte cu ÎPS Teodosie, „smerit urmaș al Sf. Andrei” (așa cum apărea scris în cuvântul pastoral cu ocazia Paștelui din 2020), iar pe de cealaltă, o mare parte dintre intelectualii universitari, care subliniază faptul că ipotezei apostolice îi lipseşte până în acest moment orice mărturie/dovadă arheologică concludentă. Subiectul a fost politizat foarte mult, iar acest lucru e vizibil mai ales în ultima perioadă, când problematica unei viitoare Mitropolii a Dobrogei, de sine stătătoare, a fost repusă pe tapet și așteaptă pronunțarea din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. «preluare de aici»
Sublinierea din text îmi aparține deoarece inițial m-a distrat, apoi m-a făcut să caut cuvântul smerit, să aflu ce înseamnă: umil, supus, modest, plin de respect. Ei bine mie mi-a dat cumva cu niet….plus că urmaș…. tot niet! Dar de, sunt doar femeie iar biserica tomitană nu apreciază această lucrare a Domnului…. femeia cârcotașă 🙋♀️ Mai ales că am acea curiozitate feminină lăsată ca dar dumnezeiesc, care este hulită cumva de unii salariați ai multor biserici. Din nemernica asta de curiozitate feminină aveam să aflu că mitra unui arhiepiscop costă azi peste 2000 până la 8000 lei, un baston pentru această… funcție este între 7000 și 11000 lei! Dacă nu credeți, căutați pe net, e ușor. (Mitra este acoperământul capului arhiereului în timpul serviciilor religioase. Ea apare în vestimentația arhiereului prin secolul al IV-lea, având cusături frumoase și iconițe, după modelul coroanei împăraților bizantini. Aceasta închipuie atât cununa de spini care a fost pusă pe capul Mântuitorului în timpul Pătimirilor, cât și înălțimea demnității arhierești. Și totuși ce diferență de preț între cununa de spini a lui Isus și moda pornită la 4 secole după crucificarea Lui!). Dar de ce nu l-am parafraza pe Constantin cel Mare cu Τούτῳ Νίκα!/Cu acest semn vei cuceri!, crucea lui ce azi e înlocuită de opulența hainelor clerului pe care ar sta bine scrisă haioasa placă din anii noștri post revoluționari decembrie 1989, aici sunt banii dumneavoastă, dragi credincioși!
Mă opresc aici pentru că m-au orbit cuvintele aurit sau din aur, din argint pur ori cristale swarovski de care sunt sigură că Sf. Apostol Andrei fugea ca de Satană! Urmașul/ii nu, le adoră, într-o altă împletire a hainelor preoțești păgâne și iudaice, cu mare atracție de aur și pietre prețioase! Și apropo, mitra este un obiect vestimentar ce vine din tradiția persană a preoțimii păgâne! Despre mantia care atârnă pe pământ în spatele arhiepiscopului, nu ținută de un paj-preot, mai vorbim altă dată. Căci bine spunea Nicolae Iorga: În cele mai multe religii, preotul se crede ceva mai mult decât zeul!
Aș adăuga că acum câțiva ani, în anul 2016, vizitând Constanța, am scris pe un site de călătorii despre acest oraș și, normal, am intrat pe pagina Arhiepiscopiei Tomisului. Surprinzător pentru mine a fost acest text: „Istoria creștină atribuie, nu fără rezerve, Sf. Apostol Andrei, o presupusă activitate misionară în Dobrogea... ”
Astăzi pe aceeași pagină s-a schimbat textul: în a doua jumătate a sec. I al Erei Creştine, în Dobrogea, pe atunci provincie a Imperiului Roman, cunoscută mai târziu sub numele de Sciţia Mică (Scythia Minor), vine, potrivit tradiţiei, Sfântul Apostol Andrei, împreună cu ucenici ai săi, aducând şi răspândind aici învăţătura Evangheliei… Deşi, până în prezent nu avem ştiri documentare despre episcopii tomitani din sec. I -III, avem totuşi certitudinea că aceştia au existat şi au făcut misiune creştină în acest teritoriu, de vreme ce încă din anul 290 este atestat în izvoarele istorice episcopul Evanghelicus al Tomisului.
Cred că între știri documentate și certitudinea unora este o mare diferență! Mai ales pecuniară. Sapere aude!
Misterul legendelor
Povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. / DEX. Sau legenda este o povestire traditionala, in versuri sau in proza, transmisa de obicei pe cale orala, in care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real./ Noul Ditionar Explicativ al Limbii Române, 2002.
Cercetători serioși au studiat fenomenul apariției legendelor în întreaga lume, căci nu există țară ori comunitate cât de mică să nu dețină câteva legende mai mult sau mai puțin atrăgătoare. Am să mă opresc puțin asupra cercetărilor făcute pe grupul legendelor hagiografice, cele care se referă la viețile sfinților, îmbinate de cele mai multe ori cu legendele religioase, adică legate de sărbătorile și ritualurile unui cultul religios. Rolul creării acestor legende este, printre altele, sa convinga auditoriul de puterea Sfântului si să se asigure astfel cultul său cu credincioși si resurse / Arnold van Gennep, Formarea legendelor. Pe de altă parte, caracterul oral și transmiterea către generații a unei legende fac ca povestea să sufere unele schimbări, care generează o varietate de versiuni în funcție de cultura și credințele populare din fiecare regiune. O legendă se întâmplă într-un anumit timp și mediu, precizia locului sau a mediului este legată de real. Deși narațiunea evenimentelor are loc într-un spațiu real, elemente fantastice și imaginare sunt de obicei încorporate.
Peste toate cele de mai sus, legendele religiei, nu uitați că între ziua de 29 și 30 noiembrie în tradițiile românești trebuie să treceți peste o noapte înfricoșătoare: noaptea de Sân’Andrii despre care v-am mai avertizat »📜. Noaptea celor văzute și nevăzute, a tainelor și credințelor, a viilor și morților, este noaptea Capului de Iarnă, cum se zice în Bucovina. Este noaptea în care vine din ceruri ori din negurile tradițiilor orale vechi, păgâne, unul dintre sfinții patroni ai lupilor, Andrei. Apostulul cel Dintâi Chemat reinstaurează echilibrul între cele două lumi (?!) E noaptea strigoilor și lupilor, e noaptea terorii pe care românii de atunci și chiar și de azi o aplică nefericiților câini, spre necinstea lor de ziși buni creștini. Genele rele, cruzimea umană se pare că rezistă veacurilor, indiferent de religie. Este sărbătoarea Marelui Lup Alb, cel care se spune că a protejat o vreme poporul dac dar care are multe legende în spate. Ca peste tot acolo unde creștinismul a cucerit popoare și în fostele teritorii ale Daciei, mai marii bisericii au crezut că pot ucide tradițiile păgâne dacă le îmbracă în povești creștine, cu sfinți, viață veșnică și miracole noi. Așa s-a ajuns la asocierea lupilor cu Sf. Andrei (dar și cu alți sfinți apostoli, dacă știți tradițiile Filipilor).
Tradiția spune că în noaptea asta se fac multe ritualuri de protecție pentru casă, focul din vatră și animalele din gospodărie! Apostolul face și rele? Ne-a creștinat doar pentru a avea strigoii hrană?
Voi, creștinelor popoare,
Faceți cruci mântuitoare,
Căci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfântului Andrii!
E înfiorătoare poezia lui V. Alecsandri! Dar nici Strigoiul lui Coșbuc nu-i mai prejos! Dar e dovada că păgânismul și creștinismul ortodox au mers totuși amical pe același drum, căutând un refugiu în viitor prin împletirea lor. Căci astfel cum poți crede că blajinul Apostol Andrei este șeful lupilor și permite venirea strigoilor pe pământ?!
Dacă nu puteți dormi în noaptea asta, dacă auziți cumva lupii vorbind cu înțeles omenesc, atunci spuneți adio televizorului, mașinii, amantei/amantului, berii și zaibărului, lumii pământene cu toate darurile ei. După cum vă sunt sorții, puteți deveni strigoi. Dar nu toți lupii sunt răi căci unii dintre ei conduc sufletele morților spre Rai, după cum spune bocetul adunat de Ctin. Brăiloiu: Sa te duca-n rai / C-acolo-i de trai / In dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul / In camp cu bujorul / C-acolo ti-e dorul.
„Legende sunt şi rămân legende ; — şi, pe temeiu lor, oricât ne-ar fi de preţioase, nu se poate funda Istorie … Oricât le-am accepta şi cultiva, pentru satisfaceri orgolioase…” / 1939/ / Ion Jean Dinu, avocatul, istoricul și teologul care ar fi descoperit peștera Sf. Andrei
Știu, mulți îmi veți ura de 🤬 după această postare, adică îmi veți dori o întâlnire cu strigoii 👹. Nu mă tem, le arăt crucea și le spun că am urmat sfatul acelui evanghelist căruia azi, de fapt de câteva secole, i se spune Matei: Când vrei să te rogi, mergi în camera ta, închide uşa şi roagă-te Tatălui tău. (Matei 6:6). Roagă-te singur, adică fără intermediari, fără spectacol public. I-am cerut prin vorbele mele simple să mă apere de orice strigoi, atât cei de noapte, cât și, mai ales, de cei de zi…..
Creștinii, câți nu dorm, cu spaimă cheamă Pe Maica lui Hristos și-aprind grăbiți Tămâie și-usturoi pe-un vas de-aramă......
Desigur strigoilor le dau și mult usturoi, cum ne îndeamnă G. Coșbuc! Așa că până vom ajunge în câmpurile cu bujori, să ne veselim totuși cu poveștile nemuritoare ale neamului nostru și nu numai și să înțelegem că Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști, cum bine spunea părintele N. Steinhardt.
La mulți Andrei și Andreia!
Gânduri pe tastatură 