Ziua Femeii

8 martie (calendarul iulian)  / 28 februarie (calendarul gregorian), 

Ziua Internațională a Femeii!

    Oare?!

De mult timp n-am mai publicat nimic pe aici. Nici pe sufletdeturist.ro deși aveam ce, acolo chiar aș avea multe povești nespuse. Să sperăm că ministrul timpului, domnul Cronos, va fi îngăduitor cu mine în lunile ce vin. Dar de ce chiar acum am revenit aici? De ce tocmai de ziua femeii? 

Simplu! Pentru că femeile au fost și vor fi jumătatea acestei lumi, atâta timp cât ea va exista așa cum o știm din moși strămoși, de dincolo de negurile istoriei antice, de cutumele tuturor religiilor, fie ele mono sau politeiste, de dorințele celeilalte jumătăți a omului. 

Pentru majoritatea femeilor lumii este o zi oarecare. Aceea în care muncesc la fel de mult ca în orice zi a fiecărui an din viața lor, primesc aceleași cuvinte dure de la bărbați, unele chiar bătăi, femeile simple care nu fac politică sunt plătite la fel de prost pentru munca lor, de când e lumea de o cunoaștem, se sacrifică la fel de mult pentru copii în foamete, războaie, catastrofe produse de natura ajutată de oamenii sec. XXI. Cele mai multe nasc la fel de dureros ca altă dată, multe mor în acel proces al vieții pe care oricum nu-l înțelegem, căci de, Așa a lăsat Dumnezeu sau cine știe cine. Multe trăiesc în dura singurătate impusă în doi sau patru ori mai mulți, după cum religiile acceptă mono ori poligamia, rar, foarte rar puține  ajung să se ridice după o luptă lungă  la solitudinea salvatoare sufletului.

 Își amintește cineva ce luptă s-a dus pentru ca violarea femeilor în timpul ziselor operațiuni militare să fie recunoscută de puterile lumii moderne drept armă de război? Ori s-a făcut public acest proces? Nu, e mult mai insignifiant decât o digitalizare la un supermarket! Violul în timp de război și practicat în grup este o armă dintre cele mai dure, mai perfide și care nu este nici pe departe doar despre un instinct animalic a unor dezaxați genetic sau forțat prin natura ordinelor militare clare. Este de multe ori dirijat prin introducerea unor pastile albastre în alimentația celor care se văd fără voia lor în fața morții dar numiți pe nedrept eroi când războiul este de cotropire. Este o armă dirijată perfid, ca și bombardarea caselor de civili, dar violul schimbă chiar balanța biologică a etniilor lumii. Modifică caractere, creează bolnavi mintal în rândul copiilor dar și al adulților bărbați – soți, tați, frați-  care sunt forțați să fie parte la aceste atrocități. NU, rar se discută despre asta! Puține femei am auzit vorbind despre viol în timp de război și pedepsele ce ar trebui impuse, mai ales acum, când la granițele noastre se întâmplă așa ceva. Bărbați?  Mult mai puțini! Poate din orgolii doar de unii înțelese pentru că violul ca armă de război este o cruntă lovitură și pentru bărbații națiunii atacate. 

Să vorbim despre violul femeilor și copilelor minore în vreme de pace? Greu de atins subiectul atâta timp cât statul, prin instituțiile sale de elită încă permite certificarea stării de virginitate pentru mofturi tribale, religioase, ancestrale. Normal că această violență sexuală la care este supusă o fetiță de către proprii părinți dar cu ajutorul unor medici acreditați în importante instituții de stat, se plătește bine, oficial era în toamnă 100 lei. Atât consideră un părinte că merită plătit pentru că practic își violează fiica. Nu fizic, desigur dar mult mai grav. Și uneori repetat, deoarece de-a lungul copilăriei și adolescenței solicită de mai multe ori acest certificat… legalizat de stat!  Mă întreb ce fac mamele acestor copii, cum sărbătoresc ele ziua femeii, probabil multe  la o petrecere strașnică când legile sclavie sunt încă puternice?

De ziua femeii, deși la noi încă e bine, nu pot să nu-mi amintesc de cele care sunt mutilate pe viață, sufletește dar enorm de mult fizic, prin distrugerea organelor genitale care se taie, se cos și se descos doar pentru ca acea femeie să conceapă și să nască. Așa, o croitorie de doi bani care aduce în cel mai fericit caz moartea fetei, femeii. Da, cel mai fericit moartea pentru unele dintre ele, căci aceste mutilări duc în 99,99% din cazuri la boli grave nevindecabile și suferințe cumplite pe întreaga viață a femeii.

Este ziua femeii o sărbătoare curată în care m-aș putea bucura? Desigur că nu! Dar puține femei îi înțeleg sensul, trecutul, politica de început și de acum. Viitorul? Incert! Este o sărbătoare pe care chiar noi femeile o acceptăm ca pe ceva impus. Unora ne place atâta timp cât o considerăm un drept moștenit  în urma așa zisei paternități romane, e panem et circenses.

Am întâlnit însă și femei pe care această zi le lasă indiferente, nu sărbătoresc. Sau își amintesc că undeva în istorie, nu cu mult timp în urmă, înaintașele lor au fost folosite drept gonaci pentru o mare revoluție, cea din 1917. Le-au fost fluturate niște drepturi pentru care să iasă în față apoi în patru zile țarul și familia lui au fost ridicați din palat și  executați. Dar ambalajul a foșnit precum folia unei ciocolate de lux într-un cătun abandonat de lume și zei. Căci celebra Yashka, comandanta Batalionului Morții compus doar din femei, căzuse în plasă! Destinul? Yashka, cum era cunoscută, cea care primise sprijinul țarului pentru a intra în armată, l-a trădat pe acesta dar bumerangul a ajuns-o, fiind condamnată și executată trei ani mai târziu, în 1920, pentru că devenise anti-bolșevism („большеви́к -majoritate),  “dușman al clasei muncitoare”! O mică parte din viața acestei femei credule, care a organizat un batalion feminin, unul dintre primele din armata rusă, tocmai pentru că soldații bărbați, amețiți de băutură și promisiuni deșarte din partea conducătorilor politici, refuzau să mai lupte, o găsiți în filmul Batalionul.  Mai multe în Yashka, my life as peasant, exile and soldier, Londra 1919, tradus în câteva limbi de circulație.  Câte dintre luptătoarele pe care le conducea au fost abuzate de nemți dar cât de multe de soldații ruși care refuzau să le recunoască vitejia și voința? Adevărul mai apare pe ici-colo.

Istoria, dacă o frunzărim măcar așa, între mireasă pentru fiul meu și câteva prezentări de botoxare care-ți dau senzația că ești între monștri ori de emisiuni în care învățăm cum să mâncăm sănătos ca altă dată bunicii, preparând o omletă din ouă de curcan cu fructe de papaya și proteină animală de purici modificați  genetic la nivel neuronal, ne dovedește că femeile de-a lungul secolelor și-au adus partea lor de inteligență naturală și dedicație popoarelor din care făceau parte. Dacă vă pierdeți câteva clipe prin scrierile veacurilor, atât cât au mai rămas din mâinile unor bărbați nedemni față de jumătatea creației divine, veți afla câte femei celebre a avut umanitatea și despre care nu știm nimic. Veți afla cum Genghiz Han și-a venerat fiicele pentru că erau inteligente și le-a încredințat frâiele imperiului creat de el, cel mai mare din istoria lumii ca suprafață și după cum spun unii chiar ca organizare, și cum acest imperiu s-a prăpădit rapid după ce fii hanului și-au omorât surorile și au început împărțirea.  Dar veți afla și un fapt interesant: cronicile care vorbesc despre faptele acestor femei mongole, au fost pur și simplu înlăturate din istorie de … conducătorii bărbați. Era inacceptabil ca niște femei să conducă, chiar din umbră, un imperiu. Cam ce se întâmplă de multe secole în religia creștină. Dumnezeu a lăsat egalitatea femeii și a bărbatului, ca un întreg necesar perpetuării lumii. Bărbații de după Isus și până la cei de azi, unii dar în special cei numiți slujitorii pământeni ai Trinității,  nu recunosc acest loc al femeii în lume, ba din contră, fac din ele sclavele lor, e drept, religioase 🤔. Istoria religioasă a lumii antice e plină de zeițe și preotese celebre. Treptat acestea și-au pierdut locul în favoarea zeilor și preoților. Declinul a fost cu atât mai mare cu cât multe popoare au devenit monoteiste… masculine! Târziu după sec. I, apostolițele femei au fost transformate în bărbați. Nu prin operații și tratamente complicate ca azi, doar prin adăugarea unei litere și câteva cuvinte prin cărțile sfinte. Așa a fost apostolița Iunia, devenită Iunias ori Nino, creștinătoarea Georgiei despre care s-a spus la fel, că de fapt a fost bărbat dar unii nu și-au dat seama de asta…

Marii războinici ai lumii au pierdut lupte importante pentru că s-au încrezut doar în gândirea lor masculină și în forța soldaților lor. Dar e știut că o minte isteață face mai mult decât forța brațului. Bărbații mei au ajuns niște femei iar femeile bărbați, ar fi spus Xerxes după ce puternica lui armată ar fi pierdut bătălia de la Salamina doar pentru că orgoliul comandanților militari persani, bărbați desigur, nu accepta sfaturile unei femei pricepute în arta războiului, regina Artemiza I-a Halicarnasului care preluase tronul de la soțul ei Mausol! Noi cei de azi ne mândrim cu democrația. Plimbăm cuvîntul ăsta pe oriunde în presă și tv. Și ne dăm deștepți, cu deosebire multe femei, că democrația de la greci ne vine. Păi între democrația greacă și  drepturile femeilor este o mare prăpastie și eu, ca femeie ce se spune că trăiesc într-o țară democratică, nu o accept. Aș prefera să se recunoască democrația hitiților ori a amerindienilor unde, femeile și bărbații, erau egali cu adevărat. Iubesc enorm Grecia dar nu tot ce e grecesc… Cu toate astea grecoaicele au învins. A existat Sapho, Agnodice, doctorița femeie școlită dar judecată că nu avea voie să practice și pedepsită că a ajutat o femeie să nască; a existat Aspasia din Milet despre care se adună dovezi că l-ar fi atras  pe Socrate în discuții filozofice, la vârste tinere, multe altele al căror nume s-a imprimat puternic  pe răbojul istoriei, cum a fost celebra Doamnă Ro despre care am povestit.

Dacă mă gândesc la miile de femei ce au ridicat societatea umană cât mai sus posibil, mereu alături de bărbați, mă bucur. Dacă mă gândesc însă cum foarte mulți bărbați, din păcate chiar cei cu rol de decizii majore în conducerea lumii au ignorat, chiar au ascuns și negat  munca și dăruirea femeilor adăugată rolului sacru și deloc simplu de a da naștere ființelor umane, pentru că pe acesta ei nu și-l doresc totuși, mă îndoiesc că poate exista o zi internațională în care se serbează cu adevărat femeia! 

Mulțumesc bărbaților care mi-au transmis urări în această zi pe care, recunosc, nu o sărbătoresc. Trei dintre ei au făcut asta dezinteresat și nici măcar automat, ca atunci când pui alarma să te atenționeze că e ziua unui amic.  După cât îi cunosc, chiar apreciază femeile ca pe egalele lor naturale, nu impuse prin politici și interese. În rest, articolul este despre părerile mele, nu de azi, nu de ieri, ci de mult timp, de când curiozitatea m-a făcut să caut origini dar să și observ minciuna politică în care trăiesc, despre această zi devenită prea falsă, prea comercială, prea puțin înțeleasă azi. Acolo unde această zi a fost folosită doar ca o cursă de șoareci în urmă cu peste un secol, o putem înțelege doar privind dincolo de gardul unui dictator ce „onorează” mamele, soțiile, fiicele, femeile care și-au pierdut bărbații vieții lor, dându-le o haină de blană, o ciocolată ori un sac cu cartofi și o medalie rece și inutilă. Și să nu uităm că există învățătura prin imitare și asta se vede în chiar parlamentul nostru unde ponderea femeilor e mică, cea a femeilor de calitate bună este și mai mică. Că de comportament masculin neonorabil în multe cazuri, s-a văzut chiar public. Azi, așa cum a fost și pentru Yashka, e ziua politică a femeii de pretutindeni, a mamei, a celei lăudate cu voce tare dar disprețuite, abandonate pe o mare parte din meridianele planetei…

De ce abia azi am menționat doar câteva nume de femei a căror viață a însemnat ceva, ne-au amintit că suntem egale bărbaților dar nu știm de fapt? Poate aflu de la voi. Sau poate am început să experimentez ce spunea eroina din povestea Margaretei Mitchell: …..începi să gândești pentru tine în loc să-i lași pe alții să gândească pentru tine. Acesta e începutul.….

Acceptăm praful în ochi, aruncat uneori cu câteva bobițe strălucitoare de aur fals și vorbe meșteșugite! Noi, femeile! Ne bucurăm la o floare, o bomboană, o brățară de aur, o bere ori chiar o votcă pentru a închide ochii la faptul că altele sunt problemele importante pentru care ar trebui să luptăm, să le scoatem în fața politicienilor, să le cerem a fi respectate. Nu vom fi niciodată acolo unde ne-a lăsat divinitatea, natura, în cine credeți fiecare.

Napoleon I, un misogin de mare clasă dacă nu avea interese de alcov cu femeile vremii și cel care, în codul civil ce-i poartă numele (1804) legifera  incapacitatea juridică a femeii căsătorite dar și a fetelor adulte și a văduvelor față de tați, lege schimbată abia după 160 de ani, zicea ceva ce se potrivește oricui are ceva de spus, replică precum un tramvai cu două capete: 

Zece oameni care-şi exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac.