Gadgetul, ca membru de familie

Când s-a anunțat proba despre gadgeturi eu am zis imediat pass ! Mă gândeam cum să scriu despre gadgeturi când eu doar le folosesc dar nu prea știu ce au în ele dincolo de carcase. Să iau oare șurubelnița și să desfac câteva pentru o lecție de anatomie … artificială !? Nu, asta a făcut prietenul nostru cel mai bun când a vrut să-și repare mobilul cu letconul ! Cei de la service când au văzut crima nu știau dacă să se tăvălească pe jos de râs sau de plâns. Bine, asta era prin anul 2000 și doctorașul nostru încă nu realiza că ceva se mai schimba și pe la noi prin țară.

Dar mi-am aruncat privirea spre biroul meu și mi-am dat seama că totuși sunt expertă în gadgeturi. În achiziționat, să fim clar înțeleși așa că mi-am făcut curaj și m-am conectat cu primul și cel mai important obiect folosit de un blogger, laptopul ! Mi-e drag, îl iubesc așa cum e el, negru tăciune. Când îl deschid îmi găsesc în el gândurile, visele, speranțele, biblioteca din Alexandria, infinitul. Este ca o ființă care de cele mai multe ori îmi ghicește gândurile cele mai tainice și mi-o dovedește zilnic prin câte o reclamă. Este acel misterios alter ego. Când privesc ecranul lui îmi văd toată personalitatea mea. Oglinda a decăzut, îmi arată doar cum au trecut anii pe chipul meu și atât.

STAND SPACER notebook 17″, sita metal, fan 15cm cu led albastru, black, „SPNC-883”

Pentru că laptopul este cea mai dragă ființă artificială din viața mea actuală, mă îngrijesc să-i fie bine și să fie sănătos. Are medic personal chiar în familie. Acesta îi ia tensiunea, îi face curățare de primăvară, toamnă și oricând eu am abuzat moral de el, îl întinerește din când în când, mă rog tot ce ține de sănătatea lui, materie la care eu sunt zero. Însă eu i-am făcut zestre cu o sumedenie de Accesorii laptop. I-am luat în primul rând un Stand Spacer cu sită metalică ce se conectează prin USB pentru că are obiceiul să facă febră când îl muncesc ore în șir.

HUB USB 3.0 extern SPACER, 4*USB, black „SPH-332” 45504832

I-am luat și Lampă led USB pentru notebook pentru a-i proteja tastele lui de loviri inutile și mie onoarea legat de ceea ce scriu. Dar ca să pun lămpița având deja standul pentru răcire, a trebuit să-i cumpăr și un HUB USB 3.0 extern SPACER SPH-332. V-ați prins, călătoresc mult și am nevoie ca în puținele ore petrecute în hotel ori aeroport să-mi încarc și telefoanele dar să am și o partajare excelentă între laptop și tabletă plus telefoane. Nu prea mă pricepeam la astea dar m-au lămurit cei de la spacer.ro ce trebuie să cumpăr.

Și cum au o pagină tentantă, am dat de ceva atât de drag copiilor dar și adulților, Gaming ! Mi-a răscolit amintiri frumoase de la granița dintre mileniul II și III. Când au început să se achiziționeze calculatoare în instituția unde lucram, șeful de birou s-a zbătut să obțină mai multe bucăți pentru noi, mai precis omul și calculatorul. Aduse, instalate de cei de la departamentul IT, noi n-am avut altă treabă decât să ne jucăm. Da, ați citit bine. Căci șeful, deși afon la tehnică modernă, a cugetat el așa ca un ardelean veritabil cum că degetele și neuronii noștri aveau nevoie de un curs special de … adrenalină ! Așa că a adus pe cineva care ne-a instalat câteva jocuri și de aici a început pregătirea profesională 😂. Ce haos, ce urlete, ce războaie și scrâșnet de roți pe piste răzbăteau din departamentul nostru ! Eram nebunii instituției, colegii mai tocilari veneau și duminica la serviciu pentru aprofundarea cunoștințelor. Dar după două luni eram singurii din instituție care ne făceam lucrările direct pe calculator.

SCAUN OFFICE SPACER imitatie piele, brown, inaltime ajustabila, greutate max. 120kg, dimensiuni 75*66*111~119cm „SP-OC-BR168”

Anii au trecut, experiența m-a ajutat și uneori mi-e dor de o întrecere nebună. Atunci eram așa pasionați că stăteam pe scaune de lemn fără să ținem cont de suferințele provocate coloanei, de vertebrele cervicale înțepenite. Vă dați seama cum am juca acum stând lejer pe modernele, confortabilele și silențioasele scaune gaming ? Eu tot visez la unul promovat pe spacer.ro , frumușel, elegant, solid, în culori calde, SCAUN OFFICE SPACER imitație piele, brown ….

7 motive pentru care trebuie să investești într-un scaun de birou de calitate

Să schimbăm subiectul totuși 🤔! Doar subiectul scaun de birou.

Amuzante unele dintre produsele de la categoria Gaming. Nu am reușit să mă decit la un singur mousepad așa că am luat șase, toate cu trimitere exact la lumea extraterestră miraculoasă. Favoritul totuși este cel din prima poză, seamănă cu mintea mea când se anunță probe noi la SuperBlog ! M-am hotărât să iau atâtea bucăți pentru că sunt bine făcute iar unele au dimensiuni generoase, chiar 900/300/3 mm, numai bune pentru un mouse zglobiu. Și fiind în principal din spumă de cauciuc natural sunt tare rezistente la atacurile șoriceilor.

PAD SPACER gaming, 250 x 210 x 3 mm, material : spuma din cauciuc natural + tesatura „SP-PAD-PICT”
PAD SPACER gaming, 250 x 210 x 3 mm, material : spuma din cauciuc natural + tesatura „SP-PAD-PICT”

Când călătoresc cu mașina familiei este simplu să iau cu mine laptop sau tabletă, telefoane, încărcătore, baterii externe, aparate foto și câte alte nimicuri de care azi suntem legați dacă vrem să fim activi informatic cu orice colț de pe planetă sau să aflăm ce noutăți sunt pe Marte. Altfel însă stau treburile când călătoresc cu avionul. Știți cum e procedura: metal, acte, bani, lichide dar mai ales electronicele trec prin scanner și fiecare astfel de obiect trebuie pus într-o anume tăviță. La fiecare zbor scoteam din rucsacuri și puneam în aceeași tavă telefoanele, încărcătoarele, un mouse, două boxe, accesorii smartphone și laptopul ori tableta. Ei bine luna trecută la mândrul nostru aeroport bucureștean, operatorul de securitate a fost ferm: telefoanele, încărcătoarele, aparatele foto și smartwatch-ul într-o tavă iar mica mea tabletă în alta! Și uite așa împingeam eu un fel tavi-car din trei vagoane. Trec cu bine de scanner și aud mucalitul de operator din partea asta : Doamnă, să știți că noi avem tăvi suficiente, puteați să mai folosiți 2-3 !! La aeroportul de unde m-am îmbarcat spre țară nici vorbă de atâtea formalități și tăvi, doar lichidele contau.

Ce tip de rucsac ți se potrivește?

Așa că abia aștept să apară acei ochelari despre care se tot spune că vor înlocui smartphonul cu totul. Și nu numai telefonul inteligent ci și alte gadgeturi necesare zilnic vor fi scoase din uz. Așa vom avea în bagaj doar o supraputere, ochelarii inteligenți.

M-am oprit la câteva dintre gadget-urile mele favorite, cele fără de care nu pot să-mi povestesc plimbările pe blogul de turism, nu ar exista această întrecere frumoasă numită SuperBlog, fotografiile mele ar fi mult mai puține, prietenii mai tăcuți, informația săracă. Dar dacă adun câte alte gadgeturi se află în casa mea și a fiecăruia dintre noi, atunci pot să afirm fără nici o ezitare că ar fi nu imposibil dar enorm de greu să trăim fără tehnologia mereu în schimbare. Ne-am obișnuit deja cu becurile și prizele inteligente pe care le putem controla de la distnță, cu centrala termică sau aerul condiționat care să pornească cu ceva timp înainte de venirea noastră din vacanță ori de la muncă. Și pentru că am un astfel de control de la distanță al aparatelor din casă ce sunt conectate la prizele inteligente, pentru că încă există și vor exista hackeri, mi-am instalat și un sistem de securitate de producție autohtonă care să-mi protejeze locuința de cei care s-ar conecta la calculatorul meu prin accesarea prizei inteligente.

Tehnologia la tine acasă, exact de asta are nevoie omul modern. Dacă putem renunța la tehnologie sau dacă refuzăm să ținem pasul cu ea, lumea noastră se reduce mult. A fi mereu atent la noutățile tehnologiei mileniului III este condiția sine qua non a evoluției umane. Și în modificarea ADN-ului lui homo sapiens. Eu cel puțin așa cred după ce am primit un mesaj de la un țânc în pampers:

Puștiul ăata mi-a trimis un mesaj care m-a uluit: GL ! Poate capeți un LOOT !

Dacă încă nu ne-am împăcat toți cu beneficiile dar și cu dezavantajele tehnologiei moderne, cu inteligența artificială care pare a bate inteligența naturală, asta poate că se datorează și timpului relativ scurt în care prima a evoluat. Vom avea surprize curând ? Cred că da ! Doar și cei de la spacer.ro ne dau un mesaj prin omulețul lor extraterestru ce are experiența acestei călătorii spațiale:

IT comes home !

PAD SPACER gaming, 900 x 300 x 3 mm, material : spuma din cauciuc natural + tesatura „SP-PAD-GAME-B”

Articol scris pentru SuperBlog 2019, adiție de toamnă, proba nr. 6.

Poze preluate de pe spacer.ro și pixabay

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.