Pelin

…pelin beau, pelin mănânc, seara pe pelin mă culc, dimineața când mă scol, cu pelin pe ochi mă spăl…

Inegalabila Ioana Radu ♭♬♪♫♩ a adus lumii de la oraș un cântec despre o plantă folosită intens în satele românești, atât ca plantă de leac pentru om și animalele din gospodărie, cât și pentru prepararea săpunului, a băuturii de început de mai și, să nu uităm, planta magică a vrăjitoarelor! A împodobit templele zeiței Isis, a jucat un rol aparte în vorbele șamanilor, în vrăjile de amor (cel vrăjit să simtă amarul dragostei) și fertilitate feminină (zeița Artemis), în alungarea duhurilor rele din case (se curăță casa cu o mătură de pelin), te ajută să prevezi viitorul dacă dormi pe o pernă de pelin iar dacă porți la piept o rămurică de pelin când ești la drum, sigur te întorci bine acasă. Sau dacă vrei să-ți prinzi soțul că e necredincios, pui pelin în mâncare și dacă acesta nu o mănâncă, adevărul iese la suprafață … după cantitatea de pelin în general 😅! Lista cu pelinul, planta vrăjilor, ar putea fi foaaaarte lungă.

Despre planta pelin

Pelinul, pelinul alb, iarba-fecioarelor, pelinița, pe numele nobil Artemisia absinthium, se spune că este cea mai amară plantă din lume. Cu toate acestea este folosită în bucătăria și medicina populară a multor popoare, europene dar de peste un secol și americane. Este o plantă cu port de până la 1.2 m, cu frunze păroase și verzi argintii, flori galbene, miros specific și desigur gust amar. Înflorește din iulie până în septembrie și de regulă pentru tratamente se folosesc frunzele și florile.

Pelinul alb are un frate care a făcut istorie în gastronomia europeană nordică cam până prin sec. XVIII, pelinul negru, Artemisia vulgaris. O plantă înaltă de cam 2m, cu frunze verzi și flori roșiatice, este și azi componenta secretă a multor preparate din carne grasă, de porc sau gâscă. Și-a pierdut din faimă acum mult timp deoarece este o plantă puternic alergenă. Dar în bucătărie este ideală, nu degeaba i s-a spus cândva mama tuturor plantelor: gust amar, puțin iute, mirosul puternic aromat, mentolat și floral în același timp. Toate aceste caracteristici se eliberează când este încălzit, de aceea se pune în mâncare la începutul preparării, fie proaspăt, fie uscat.

În România pelinul este serbat, are o zi a lui chiar de 1 mai! Este ziua pelinului, începutul verii și culesul grâului.

Pelinul și sănătatea

Pelinul este o plantă magică folosită frecvent în medicina populară. După tradiții trebuie cules de fecioare la date și ore fixe, din locuri mai puțin umblate de om și fiare și după un ritual magic. În tratamentele populare pelinul vindeca frigurile, durerile de stomac, de cap, de măsele, tusea, umflăturile, bolile de ochi, precum și stări ce nu pot fi explicate decât, cine crede, prin magia bătrânelor care descântau de deochi, magia întorsului ursitului, de alungat bolile. Câte alte vrăji se mai făceau și se fac încă! Chiar în antichitate naturalistul Plinius recomanda celor care plecau în drumeții lungi sa-și pună pelin în încălțăminte, să nu obosească picioarele. 

Dar pelinul a trecut pragul descântecelor și fierturilor tămăduitoarelor rurale și a ajuns în marile laboratoare de suplimente alimentare și chiar medicamente. Se folosește șa fabricarea pulberilor de pelin ce se înghit cu apă, a tabletelor, ceaiurilor simple de pelin sau în combinații cu alte plante, la obținerea vinurilor medicinale și tincturilor, a unguentelor.

Este foarte bun, folosit moderat, pentru că are efecte antibacteriene, colagoge, vermifuge, antimicotice și carminative, antiinflamatoare, laxative și diuretice. De asemenea, pelinul este un stimulent gastric, tonic-amar și cicatrizant atât al mucoasei gastrice cât și extern, al tegumentelor.

Infuzia de pelin  din o linguriță de pelin uscat la o cană de apă, care se bea cu 5-10 minute înainte de masă este indicată în caz de deranjamentele stomacale, probleme ale ficatului și ale vezicii biliare, pierderea apetitului, în eliminarea paraziților intestinali (nu tenie). Pentru intoxicații alimentare se pun două lingurițe de plantă la o cană de apă și se consumă câtva zile la rând.

În medicina populară se folosește tinctura de pelin, de obicei realizată cu țuică. Nimic de zis dacă țuica este curată dar trebuie reținut că țuica slabă nu extrage toate principiile active importante din pelin, trebuie o țuică sau un alcool alimentar de 70° și un timp de macerare de minim 15 zile.

Supozitoare cu pelin care se fabrică și în țara noastră sunt utile în tratamentul afecțiunilor hemoroidale, anumitor vaginite, dismenoreei, trichomonas vaginalis, metroragii (aici doar cu avizul medicului specialist), leucoreei, pentru tratarea unor afecțiuni în zona ano-rectală, în oxiuroză (intern ceai sau pulbere asociat cu băile de șezut), plagi purulente greu vindecabile.

Săpunul cu pelin se făcea mereu în gospodăriile țărănești și era excelent pentru spălatul părului, a feței celor cu acnee, rănilor mici dar și rufelor. Acum se găsește în magazinele cu produse naturiste dar rețeta din care este făcut diferă de cea a bunicilor noastre. La fel de bine se poate face și azi în casă, mai finuț, folosind resturi de săpun înmuiate și amestecate cu pulbere fină de pelin uscat, plus un ceai foarte, foarte concentrat de pelin.

Atenție însă la contraindicatii:

Pelinul are proprietăți halucinogene, mai ales atunci când se consumă în exces sau un timp îndelungat. Pe lângă halucinații, în astfel de situații apar tremurături, convulsii puternice, reacții alergice, depresii, crampe stomacale, inconștiență, scaune involuntare și, la consum mare, chiar deces. Un tratament corect cu preparate din pelin nu trebuie să dureze mai mult de 14 zile. Este interzisă consumarea de pelin de către persoanele care au ulcer sau alte afecțiuni acute ale sistemului digestiv, cele care au afecțiuni ale sistemului nervos, dar și la femeile însărcinate sau care alăptează (dă laptelui un gust amar).

Alergia la polenul pelinului alb dar și negru este puternică, planta fiind clasificată a doua după ambrozie. Așa că în zilele însorite, fără ploaie, este de evitat statul în zonele cu mult pelin.

Băuturi alcoolice cu pelin

Vin cu pelin

Spuneam mai sus că pelinul are ziua lui în calendar, Ziua Pelinului, sărbătorită la 1 mai. Ei dar Ziua Pelinului, Ziua Muncii, Armindeni se mai numește și Ziua Bețivului. În această zi pelinul se poartă prins la pălărie, la brâu sau în sân, se pune la icoană, la fereastră, în așternuturi și sub prag, după ritualuri magice din timpuri străvechi. Și tot de ziua lui ori mai mult de ziua lui, pelinul se bea! Se bea vinul de pelin pentru a fi puternic și rumen în obraji, pentru schimbarea sângelui, spun folcloriștii că cerea tradiția veche pentru ziua de Armindeni. Și cum vinul de pelin este deschizător de poftă de mâncare dar și un bun stomahic, bărbații mâncau, beau și se veseleau până când ajungeau să treacă de la Armindeni la Ziua Bețivului! Se crede că tradiția consumării vinului de pelin vine din ritualurile tracice și grecești, de la misterele lui Dionysos, zeul vinului și practicarea fumigațiilor halucinogene în temple.

Vinul de pelin bine făcut este bun. Se găsește în comerț dar se poate prepara și în casă, în mai multe feluri.

Absintul

După primul pahar de absint vezi lucrurile cum ai vrea să fie. După al doilea, vezi lucrurile aşa cum nu sunt. La final, vezi lucrurile aşa cum sunt, şi acesta lucru e groaznic! / Oscar Wilde

Așa spunea O. Wilde despre această băutură, care l-a cucerit.

Grecii și mai apoi romanii au avut o băutură asemănătoare din pelin. De aceea există bănuiala că numele ar veni de la greci , apsinthion / care nu poate fi băut sau de nebăut. 

Absintul este însă băutura alcoolică cu pelin care a făcut istorie deși cea modernă se crede că este destul de tânără, aproape două secole. Se pare că a fost creată în a doua jumătate a sec. XVIII în Elveția, de Pierre Ordinaire, un doctor francez din orãşelul elveţian Couvet și avea darul de a vindeca toate bolile, motiv pentru care a şi fost numit Zâna verde. Doctorul amestecă pelin cu alte ierburi şi elaboreazã al 136-lea sãu elixir care ajunge un fel de panaceu în războiul cu algerienii (1844-47), când soldaţilor li se dă absint ca agent antibacterian. Se spune că atunci s-a făcut trecerea de la drogul controlat de doctori și farmaciști la drogul controlat de barmani căci soldaților le-a plăcut atât de mult încât și l-au dorit în baruri și magazine . Dorința le-a fost îndeplinită de un negustor isteț, astfel că până la sfârșit de secol sate întregi trăiau doar din fabricarea absintului.

Băutura a căpătat rapid gloria franceză. Atât de apreciată a fost în Franța această băutură de coriandru, fenicul și pelin macerate în alcool de 70° încât în baruri era cunoscută perioada l’heure verte / ora verde când la ora 5 pm erau ritualurile Zâna Verde. Numele de Zâna Verde i-a mai fost dat absintului de cei care consumau mult sau poate după rețete neoficiale, încărcate cu mult pelin pentru ca substanțele periculoase din plantă să dea dependență și halucinații și credeau că se vindecă ori sunt scutiți de orice boală. Sau vedeau zâne verzi prin sticla paharului, oricum nu cu rol tămăduitor, așa cum s-a zis inițial. Din păcate nu și de alcoolism.

Băutura importată care ajunsese în Franța mai consumată și mult mai scumpă decât vinul local, a fost interzisă în această țară timp de aproape 100 de ani! Din Franța moda băutorilor de absint s-a răspândit în toată Europa, a trecut și oceanele spre alte continente. Fiecare țară producea mai puțin controlat absintul, cu coloranți uneori improprii, cu cantități diverse de plantă sau extract de pelin. Băutul de absint a dus la multe drame așa că a fost interzis în multe țări, mai ales sub presiunea producătorilor de vinuri!

Unul din cazurile care au dus la interdicție a fost cel din 1905 când o femeie fermier, Gina Lanfreya, a consumat băutura în exces apoi și-a împușcat întreaga familie. Se credea atunci că doar substanțele halucinogene din absint dau cazurile de nebunie, alcoolul chipurile era nevinovat. Dramele cauzate de absint, mascând de fapt alcoolismul cronic, au fost nenumărate în toată lumea.

Acum absintul se regăsește în baruri și magazine, din 2010 dar și-a pierdut puțin din gloria de altă dată, de fapt din popularitate, fiind fabricat după legi stricte, aceleași în UE. Totuși există și falsificatori care pregătesc amestecul direct în sticlă, fără maturare în butoaie pentru extragerea clorofilei ce-i dă culoarea verde specifică, ei folosind coloranți și mai ales nu respectă tăria, absintul falsificat ajungând chiar și la 85 – 89°. Cel legal are o cantitate strict controlată de extract de pelin, de 10 ori mai mică decât cea de acum un secol, deci mai puțină substanță halucinogenă.

Se găsește azi și în alte culori decât verde: roșu colorat cu rodie, albastru foarte rar cu colorant natural, negru obținut de regulă prin macerarea rădăcinilor plantei de pelin sau este de culoarea chihlimbarului. Ultimul se obține de producătorii cinstiți prin maturare foarte îndelungată în butoaie de stejar, când clorofila își pierde din proprietăți. Se spune că ar fi cel mai bun și cel mai scump absint din lume.

Absintul a fost băutura care a câștigat în sec. XVIII – XIX toate clasele sociale, ajutată cumva și de criza filoxerei vinurilor și a fost prima tărie care a fost permisă femeilor în localurile dedicate, absinterii, loc unde beau cot la cot cu bărbații, ceea ce în sec.XVIII era nepermis pentru alte spirtoase. A înrobit simțurile artiștilor, a oamenilor de artă, a poeților, a marilor romancieri din secolul trecut, astfel că lista celor care îl consumau la greu este lungă și uneori cu nume incredibile. Paul Verlaine a avut sticlele cu absint ascunse prin patul unde a murit. Hemingway, mare băutor de tării și de mult absint a creat chiar o rețetă de cocktail în romanul său celebru, Moarte după amiaza: Toarna o masura de absint (30 ml) într-un pahar de sampanie. Adauga sampanie racita, pana absintul ajunge la culoare sa laptoasa. Bea 3 pana la 5 pahare încet.
Celebru a rămas însă Van Gogh, un mare consumator de absint de care ajunsese dependent și care se pare i-ar fi provocat și criza tăierii urechii. Pentru că a fost unul din cei mai mari consumatori de absint din lumea artistică și deci un adevărat contributor financiar pe altarul alcoolicilor cu absint, o firmă producătoare i-a dedicat o serie premium de absint.

Dacă citiți cu atenție biografii mai sofisticate ale lui Picasso, Baudelaire, Modigliani, Rimbaud, Degas, Manet, mulți alții și-au transpus pasiunea pentru această băutură în operele lor. Oscar Wilde descrie cel mai bine efectul absintului cu mult tujon (sau thujone, cetona, compusul chimic halucinogen din plantă) asupra băutorului:

La început nu se deosebeşte prea mult de o altă băutură, dar după un timp începi să vezi monştri şi alte lucruri fioroase. Dacă perseverezi, vei intra într-o lume în care vei vedea exact ce îţi doreşti, lucruri absolut minunate (…) Un pahar cu absint este cel mai poetic lucru din lume. Ce diferenţă este între el şi un apus de soare?

Că problema absintului și a compoziției sale încă nu a fost clarificată total, este clar, din moment ce EMA / Agenție Europeană a Medicamentului încă recomandă limitarea la maxim 3 mg tujon/persoană/zi, nu mai mult de 14 zile, în timp ce aceeași substanță aflată în alte plante (salvie, tuia) ermite consum de 5 mg/zi/ persoană.

După 1990 absintul a început să reapară prin baruri dar nu se mai consumă ca în trecut, shot, ci doar preparat prin metode speciale. Una dintre aceste metode este plasarea unui cub de zahăr pe o linguriță cu găuri deasupra paharului cu absint, uneori sofisticat decorată. Se dă foc cubului de zahăr după ce este umezit cu absint, acesta scurgându-se treptat în pahar. Apoi se mai adaugă absint și apă, apa uneori în picături de la fântână.

Mit sau nu, cercetare insuficientă, efectele adverse ale consumului fără măsură de absint sunt neplăcute: aceasta bautura a fost asociata cu epilepsia, tuberculoza, orbirea si alcoolemia, iar persoanele care fac exces sunt predispuse la violenta conjugala, nebunie si chiar crime. Cu alcoolemia este clar că da.

Omizile nu iubesc pelinul

Pentru a scăpa de omizi și afide, specialiștii recomandă folosirea unui macerat de pelin: 250 grame de frunze de pelin se fierb în 2 l de apă, lichidul rezultat combinat cu o linguriță de lapte drept momeală fiind folosit la stropirea plantelor. Se spune că dă rezultate bune. Eu n-am încercat dar sper că omizile n-au căpătat mithridatism la pelin 🤔😅.

Fabrice Herard, organizator al Absinthiades, manifestare dedicată absintului în localitatea Pontarlier, mică localitate aflată în apropierea graniţei cu Elveţia, consideră că:

Întotdeauna va exista un mister în jurul acestei băuturi.