Libertatea nu e un drept …

Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc.

Denis de Rougemont

În ultimul timp, mai ales de când a început pandemia asta, am tot auzit strigat, urlat, scris, cuvântul libertate.  Libertatea mea, libertatea noastră, libertatea câștigată cu sânge în decembrie 1989!

Stau de multe ori și mă întreb ce are decembrie 1989 cu pandemia! Ce are o criză provocată de un dușman aproape invizibil, un virus, cu libertățile cetățeanului? Și de ce e fluturat tricolorul românesc alături de niște simple măști medicale?

Cunoșteam părerea lui Montesquieu despre libertate:

Libertatea e posibilitatea de a face ceea ce îngăduie legile; dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel.

Am vrut să mai știu câteva păreri, unele chiar ale românilor cu neuroni sănătoși.

Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.  / Goethe

Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îl ridică după cum îl şi umflă. Dar balonul lor e captiv, demagogii nu sunt nici cavaleri, nici pricepuţi: niciodată nu-i vor găsi cârma! / Barbu Ștefănescu Delavrancea

O libertate fără limite ucide libertatea.   /   Honoré de Balzac

De fiecare dată când oamenii iau legea în propriile mâini, legea este cea care pierde. Și când pierde legea, libertatea lâncezește. / Robert Francis (Bobby)  Kennedy

 … libertatea nu înseamnă libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard și în eventual. /  Mircea Eliade

…libertatea e cea mai mare nenorocire pentru poporul care nu-i copt s-o aibă. / Liviu Rebreanu

Să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să știi că poți ce vrei. / Jean-Paul Sartre

Oamenii cer libertate de exprimare ca o compensație pentru libertatea de gândire pe care rareori o folosesc. / Soren Kierkegaard

 Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. /George Bernard Shaw

Să ne gândim la libertate, nu ca la dreptul de a face cum ne place, ci ca la oportunitatea de a face ceea ce este bine. / Peter Marshal

 Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine. / Abraham Lincoln

Libertatea trebuie să aibă ca limită interesul colectiv și ca formă ceea ce numim educația manierelor și a actelor.    / Maria Montessori

Cu cât ne bucurăm de mai multă libertate, cu atât mai mare este responsabilitatea pe care ne-o asumăm față de ceilalți, precum și față de noi înșine. / Oscar Arias Sanchez

 Libertate înseamnă, înainte de toate, autonomie, certitudinea că ești bine înfipt în realitate, în viață  iar nu în spectre sau dogme. / Mircea Eliade

Ce înseamnă a elibera? Dacă eliberez  într-un pustiu un om care nu câștigă nimic prin această eliberare, ce înseamnă libertatea lui? […] A elibera un om înseamnă a-l învăța ce este setea și a-i despotmoli o cale către fântână. /  Antoine de Saint-Exupery

 Multă libertate duce la multă rătăcire. / F.  von Schiller 

Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare. /  Nelson Mandela

Excesul de libertate, fie că este în stat sau în indivizi, se pare că transformă în exces de sclavie. / Plato

Nu poate să existe libertate pentru o comunitate căreia îi lipsesc mijloacele de a detecta minciuna. / Walter Lipmann

 Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agățată de undeva, de sus. Te poți urca pe ea la cer, participi astfel la actul mântuirii tale creștine;   sau poți să cobori în întuneric. / Petre Țuțea

Libertatea mea se termină acolo unde începe a ta. / Martin Luther King Jr.

 Libertatea este prin excelență o iluzie la fel de mare ca și moartea, voința sau destinul la care în mod voit sau nevoit, conștient sau subconștient, se raportează în fiecare frântura de clipă ființa umană.  / Sorin Cerin

Unii turiști cred că Amsterdam este un oraș păcătos, dar adevărul este că este un oraș al libertății. Iar în libertate, cei mai mulți oameni găsesc și păcatul.  / John Green.

Libertatea nu este absența regulilor, iar ordinea nu este absența libertății. / Antoine de Saint-Exupery

Pentru cei mai mulți dintre contemporanii mei, libertatea înseamnă dreptul de a nu asculta. Când li se lasă acest drept, ei se plictisesc și cheamă un tiran. / Denis de Rougemont / 1942

Adâncă și distractivă remarca lui B. Franklin:

În vin e înţelepciunea, în bere libertatea, în apă sunt bacterii! / Benjamin Franklin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.