De curând EMA / Agenţia Europeană a Medicamentului, a aprobat al IV-lea vaccin anti Covid-19, vaccin pe care și România îl va primi în luna aprilie. Numele lui este Janssen, este produs de J&J / Johnson & Johnson. Vaccinul Janssen, pe scurt, nu conține SARS-CoV-2 în sine și nu poate provoca COVID-19. Se administrează în doză unică, la persoanele care au împlinit deja 18 ani. Protecția celor vaccinați cu Janssen începe cam la 14 zile de la vaccinare dar încă nu se știe cât durează, spune ema.europa.eu Aceeași EMA avertizează că cei care suferă de alergii trebuie să anunțe acest fapt înainte de vaccinare, de altfel ca la toate celelalte vaccinuri. De reținut:
Cele mai frecvente reacții adverse cu vaccinul COVID-19 Janssen în cadrul studiilor au fost de obicei ușoare sau moderate și s-au îmbunătățit în decurs de 1 sau 2 zile de la vaccinare. Cele mai frecvente efecte secundare sunt durerea la locul injectării, cefaleea, oboseala, durerea musculară și greața. Au afectat mai mult de 1 din 10 persoane. Tuse, dureri articulare, febră, frisoane și roșeață și umflături la locul injectării au apărut la mai puțin de 1 din 10 persoane. Strănuturi, tremurături, dureri în gât, erupții cutanate, transpirație, slăbiciune musculară, durere în brațe și picioare, dureri de spate, slăbiciune și senzație generală de rău au apărut la mai puțin de 1 din 100 persoane. Reacțiile adverse rare (care au apărut la mai puțin de 1 din 1000 de persoane) sunt hipersensibilitate (alergie) și erupții cutanate mâncărime. Reacții alergice, inclusiv un caz de anafilaxie (reacție alergică severă), au apărut la persoanele care au primit vaccinul.
Studiu a arătat că vaccinul are o eficacitate de aproximativ 67% iar reacțiile adverse sunt ușoare până la moderat și durează doar câteva zile.
Dacă doriți să citiți prospectul Janssen, făcut public de firma producătoare, îl găsiți »»AICI. Sau în limba engleză, »»AICI.
Poate vă întrebați ce m-a găsit să scriu despre acest vaccin. Cei care mai intrați pe pagina mea fb, ați văzut că am avut o reacție aparent destul de ciudată la adresa acelor voci care strigă în piața publică a capitalei noastre despre inexistența covidului, numit prostește carcalac, voci care îndeamnă oamenii la nepurtarea măștii, la orice care ne expune. Nu-mi place carantina, o urăsc, localitatea mea este a doua oară în carantină anul acesta. Sunt furioasă pentru că se minte groaznic, cum ar fi că secțiile ATI sunt goale. Ei bine ce spuneam pe fb s-a adeverit azi pe un post tv: ROL-2 este plin! Și nu e singurul în această situație. Aveam să mă conving de acest fapt când un prieten ne-a spus, în câteva cuvinte abia rostite, că este acolo de peste o lună de zile, că și-a dorit de câteva ori sfârșitul când era intubat iar acum este total dependent de personal (nu se poate ridica, nu poate merge la baie, respiră greu, etc., etc.). Suntem într-o etapă care nu ne permite să credem minciunile, să ignorăm pericolul.

Acceptați vaccinarea, nu uitați că destinul are cărticica lui și nu-l putem noi controla, indiferent dacă am avea toți studii medicale înalte. Și trebuie să înțelegem că nici un vaccin, ca și orice medicament sau leac băbesc, nu este eficient 100% sau nu este lipsit de riscuri. Nici apa plată la sticlă de plastic nu este garantată 100%. Și nici un absolvent de drept, conservator, finanțe sau electronică nu ne poate da sfaturi medicale credibile. A crede în existența unui virus rău, a înțelege că omul mileniului III este dependent de realizările științei farmaceutice căci am evoluat nu foarte favorabil nouă în materie de sănătate, este esențial pentru viața noastră.
Citește și Certificat de Vaccinare
Încă nu știu cu ce vaccin mă voi vaccina (fac parte din populația generală și sper să fie în luna aprilie) dar o voi face fără să mă gândesc la drobul de sare ori să consult ghicitoarele. Sau, mai rău, să fiu influențată de vocile neautorizate de pe micile ecrane sau din piețe. Parcă undeva, într-o traducere a Evangheliei lui Matei, se spune ce ar trebui să ne dea de gândit:
Fiți prudenți (înțelepți) ca șerpii și fără răutate precum porumbeii.