Crăciunul de ieri și de azi. Dar mâine?

Ce este Crăciunul? Este nostalgia pentru trecut, curaj pentru prezent și speranță pentru viitor.

Spunea Agnes Mae Pharo, o femeie obișnuită, artistă și mamă

Ultima lună din an este uneori geroasă, uneori cu zăpadă și viscol, mereu însă învăluită în mistere vechi, în iubire, în generozitate, într-un cuvânt este luna magiei greu de explicat. Oricât de necredincioși am fi, puțini dintre noi trec de această lună fără să nu se întoarcă cu gândul la inocența copilăriei din perioada Crăciunului. Cine a dăruit omulețului magia inocenței? Nimeni nu știe. Cum nimeni încă nu poate să ne explice cu adevărat de ce iubim Crăciunul. Pentru cei mai mulți dintre noi este sărbătoarea credinței în care am fost crescuți de părinți sau cea pe care am adoptat-o noi ca adulți; este un prilej aparte de a petrece cu familia și prietenii, de a primi și oferi daruri, de a visa că undeva, acolo Sus, cineva ne inventariază visele frumoase și le dă un ok pentru a se îndeplini.

Am învățat că sărbătoarea Crăciunului este Nașterea Domnului, darul lui Dumnezeu pentru oameni, pentru curățarea lumii de păcate. Așa spun creștinii, așa mi-a fost povestit de mică fiind botezată în ortodoxism. Dincolo de magie, de religie, de ce crede și cum simte fiecare dintre noi aceste zile de sărbătoare, Crăciunul, a treia mare sărbătoare creștină după Înviere și Rusalii, e un amalgam de obiceiuri păgâne practicate de oameni de dinainte de Nașterea lui Isus, obiceiuri pe care biserica le-a preluat și prelucrat acum ceva secole, în procesul lung, anevoios, uneori controversat, de creștinare a tuturor popoarelor lumii. (Mă întreb însă dacă Isus a ordonat creștinarea cu sabia – America Latină, Africa – sau luptele dintre creștinii catolici și cei ortodocși – Cruciada a IV când catolicii venețieni au atacat și jefuit ortodocșii din Constantinopol.)

Nașterea lui Isus

Ce spun cărțile creștine despre nașterea lui Isus? Spun că acesta s-ar fi născut în orașul Betleem, cel numit de greci Vithleem și ajuns la noi, în versurile colindelor, Viflaim. Se mai spune că Isus s-a născut într-o peșteră sau într-un staul de vite și că la pruncul nou născut au venit să se închine ciobanii din zonă dar și câțiva dintre înțelepții lumii, magii, ziși craii de la răsărit în tradiția românească. Mai spun cărțile bisericești că magii ar fi adus daruri simbolice pruncului: aur, simbol al regalității, smirnă, simbol al morții și tămâie, recunoașterea drept cel mai mare preot. Aurul simboliza în tradiția ebraică divinitatea, gloria lui Dumnezeu. Smirna, ca simbol al durerii, al morții și vieții de apoi, ce se dădea în băutură condamnaților la moarte (se spune că i-ar fi fost oferită și lui Isus când era pe cruce dar ar fi refuzat) era un panaceu celebru și scump al lumii antice.

Mai spun cărțile creștinismului că magii au ajuns la Betleem conduși de o stea ce strălucea mult mai puternic decât restul și pe care nu o vedeau decât ei, nu și Irod și oamenii lui. Steaua s-ar fi mișcat pănă a ajuns deasupra locului unde era pruncul Isus și acolo s-ar fi oprit iar dimineața ar fi dispărut. Misterioasa stea, spun cercetătorii, ar fi fost planeta Jupiter care în anul 6 î.Hr s-ar fi văzut de pe Terra. Iar pe atunci era credința că dacă un copil se naște și pe cer apare o stea misterioasă, acesta va ajunge un mare rege.

Data nașterii lui Isus nu este cunoscută, nu este menționată în nci una dintre evanghelii. Nici anul, nici anotimpul. Ea s-ar fi calculat mulți ani mai târziu. Ținând cont că Biblia menționează nașterea de la Bethleem ca fiind în timpul domniei lui Irod, este clar că era noastră este mai bătrână cu trei sau patru ani, Irod murind în anul 4 sau 3 î.Hr. Și că evangheliștii nu s-au documentat suficient 😄.

În primele secole ale creștinismului, Nașterea Mântuitorului nu se celebra nici în biserici, nici în casele laicilor. Prima dată s-a calculat ca zi de naștere 25 decembrie de către un călugăr creștin, Sextus Africanul, în anul 221. Dar nu s-a pus în practică deoarece creștinii îl serbau pe Isus de Bobotează și pentru că atunci zilele de naștere nu erau prilej de sărbătoare. În secolul IV creștinismul devine religie oficială de stat așa că apar și serbările impuse. În anul 320 un papă fixează ziua de 25 decembrie ca data nașterii și cinci ani mai târziu și împăratul roman Constantin cel Mare decide sărbătorirea în partea lui din imperiu. Abia în 429 împăratul Iustinian declară Nașterea Domnului ca sărbătoare oficială a imperiului. Dar din motive lesne de înțeles, aceasta se va ține pe 25 decembrie, perioada unor sărbători romane de care erau foarte atrași și creștinii.

De ce a fost aleasă de biserică această zi, 25 decembrie, pentru ca noi să celebrăm Nașterea Mântuitorului? O întrebare la care încă nu există un răspuns documentat, clar, nici măcar în biserica lui Isus. Cu atât mai mult cu cât Biblia nu menționează nicăieri că Isus ar fi anunțat apostolii să-i serbeze ziua de naștere iar în acele timpuri ziua de naștere a unei persoane nu se serba. Doar că s-a preluat această zi pentru că toate marile religii ale lumii vechi, religii păgâne, majoritatea politiste, aveau ca zile de naștere ale zeilor importanți, solstițiul de iarnă, adică 20-25 decembrie.

Crăciunul a fost sărbătorit, interzis, hulit și iar sărbătorit de-a lungul a aproape 15 secole. A trecut prin transforări uluitoare, în funcție de interesul regilor și diverselor culte din Europa nordică. Au fost perioade când oamenii serbau Crăciunul pe furiș, acasă. Nu mă refer la perioada comunistă, doar la Evul Mediu. Dar a învins. Din sec. XIX, în mare parte datorită comercianților dar și a unor povestitori deosebiți, cum a fost Ch. Dickens, a devenit o sărbătoare mondială de care se bucură adulți și copii, creștinii practicanți și chiar unii atei. Adevărul este că dincolo de religie, de legende și magie, oamenii sunt legați de sentimente frumoase care nu cunosc granițe.

În vremurile de început ale erei noastre, când slujitorii pe pământ ai lui Isus creștinau națiile, minți mai luminate au găsit o cale diplomatică, mult mai umană de a atrage păgânii în fața altarelor creștine, și anume preluarea unor obiceiuri dedicate zeilor vechi și transformarea lor în sărbători bisericești. Și totuși datinele păgâne (în sensul vechi, păgân/necredincios) au dăinuit peste secole, s-au împletit cu regulile bisericești și au dat magia Crăciunului.

Serbez Crăciunul și trăiesc încă magia lui, deși știu că în esența lui este o sărbătoare ce azi împletește, sub semnul crucii, istoriile și tradițiile multor popoare vechi. Azi Crăciunul înseamnă brad, foc și lumină, masă îmbelșugată, vin roșu, haine și ornamente roșii, schimb de daruri, masă în familie. Și cât mai multă veselie! Cel puțin așa e la noi la români. Dar de unde vin toate acestea dacă Evangheliile nu amintesc decât de nașterea din staul, fără o dată anume a lui Isus, copilul divin crescut modest în casa tâmplarului Iosif?!

Să le luăm pe rând.

21-25 decembrie, Mithra, Saturnaliile

Dacă ne plimbăm prin filele istoriei și religiilor, aflăm că pe teritoriul Daciei au existat multe temple închinate unui zeu persan, Mithra. Un zeu născut dintr-o stâncă sau, după câteva legende, dintr-o fecioară ce se numea Anahita, adică cea imaculată. Născut în ziua de 25 decembrie, zi simbolică azi, în care toți păstorii din țara lui au venit să i se închine, Zeul Luminii, Mithra, adică Soarele Nebiruit, era zeul suprem care vedea și auzea tot ce face orice muritor pentru că avea 10000 de ochi și tot atâtea urechi.

Cultul acestui zeu s-a răspândit rapid prin zonele europene în timpul lăudatei pax romana, când legiunile romane erau transferate dintr-o parte a alta a imperiului, pentru ca soldații să nu fie atinși de vina uciderii propriului neam. Tot atunci era înfloritor un comerț cu ființe vii, oamenii, se pare ceva permanent rasei umane, indiferent cât de evoluată devine ea. Fiecare dintre acești dezrădăcinați – soldați, sclavi, femeile ce însoțeau soldații – au purtat cu ei simbolurile și cultul lui Mithra, în toată lumea ocupată de romani. Imperiul Roman, din varii motive, cele politice primând, a asimilat acest cult și astfel avea o mare sărbătoare la sfârșit de an, Dies Natalis Invicti Solii, adică Ziua Nașterii Soarelui Neînvins, Saturnaliile, recunoscută oficial în anul 270 de câtre împăratul Aurelian. Numele romanizat al zeului era Saturn. Cultul a dispărut aproape complet din Europa abia la aproape 350 de ani de la nașterea creștinismului, atunci când bisericile au stabilit serbarea Crăciunului.

Yule

Aproape toate legendele vechi despre Crăciun spun despre focul din vatră care trebuie să ardă timp de mai multe zile și să fie din butuci mari de lemn. Originea acestui obicei este și ea păgână și a pornit de la mitologia nordică. Când ziua devenea cea mai scurtă din an, de 21 decembrie, popoarele nordice începeau sărbătorea Yule, echivalentul Crăciunului de azi. Printre alte obiceiuri de Yule, era arderea unui buștean adus din pădure, simbol al luminii care nu piere, deși soarele nu prea mai apare. Tradiția veche este puțin mai complicată pentru că nu se putea alege orice lemn, ci în funcție de visele familiei: de stejar dacă visai să fii un om puternic și înțelept în fața greutăților vieții, de pin dacă-ți doreai prosperitate, de mesteacăn dacă doreai copii sau de plop dacă cei din familie își doreau o viață spirituală bogată.

Dar Yule are origini mult mai vechi și îndepărtate de Europa. Legendele spun că sărbătoarea Yule (copil, în caldeeană), ar fi pornit de la o zeiță babiloniană care, după moartea tânărului său soț, ar fi îngrijit un copăcel ce creștea dintr-un butuc aflat în apropiera mormântului. La acel copăcel, în fiecare an de 25 decembrie, ziua aniversară a soțului Nimrod, zeița Semiramis (asimilată mai târziu cu Isis), găsea misterioase cadouri pentru copiii lor. Și ca dovadă că nu-și uitase soțul, punea și ea ofrande în copăcel. Legenda spune că ar fi cele mai vechi cadouri de Crăciun.

Butucul de Crăciun avea nenumărate puteri magice, astfel că pentru bunăstarea familiei devenea obligatoriu ca în orice casă, cât de săracă ar fi fost, să ardă măcar un buștean în toată noaptea de Crăciun.

Tot în perioada asta vikingii spuneau că zeii lor coboară pe pământ și vorbesc cu oamenii. Cel mai lăudat era Odin, care venea pe un armăsar cu opt picioare și ajuta pământenii. Mai târziu acest Odin ce cobora doar în perioada sfârșitului de decembrie a fost asimilat cu Moș Crăciun. Și dacă ne gândim că cele mai multe și mai frumoase obiceiuri de Crăciun vin de la nordici, chiar ne plac poveștile lor.

Pomul de Crăciun, coronița și ornamentele tradiționale

De când se știu, oamenii au asociat copacii cu supranaturalul, cu zeii. Pomul, în credințele antice, era cel care făcea legătura dintre sacru/cerul și lumea morților, cei ce erau îngropați în pământ. De aici și cunoscutul pom al vieții. Sau, la celți Pomul Universal. Cum ar fi fost sărbătorile iernii fără un astfel de copăcel?!

Pomul de Crăciun

Pomul sub care se găseau daruri la sărbătorile importante ale iernii, are o istorie foarte lungă. V-am povestit mai sus de pomul zeiței Semiramis. La toate popoarele plantele care-și păstrau iarna frunzele verzi, erau sacre. Simbolizau nemurirea, belșugul, renașterea. Așa că atunci când ziua se micșora în Egipt și când se considera că zeul Ra, Soarele, se îmbolnăvește, egiptenii împodobeau casele cu frunze de palmier. De Saturnalii romanii își împodobeau casele cu crengi de laur și brad. În aceeași perioadă druizii își împodobeau tempele și casele cu crengi de brad de care atârnau vâsc.

În casele vikingilor înstăriți, la fel și în temple, în timpul sărbătorilor de iarnă se aduceau pomi de conifere și se decorau cu mici statuete ale zeilor nordici, cu mâncare și multe rune.

Statuia Sfântului Bonifac din Fritzlar, Germania, înfățișarea sfântului care purta un topor după tăierea stejarului lui Thor.
Statuia Sf. Bonifaciu, cut oporul, la Fritzlar, Germania

Bradul a fost considerat pe la sfărșitul mileniului I drept semnul Trinității creștine, datorită formei sale. De aceea, în acele timpuri se tăia un brad și se atârna de tavanul casei dar cu vârful în jos. Obiceiul s-a răspândit după ce, spune legenda, sfântul Bonifaciu, în sec.VIII, a întâlnit un grup de germani ce venerau un stejar, pomul sacru al triburilor nordice, chiar în seara de Ajun. Supărat, a lovit pomul cu toporul dar de lângă el a apărut un brad falnic ce crescuse ascuns în coroana bogată. Sfântul a considerat că este o minune divină, a ornat brăduțul cu mere roșii, semn al păcatului primar dar a aprins și câteva lumânări în pom, simbol al luminii aduse de pruncul Isus, venit să spele păcatele lumii. Legenda mai spune că germanicii au fost atât de șocați de miracolul acelui brăduț încât au acceptat să se lepede de idolii lor și să se creștineze. Așa a ajuns bradul simbol al Crăciunului.

Se spune că primul brad împodobit cu lumânări ar fi fost făcut de pastorul Martin Luther care fusese femecat de strălucirea stelelor văzute printre crengile unui brad nins. Din Germania obiceiul bradului de Crăciun s-a răspândit în toată Europa, apoi în Americi. Adevărata glorie însă vine după jumătatea sec. XIX când marile case regale europene dau tonul. Așa a fost și la noi când principele Carol a adus 14 brazi la palat. uimind invitații cu strălucirea lor și cadourile pentru fiecare, aflate sub brazi. De fapt la noi a fost poate ca o completare, bradul fiind din vremuri imemoriale martorul românului la naștere, nuntă și înmormântare.

Sunt enorm de multe legendele despre cum au ajuns brazii să fie pomii de Crăciun în Europa și în restul lumii. Despre cea ucraineană am povestit deja anul trecut→ 🎄. O altă legendă spune că magii au vrut să-i dăruiască și o floare pruncului Isus. Dar fiind iarnă, nu au găsit decât un brad singur pe un vârf de deal. L-au luat cu ei și la iesle au pus darurile simbolice – aurul, smirna și tămâia – pe crengile de brad care au impresionat cu verdele lor pur și sănătoasa mireasmă de cetină.

Însă una dintre cele mai frumoase legende este cea românească. Pe scurt, se spune că în timpul când Isus mai colinda pe acest pământ, a fost prins de o furtună rea într-o pădure. A căutat adăpost pentru el și Sf. Petru sub coroanele stejarilor, merilor, sălciilor și a altor pomi. Aceștia toți l-au respins. Doar un brad falnic i-a chemat și i-a ocrotit sub crengile sale groase cu ace dese ce opreau stropii de ploaie și micile gloanțe de grindină. După ce furtuna s-a oprit și soarele a ieșit zâmbitor dintre nori, Isus și Sf. Petru au mulțumit bradului pentru bunătate iar Isus i-a făcut multe daruri, toate folositoare oamenilor. Apoi i-a dăruit ceva ce nici un alt copac nu are pe acest pământ:

Pentru bunătatea ta, nu contează că nu faci fructe. De azi, chiar în mijlocul iernii, când toate roadele pământului se vor fi terminat, creștinii să te împodobească şi să pună printre acele ramurilor tale simbolurile vieții lor. Iar atunci când se vor strânge la cina de Ajun, ei prin tine să-și amintească de Mine, de venirea Mea printre ei, pentru că tu eşti copacul cel mai darnic, cel mai iubit de Isus.

Bradul natural de Crăciun ne-a fascinat mereu. Mirosul cetinii este deosebit. Dar cu un secol în urmă a apărut o problemă pe care o regăsim și azi în unele țări, la noi dureros de actuală: defrișarea pădurilor! Așa s-a întâmplat în sec. XIX când în Europa se tăiau masiv pădurile. Atunci a apărut și primul brad artificial de Crăciun. Cineva a avut ideea de a face un brad din pene de gâscă vopsite în verde și prinse cu sârmă pe un cadru de forma bradului adevărat. În 1913 americanii au preluat ideea, folosind și pene de lebădă și struți.

Rezista timpului acest brăduț? Voi ce credeți?

Ornamentele pomului de Crăciun

Pomul de sărbători la început se orna sumar, de cele mai multe ori cu alimente obișnuite. Apoi creștinii i-au pus mere și nuci iar nemții au organizat primele târguri de Crăciun unde se vindeau podoabe făcute din turtă dulce și hârtie colorată. Scumpe și greu de ajuns la ele. Mereu însă au fost globuri colorate din diverse materiale și multe lumini.

Globurile se spune că reprezintă rugile care se fac de credincioși, în timpul postului la ortodocși și Adventului la catolici. Globurile roșii se spune că sunt rugăciunile ridicate către Dumnezeu tatăl, cele albastre sunt rugăciunile de implorare a iertării pentru faptele noastre urâte, cele aurii sunt cele prin care cerem îndurare să facem fapte bune iar globurile argintii reprezintă mulțumirile noastre pentru protecția divină.

Steaua care se pune în vârful bradului este simbolul stelei magilor și pentru noi reprezintă lumina după care ar trebui să ne ghidăm în viață.

Lumânările, de fapt luminile care împodobesc bradul de Crăciun, azi sunt obligatorii. Legenda spune că pastorul Martin Luther, reformatorul protestant, ar fi primul din istorie care a avut ideea împodobirii brdului cu lumânări. Ideea i-ar fi venit într-o noapte când, pe drum fiind, a fost fascinat de strălucirea acelor de brad cu zăpadă înghețată, luminate de stelele cerului senin. Se spune că lumânările ardeau maxim 20 de minute și erau o mare povară pentru gazde. Așa că izbăvirea cumva a venit în anul 1882 când Eduard Johnson, prietenul lui Th. Edison, a creat prima ghirlandă cu beculețe electrice, ba și-a ornat și geamul camerei cu altă ghirlandă, spre încântarea și desigur invidia localnicilor.

Mai sunt și alte ornamente care au devenit cumva tradiționale: îngerul, adică mesagerul care a anunțat păstorii de nașterea lui Isus. Apoi clopoțelul despre care se spune că simbolic, aduce oile rătăcite în staul. Și nu în ultimul rând, turturelele, mici păsări care au apărut prima dată într-un pin după ce copilul Isus s-a adăpostit sub el iar pomul a plâns de fericire și lacrimile lui au înghețat în această formă.

Azi e atât de ușor să împodobești frumos bradul de Crăciun dacă te înduri să golești cardul!

Bradul se împodobește, tradițional la noi ortodocșii, în seara de Ajun. La catolici în seara de 8 decembrie, atunci când sărbătoresc Neprihănita Zămislire. Tot după tradiții, bradul se desface la noi în ajunul Bobotezei și se aruncă în foc. După ce trece și ziua de 6 ianuarie, serbările iernii s-au încheiat și noul an își urmează calea.

Coronița de brad

Arta împodobirii pomului de Crăciun s-a schimbat de-a lungul vremii. Și se schimbă în continure. La fel și felul în care ne împodobim casele. Pe lângă bradul de Crăciun a apărut și coronița de brad. Inițial era un cerc de lemn pe care un preot ce creștea copii orfani a așezat 28 de lumânări, simbolizând zilele rămase până la Crăciun, Adventul la creștinii catolici. Ideea i-a venit în momentul în care copiii îl asaltau cu întrebări despre câte zile mai sunt pănă la Nașterea Domnului, adică până vine Moș Crăciun. În fiecare zi trebuia aprinsă câte o lumânare de un copil, cele ce nu ardeau încă reprezentau numărul zilelor rămase până la sărbătoare. Copiilor le-ar fi plăcut obiceiul, așa că au împodobit cercul de lemn cu brad verde, cu frunze de stejar, cu boabe roșii. Încet a devenit tradiție să fie o astfel de coroniță pe masa de Crăciun din fiecare casă, apoi atârnate la geamuri și mai apoi pe ușile de intrare în casele creștinilor.

Simbolurile coroniței au fost și sunt eternitatea, viața veșnică, prin forma ei circulară, fără sfârșit și fără început. Cercul mai reprezintă și căldura soarelui fără de care viața n-ar putea exista, un simbol păgân preluat atât de subtil în crucea creștină celtică. Iar obiceiul de o agăța de ușa casei, pe partea exterioară, este tot un obicei păgân căci în nord oamenii își decorau porțile și ușile cu ramuri verzi pentru a invita în casă spiritele bune, aducătoare de prosperitate, sănătate și fertilitate. Azi coronița din exterior simbolizeză mai mult că acea casă este creștină și aștaptă cu bucurie să se împlinească magia Crăciunului.

Roșul nu trebuie să lipsească din coronița de Crăciun.

De mii de ani pe noi, oamenii acestei planete, ne unește lumina și căldura Soarelui, credința în puterile divine, pedeapsa pentru faptele noastre rele dar și o mare dorință de a fi veseli împreună cu cei apropiați, cu oamenii din jurul nostru. Și cum poate fi mai frumos în serile de iarnă, atunci când ziua se scurteză, ca un memento că nu noi hotărâm soarta lumii, decât să ne adunăm și să cântăm. Iar sfârșitul de decembrie înseamnă mereu

Colinde, colinde, e vremea colindelor…

( urmează )

16 gânduri despre „Crăciunul de ieri și de azi. Dar mâine?

    1. Mulțumesc. Mă bucur că am adus un pic de magie cafelei de dimineață. Oricum azi ar trebui să stăm numai de cafea și palavre, e ziua Ignatului și este interzisă altă muncă decât cea legată de tăierea porcului. Așa că eu îmi iau o cafea și … scriu 😂(aș vrea eu doar asta)
      O zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Mi-a placut articolul, foarte documentat si interesant, mai ales ca sunt aspecte ale crestinatatii legate de Craciun pe care nu le stiam. Tot noi pentru mine sunt si semnificatiile ornamentelor in brad, despre care stiu acum, datorita articolului tau. Multumesc ca ne-ai impartasit si pentru efortul de a aduna si crea un astfel de material.

    Apreciază

    1. Mulțumesc. Mereu m-au pasionat astfel de istorii așa că n-a fost greu să scriu. Înțelegi ce înseamnă, ai aceeași pasiune și se vede, se simte în blogul tău pe care îl apreciez..

      Apreciază

  2. Felicitări!!! Foarte frumos și documentat materialul. Am aflat multe lucruri noi despre care nu știam. Deși are sens acum tot ce am citit despre apariția sărbătorii, nu mi-am pus niciodată problema cu adevărat.
    Foarte frumos! Mulțumesc! Încă o data, felicitări!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.