Nașterea ori Crăciunul?

Crăciunul nu este doar un moment de bucurie, ci şi de cugetare. Winston Churchill

Se spune că a mai trecut un an prin noi! Unii chiar simt asta, fie privind în oglindă, fie în cartea de muncă ori cine știe pe unde. Dar pentru cei mai mulți, indiferent de religie – știu ce spun – în acest secol zilele de sărbătoare au darul de a ne face să cugetăm mai mult, să încercăm să înțelegem mai bine cursul vieții noastre. ce am făcut bine și ce nu, ce ne dorim pentru viitor. Și aproape toți, indiferent dacă recunoaștem ori ba, oameni simpli sau cu înaltă pregătire intelectuală, ne întrebăm dacă sărbătorim Nașterea căci așa este dorința dumnezeiască, ori Crăciunul, doar pentru că așa am moștenit de la părinți, din tradiții. Adulți fiind, ne întrebăm în intimitatea gândurilor noastre, dacă este bine să ne mințim copiii că vine Moșu’ cu darurile ori ar fi bine să spunem adevărul, așa cum cer regulile moderne? Desigur că balanța înclină puternic spre minciună, cum zicea cineva, prima minciună mare pe care o spui copilului tău și care uneori îi poate face rău. Dar cum poți refuza să-l minți pe cel mic când îți amintești cu drag de emoțiile copilăriei tale, atunci când tu, credul, așteptai darurile, uneori chiar un Moș îmbrăcat regulamentar în roșu și alb dar în dotarea căruia mai recunoșteai uneori o verighetă, o cizmă bine cunoscută ori chiar vocea ce te însoțea zi de zi spre grădiniță? Și duci mai departe minciuna frumoasă pentru că inima ta de adult se hrănește cu taina acestor amintiri și cu inocența din inima și ochii copilului tău. Dar mai ales, pentru tine om simplu, poate modest financiar, sărbătoarea asta are taine pe care cu greu le acoperi cu sentimente de tristețe pentru că nu poți împlini visele celor mici, așa cum le împlinesc cei ale căror conturi se revarsă din prea plin. Căci azi avem o dublă sărbătoare: Crăciunul cu o componentă principală – masa super bogată și daruri peste măsură, opus bunului simț, rațiunii și spiritualității căci atunci am sărbători Nașterea.

Crăciunul este perioada în care copiii îi spun Moşului ce cadouri vor şi părinţii plătesc pentru ele. Problemele apar când părinţii spun guvernului ce vor şi copiii plătesc pentru asta. Richard Lamm.

Când tu om simplu vezi ce înseamnă în bani sărbătoarea aceasta, te întrebi cum au sărbătorit primii copii creștini Crăciunul, ce daruri primeau, cum și dacă venea Moșul la ei, dacă trăiau miracolul Nașterii din Dumnezeu și pământean ori doar așteptau daruri fără nicio emoție divină. Ei bine, dacă faci săpături prea adânci, ceea ce nu este deloc indicat dacă te autointitulezi un bun creștin, afli lucruri care îți dau mult de cugetat, căci faptele sunt puțin diferite de ce spun unii, chiar fețe bisericești.

Cartea de căpătâi a oricărui creștin autodeclarat, a tuturor celor ce cred în Nașterea creștină, este Biblia. Biblie înseamnă Vechiul Testament, Biblia ebraică sau TaNaH, plus Noul Testament, adică Biblia de la apariția creștinismului. De fapt nu chiar de la apariție căci și Noul Testament este compus din mai multe cărți cu autori anonimi, scrise începând cu a doua jumătate a sec. I și terminate prin sec. II dar modificate continuu până prin sec. XVI, poate în secret și acum, precum rugăciunea dictată de Isus și modificată în mileniul III! Nu asta este important de fapt acum dar citind prea mult, te convingi că unii istorici ai religiilor nu mint: nașterea lui Isus este menționată doar în două dintre cele patru Evanghelii canonice! Și cele două au mici diferențe, cu informații puține spre deloc, fapt ce te îndreaptă spre mulțimea de cărți și evanghelii apocrife, unele scrise chiar înaintea unor evanghelii canonice.

Nașterea, locul și data, un mister!

Despre naștere se vorbește clar doar în Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca! Marcu nu scrie niciun cuvințel despre acest fapt important, nașterea Noului Adam trimis lumii de Dumnezeu Tatăl să șteargă păcatele cauzate de primul Adam: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă / Epistola întâia către Corinteni a Sf. Ap. Pavel 15. Doar Ioan amintește cumva cifrat despre acest moment, parcă cu teamă: Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr… (Ioan, 1:10-14).

Ba mai mult, cele două care scriu mai clar, diferă puțin în descrieri, căci Matei vorbește despre Magii de la Răsărit: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. (Matei 2:1-2) dar pe care Luca nu-i pomenește, el vorbește doar despre ciobani: Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor”. (Luca 2:6-7). Fără număr și magii dar și păstorii. Dar mai târziu, la peste un secol după aceste evanghelii, apar primele scrieri care indică nașterea Pruncului într-o peșteră. Așa a rămas în tradiția creștină, azi Biserica Nașterii este ridicată peste o peșteră din Bethleem, locul unde se presupune că s-a născut Isus.

Peșteră ori staul zidit?

Prima biserică, motiv de război, urgie pentru români

Niciunde în Biblie nu se spune că Isus s-a născut într-o peșteră. Dar istoria locurilor din Bethleem spune că atunci erau multe clădiri vechi construite peste sau legate de peșterile naturale din stâncile de calcar. Multe dintre aceste încăperi au hrănitori din piatră sau iesle sculptate în stâncă, precum și inele de fier pentru legarea animalelor și aceste peșteri au fost folosite ca staul de vite până acum cam două secole. Deci n-ar fi nimic deosebit că Isus s-a născut într-un staul dintr-o peșteră, în momentul în care localitatea era plină de călători. Doar că peștera are simbolistica ei în religie. Și nașterea în peșteră apare clar anunțată ori recunoscută prin anii 150-160, deci foarte târziu după Naștere. Peștera simbolizează locul căderii în păcat al oamenilor. Și viața pământeană a lui Isus este marcată de două peșteri reale, pământești: cea a Nașterii în Bethleem și cea a mormântului în Ierusalim.

Prima biserică a fost ridicată de Constantin cel Mare și sfințită în anul 339, pe baza afirmațiilor mamei lui, împărăteasa Elena, că a descoperit acest loc. Apoi a fost refăcută de împăratul Iustinian în sec.VI și aceasta a rămas până astăzi. A trecut prin mai multe stăpâniri, una celebră a fost a persanilor despre care se spune că au cruțat-o de la demolare doar pentru că au fost impresionați de fresca magilor. Cert este că din cele trei altare ale bisericii (de ce trei fiind întemeiată ca ortodoxă?!), unul este Altarul Magilor. Cât a fost în grija catolicilor în sec. XVIII, a primit steaua de argint, Steaua Nașterii, cu 14 colțuri, astfel pentru că  toate neamurile de la Avraam până la David sunt patrusprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt patrusprezece neamuri” (Matei 1, 17). Dar tot 14 sunt și opririle lui Isus pe Drumul Crucii. Inscripţia în limba latină: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus Natus Est”, adică: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria” este dovada clară că și aici a fost o luptă între frații catolici și cei ortodocși.

Ar fi de amintit că darurile făcute acestei biserici de domnitorii români au fost foarte valoroase dar și că Rusia, mereu aceeași Rusie ciudată, a declanșat un război cu iz religios, motivând că nu are intrare în această biserică și un spațiu doar al ei; de fapt sub masca religioasă a luptei dintre ortodocși și catolici, era doar expansiunea teritorială, căci Țările Române au fost invadate de ruși în Războiul Crimeii, 1853-1856. Au pornit de la credință dar au dat în frații lor ortodocși.

Ieslea Copilului Isus

Un alt fapt nemenționat în cele două Evanghelii este prezența animalelor care au încălzit Pruncul cu suflarea lor. Se pare că ele n-au existat în cele două Evanghelii ce descriu nașterea, ci au apărut mult mai târziu în poveștile orale. Și au un rolul de a demonstra împlinirea unei profeții: Boul își cunoaște Stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul meu nu mă pricepe./Isaia 1, 3. Nici prezența îngerului nu este amintită de evangheliști. Și totuși animalele sunt amintite în câteva texte apocrife, cum ar fi extrem de controversata dar recunoscută azi ca autentică, Evanghelia după Maria, apreciată de foarte mulți ca fiind Maria Magdalena, cea pentru care biserica catolică și-a cerut scuze public acum câțiva ani, pentru că a comis un fals grosolan și grotesc în Biblie (interesantă, voi reveni cândva la ea). Dar cu adevărat animalele apar ca protectori ai Pruncului Isus abia prin Evul Mediu, atunci când Sf. Francisc de Assisi, Sărăcuțul lui Dumnezeu (poate ați citit romanul lui Nikos Kazantzakis), a încercat să facă lumină în mintea credincioșilor analfabeți și care nu înțelegeau nici măcar o iotă din slujbele ținute obligatoriu în limba latină, în lumea catolică. Ei nu pricepeau Nașterea, locul și semnificația. Atunci a apărut prima iesle, cea făcută din oameni și animale vii. În seara de 25 decembrie 1223 la Greccio, Italia, Sf. Francisc, ajutat de țăranii şi călugării locali, a făcut o iesle umplută cu paie în care a pus un copil mic, a adus un asin şi un bou, simboluri ale umilinţei și dăruirii, apoi a ținut slujba, el fiind diacon alături de preot. Când a ridicat copilul din iesle, acesta s-a trezit din somn, i-a zâmbit și mângăiat barba. Credincioșii au fost impresionați de spectacol, așa că în anii următori au început să facă iesle în satele din jur. Prima iesle cu nouă figurine lucrate din lemn și teracotă este însă din anul 1291, numită Pătuțul, autor fiind Anolfo di Cambio, sculptor, arhitect şi urbanist ce lucra în acei ani la Roma. O parte dintre figurinele originale – cei trei Magi, Sfântul Iosif, boul şi asinul – se pot admira în cripta Capelei Sixtine de la Santa Maria Maggiore de la Roma, una dintre cele patru biserici mari ale Romei și cea mai mare biserică închinată Fecioarei. Tot aici sunt păstrate cinci scânduri din leagănul lui lisus, Sacra Culla, cel puțin așa susțin clericii. Sunt din lemn de măslin și prinse în chingi metalice iar studiile au dovedit că sunt mult mai aproape de noi decât de anii lui Isus. Ba chiar istoricii spun că nu existau în Bethleem leagăne de lemn pentru prunci ori că Fecioara și Iosif au plecat prea repede din staul și deci n-au folosit un astfel de leagăn dacă ar fi existat. Sacra Culla sunt ținute în altar, departe de ochii pelerinilor dar sunt scoase la vedere în ziua de Ajun.

Modelul ieslei de Crăciun este preluat de călugării iezuiți din Praga, în sec. XV, apoi un secol mai târziu, cultele din Italia fac iesle artificiale dar cu personaje în mărime naturală.

Episodul slujbei Nașterii în peștera din Greccio a fost pictat de Giotto într-o frescă care ornează şi acum Bazilica Superioară de la Assisi. Este cel de al 13-lea tablou din cele 28 (25 pictate chiar de Giotto, 3 de elevii săi, spun criticii de artă), se numește Pătuțul din Greccio și a fost pictat în anii 1295-1299.

Simboluri

Nașterea s-a produs aproape în taină pentru muritorii de rând. Cel puțin așa susțin Evangheliile canonice, mai ales că sute de ani nici creștinii dar nici preoții precreștini nu i-au dat importanță. Prima menționare apare în sec. III, la sfârșit. După ce a fost declarată sărbătoare importantă, după ce a primit o dată în calendarul creștin, au apărut explicațiile legate de locul și ființele prezente după naștere. Și aici însă sunt legende.

Păstorii despre care vorbește evanghelistul Luca sunt un simbol aparte, poate mult mai de preț decât magii. Pentru că păstorii au fost primii martori ai venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu, primii care s-au închinat Lui după părinții pământeni și ei chiar au fost la acel staul imediat după naștere, înaintea magilor. Practic, erau foarte aproape de loc pe când magii veneau de foarte departe.

Unii teologi i-au numit pe păstori primii evanghelişti ai erei creştine, deoarece au plecat spre peșteră imediat ce i-a anunțat îngerul: S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. / Luca 2, 16-18.

Cei cu adevărat corecți în interpretarea textelor biblice, au spus că alegerea păstorilor ca primi martori ai venirii Copilului Isus ar fi o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru oamenii, simpli, săraci material. Păstorii antici în general erau considerați în acele zone persoane necurate, oameni mai mult animale dintre animalele din munți (Israel) și făceau parte din aceeași castă cu leproșii și prostituatele.

Pe de altă parte, existența păstorilor ca primi închinători îl omagiază pe regele David, fost păstor înainte de încoronare iar Iisus, asociat ca Fiul lui David, Păstorul lumii, se naşte în această lume ca o continuitate pământeană a credinței vechi a evreilor și ca un schimbător al lumii păcătoase.

Mişhna ori Tora Orală, în partea a V-a, spune că păstorii care trăiau în jurul locului de naștere al lui Isus, de fapt creșteau mieii ce urmau să fie sacrificaţi la Templul de la Ierusalim.

Ciudat cumva dar dacă studiem cu atenție evoluția religiei creștine de-a lungul secolelor, ne dăm seama că păstorii sunt rar și puțin reprezentați în arta religioasă, pe când magii, vrăjitorii, astrologii sau cum le mai spune, ocupă enorm de mult spațiu.

Magii! Povestea magilor este destul de ciudată pentru religia creștină. De ce? Păi să vedem cine erau ei. Magii erau preoții din Persia acelui secol, adică teritoriul Iranului de azi al căror nume vine din grecescul μαγοι/magoi, care la rândul lui vine din limba persană veche, maguŝ. Dar au fost uneori mai mult decât preoți, au fost și conducători de triburi, deci au avut roluri politice, de războinici și de înțelepți. Ei practicau zoroastrismul, o religie veche, mult înainte de creștinism și despre care puteți citi puțin pe wikipedia. Se spune că a influențat toate religiile avraamice și că în sec. III d.Hr. adepții erau numeric egali cu creștinii! Dar magii practicau astrologia, magia, alchimia și ezoterismul, fapte interzise de bisericile creștine. De altfel și vechii greci îi acuzau că au adus magia neagră în Europa. Dar rolul lor a fost și de a demomstra că și păgânii, vrăjitorii, au fost creștinați. Doar avem și noi în București Biserica Vrăjitorului despre care am povestit deja ↠📰.

Magii s-au închinat Pruncului Iisus ca lui Mesia, ”Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (Matei 2, 11). Adică nu se cunoaște data când l-au vizitat pe prunc dar mulți teologi ai Noului Testament cred că închinarea Magilor a fost atunci când Pruncul a fost dus la Templul din Ierusalim, la 40 zile după naștere, pentru ceremonia răscumpărării primului născut băiat, pentru că acesta aparținea lui Dumnezeu, Pidyon HeBen, potrivit legii lui Moise. Ceremonia se făcea în acei ani simultan cu purificarea mamei. Și pare varianta cea mai corectă deoarece legende vechi spun că magii, după ce au văzut steaua strălucind, au știut că s-a născut un rege divin așa că s-au pregătit de drum și ar fi călătorit 12 zile până au ajuns la Irod, apoi încă puțin până la Isus. Deci cu pregătiri, cu călătorii, se împlinesc zilele și prezența lor alături de Fecioară e încă o dovadă a venirii lor după termenele purificării Născătoarei din legea locului.

Deși Matei nu recunoaște numărul lor, Biserica Catolică i-a adoptat ca trei, spun unii că după darurile pe care le-au adus – aur, smirnă și tămâie. Alte scrieri apocrife spun că ar fi fost 12. Ori doar patru dar legat de acesta este o frumoasă poveste care spune că el, al patrulea,cel numit Artaban, şi-a vândut tot ce avea şi cu banii obţinuţi a luat trei pietre scumpe pe care să le dăruiască Pruncului: un safir ca simbol al cupolei cerești, rubin pentru înțelepciunea judecății lui Dumnezeu şi o perlă care să-i amintească de lacrimile Evei și ale lui Adam la izgonirea din Rai. Doar că pe drum a trebuit să dea pietrele pentru a scăpa niște oameni de necazuri și a ajuns la Isus fără niciun dar abia peste 30 de ani. Dar a fost cel mai iubit mag de către Mântuitor pentru că știa ce fapte bune a făcut în drumul spre El.

Biserica, prin botezul săvârșit de Apostolul Toma la 30 de ani de la vizitarea Pruncului, îi face creștini pe magi și apoi direct episcopi. Le-a dat nume – Baltazar din Arabia, Caspar (Gaspar) din India și Melchior din Persia dar curios, acestea ne sunt cunoscute abia în sec.VII sau VIII de către Venerabilul Beda, un călugăr benedictin din Anglia! În alte biserici creștine, precum cea siriacă ori etiopiană, magii au nume total diferite și mai încâlcite. Ciudat dar numele sub care îi cunoaștem azi se pare că au fost luate dintr-o evanghelie apocrifă armeană ce scrie despre copilăria lui Isus. Deci luate dintr-o lucrare interzisă ori măcar nerecunoscută oficial de biserică! Biserica catolică i-a și canonizat, a primit rămășițele pământești găsite, coincidență, tot de împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare și acestea într-un final, ajung în anul 1164 la catedrala din Köln unde sunt și astăzi.

După alții, cea mai veche mărturie cunoscută despre numele și numărul magilor este manuscrisul latin Excerpta Latina Barbari (sec. al VII-lea), tradus la rândul lui după un manuscris grec despre care se presupune că ar fi fost compus în Alexandria către anul 500 d.Hr. 

Legendele, poveștile Magilor de la Răsărit, Craii în folclorul nostru, sunt extrem de numeroase și uneori legate de marile conspirații mondiale. De asemeni este interesant că prin ei se va încerca prezentarea raselor umane căci unul era alb, celălalt galben şi al treilea brunet. Apoi magii reprezintă trei vârste: tinerețea prin Balthazar, maturitatea prin Melchior și senectutea prin Gaspar. La fel trei părți mari ale lumii, Africa, Europa și Asia.

Legat de închinarea magilor și păstorilor, am citit cândva o povestioară a unui preot în care spunea că Dumnezeu, bucuros că s-a născut Fiul, a vrut să anunțe oamenii. Nu știa pe cine să anunțe prima dată: pe împărat, pe capii templelor evreiești, pe bogații din triburi? S-a sfătuit cu îngerii care i-au spus că împăratul s-ar simți jignit să se închine unui copil abia născut, capii templelor îl vor considera un înșelător al lumii, bogații l-ar considera prea sărac pentru că și-a lăsat Fiul să se nască în staul după ce lor le-a permis adunarea de averi. Așa că îngerii l-au sfătuit să se adreseze celor mai umili oameni de pe pământ, cei care sunt la limita de jos a societății, cei care de fapt duc greul cel mai mare. Au ales întâi păstorii,  „cei care nu valorau nimic”

Aur, smirnă și tămâie. Acestea sunt darurile care se ofereau în trecut zeilor dar și împăraților. Ele au apărut în poveștile multor civilizații, mai ales cele mari. Regele sirian Seleucius al II-lea Calinicusis a dăruit aur, smirnă și tămâie lui Apollo în templu de la Didyma în anul 243 î.Hr., pe teritoriul Miletului, al doilea ca importanță după Oracolul Delfic de pe continentul grecesc.

După scrierile apocrife, Balthazar a dăruit smirna pentru a arăta că Isus e muritor, Gaspar a adus tămâia ca un dar extrem de scump și oferit doar pe altarele zeilor iar bătrânul Melchior a dăruit aur, simbolul regilor. Altfel spus, aurul reprezenta regalitatea Pruncului, tamaia preoția si smirna moartea Lui.

Se spune că o parte a darurilor sub forma unor monezi de aur și bobițe de smirnă și tămâie, au fost dăruite de Fecioară Bisericii din Ierusalim și de câteva secole au ajuns la Mrea. Sf. Pavel de la Muntele Athos, acolo unde sunt și azi. O altă serie de daruri ale magilor ar fi tot la Mt. Athos, la Mănăstirea  Xiropotamu.

Aurul numit carnea zeilor în Egipt avea chiar zeități speciale. De la misterioasele tărâmuri indiene ale Asiei până în ținuturile amerindienilor, aurul a fost mereu legat de puterea divină, de spiritualitate, esența cerurilor cum spuneau chinezii. Și a făcut parte din poveștile despre persoanele cu puteri divine ori demonice. Doar în Biblie este amintit de aproximativ 400 de ori. Era metalul regilor, împăraților și zeilor.

Smirna simbolizează durerea, moartea şi viaţa de apoi. Ca şi dar venit din partea magilor, prevestea patimile, moartea şi învierea lui Iisus. Folosită ca substanță pentru îmbălsămarea morților, prin darul oferit a fost recunoscut că Isus Omul avea să moară în chinuri pentru salvarea oamenilor. De fapt se zice că în timpul răstignirii lui Iisus pe cruce, i s-a oferit smirnă amestecată cu vin pentru a-i reduce suferinţa, smirna fiind un bun analgezic. Biblia este un imens mănunchi de tradiții iar o veche zicală rabinică spune că Fiecare cuvânt al Bibliei are şaptezeci de feţe. Căutând să înțeleg pasaje din Biblie, îi dau dreptate rabinului….

Tămâia, este o rășină obținută prin crestarea scoarței mai multor tipuri de arbore Boswellia, cea mai bună fiind se pare cea din Oman, cândva locul de plecare al caravanelor vechi. Azi tămâia de aici este cumva proprietatea sultanului căci se obține puțină, arborii fiind pe cale de dispariție din motive climatice! Scoarța copacului se crstează iar lacrima se solidifică în contact cu aerul cam în două săptămâni și capătă diverse culori. Doar cele aurii, verzui și maronii se strâng. Se folosea în templele antice de câteva mii de ani, unii zic că de șapte milenii. În mormântul lui Tutankamon s-a găsit tămâie și, tot în Egipt, apare în peste 800 de rețete de leacuri din papirusul Eber, sec.XVI î.Hr. Din China și Japonia până în Americi, tămâia s-a utilizat în ritualuri sfinte dar și în ședințele de magie. Fumul ei a însoțit rugăciunile păgânilor dar și creștinilor, asemeni cu lama de diamant ce taie ignoranța și iluziile (China). Grecii şi romanii ardeau tămâie în templele păgâne ale zeilor ori la statuile împăratului, tămâierea simbolizând recunoaşterea împăratului ca zeu, ca ființă divină dar și acceptarea religiei impusă de acesta. Primii creștini nu foloseau tămâia tocmai pentru a nu cădea în păgânism ori a recunoaște originea divină a împăratului. Azi se folosește în biserici periculoasa tămâie sintetică!

Evreii o folosesc din vremuri vechi amestecată cu ulei pentru ungerea preoţilor așa că prin dăruirea tămâii pruncului Iisus, magii îl recunoșteau drept Marele Preot al lumii. Dar  ei ar fi preluat obiceiul în timp ce erau sclavi în Egipt înainte de Exod. Simbolic în creștinism, fumul de tămâie exprimă adorația lui Dumnezeu, cererea celui care se roagă, ca dorința lui să fie primită de Dumnezeu și Sfântul Duh. Tămâia este un dar al lui Dumnezeu dar azi se folosește excesiv în cultul creștin mai ales, chiar la înmormântări deși nu este menționată în Biblie pentru așa ceva. La noi la români un preot susținea că a fost introdusă abia în vremea lui Cuza! Se poate, dacă ne gândim cât de scumpă era atunci. Dar Isus și Dumnezeu au ascultat rugile românilor și înainte de sec.XIX!

Crăciunul de ieri și de azi. Dar mâine?

Crăciunul

Crăciunul este numele sub care sărbătorim azi Nașterea lui Isus. Dar e corect? Cred că nu, mai ales că și biserica noastră spune că este doar un termen popular. Dar ce nu face biserica pentru a nu-și pierde credincioșii? Numește așa sărbătoarea în calendarul ortodox, desigur cu specificația că este termen popular.

Ar trebui să ne amintim că vechii cărturari la noi au acceptat foarte târziu ca Nașterea Domnului să poarte numele de Crăciun. În scrierile vechi se spunea Născutul. Varlaam al Moldovei, Dosoftei dar și în tradițiile populare, nu se pomenea de Crăciun: Ce sară e astă-sară? / Domnului, Doamne, / Da-i sara Născutului, / Că s-a născut un fiu sfânt, / Fiul sfânt pe-acest pământ, cum zicea Alexiu Viciu în 1914. Nici istoricii, nici etimologii, nici teologii n-au găsit o bază sigură pentru cuvântul Crăciun!

Legenda primului creștin, Crăciun cel bogat și rău, cu trei fiice, una oloagă, una surdă și una oarbă, cel ce a refuzat primirea în casa lui a Fecioarei trimisă de fratele Ajun, cel bun și sărac, și felul cum s-a transformat după ce a văzut Pruncul și minunile făcute de Fecioară care i-a reparat mâinile tăiate din nebunie soției Crăciuneasa, de fapt punând unele de aur, adică foarte sănătoase, ba a însănătoșit și cele trei fete, ar putea explica de ce românii folosesc azi mai mult acest termen. Se spune că atunci Crăciun s-a căit, și-a cerut iertare și a devenit primul creștin adevărat și de aceea românii numesc Nașterea, Crăciun. Bine, sunt și încercări de a atrage partea latină, veșnica noastră problemă, însă Crăciun provenit din Creatio este respins de majoritatea lingviștilor.

Deci încă nu s-a putut dovedi de unde vine cuvântul Crăciun, neagreat de biserică. Oficial și corect este Nașterea Domnului! De ce este acceptat de biserică totuși este lesne de înțeles. Când și mai ales de ce s-a împământenit acest termen, înlocuind Nașterea, e greu de priceput. Dar înțelegem că oricât au vrut bisericile creștine răsăritene să înlăture cultele antecreștine, păgânismul tot a rezistat mileniilor.

 

Un lucru minunat la Crăciun este că este cumva impus, ca o furtună, şi trecem cu toţii prin ea. Garrison Keillor

Colinde, colinde….e vremea colindelor

De fiecare dată, în fiecare an când se apropie această a treia ca importanță sărbătoare creștină, mă întreb ce înțelegem prin De Crăciun, fii mai bun? Pentru că eu nu prea văd cum pot fi oamenii mai buni dacă mănâncă fără măsură și apoi se vaită că au fost batjocoriți la spital, cumpără alimente care de multe ori ajung la gunoi, își necăjesc rudele și prietenii cu vizite neanunțate ori că vin cu mâna goală dar mănâncă și beau de parcă ar fi ultima lor zi pe pământ și Dincolo ar trebui să facă dovada cunoșterii gastronomiei lumii. Mă intrigă nebunia plecării în vacanțe, fără a se gândi că acei slujbași ai cazărilor, restaurantelor, cafenelelor, vămilor și toate celelalte sunt și ei oameni care și-ar dori un Crăciun liniștit. Nu-i pot înțelege pe cei ce sunt supărați că toate supermarketurile sunt închise în prima zi de Crăciun, că metroul și autobuzele circulă mai rar, că în aeroporturi și gări funcționarii se mișcă mai lent, că afară plouă ori e prea cald, prea frig, prea ceață, prea multă lume pe străzi și în parcuri….

De ce Crăciun și nu Nașterea? Greu de spus chiar de către adevărații creștini. Eu una pot spune că Nașterea este ceva unic și măreț pe care puțini o înțeleg, o simt și o trăiesc din plin. Crăciunul este masa mult prea îmbelșugată, petrecerile, cadourile, câte altele se regăsesc în sfera comercialului.

Eu port în suflet amintirile Crăciunului din copilăria mea (atunci nu puteam înțelege Nașterea) și ale copilului meu, amintirile minciunii dragi a Crăciunului soțului meu, ale altora, cele din povești și legende, din filme mai puțin ori ba valoroase dar vesele. Și sper ca și în acest an, Nașterea și Crăciunul să aducă magie în sufletul meu și al tuturor celor ce citiți pe aici, indiferent dacă cugetați cu știință și înțelepciune la ce spune religia, preotul, vecinii, prietenii și amicii, oricine. Magia nu are legătură cu știința, cu rațiunea și fără ea am fi mai triști, poate mult mai egoiști decât suntem deja azi cu semenii noștri umani și nu numai, am fi deja suflete bătrâne încă din primii ani ai copilăriei…

An după an, este din ce în ce mai greu să descoperi Crăciunul sub multiplele lui ambalaje. Elwyn Brooks White

Un articol tare drag mie, cu comentarii cu tot, Pacea de Crăciun începe azi! L-am scris și rescris când în Europa pacea încă se odihnea! Mai ales anul acesta merită să vă rog să-l citiți și să-l treceți prin filtrul rațiunii voastre:

Pacea de Crăciun începe azi

A, să nu uit:

Dacă în acest an nu puteți să-mi trimiteți cadouri de Crăciun, nu vă faceți griji. Doar spuneți unde locuiți și voi veni eu singură să le iau. 😊😉🎅Henny Youngman🤶